Directorul CNAPMC, Lucian Băluț, salariu de 35.440 de lei pe lună

Directorul CNAPMC, Lucian Băluț, salariu de 35.440 de lei pe lună(977)


Managerii din companiile de stat au indemnizaţii lunare cuprinse între 11.250 lei şi 66.642 lei, în timp ce membrii consiliilor de administraţie încasează lunar între 132 lei şi 33.000 lei, mari alocaţii fiind la Transgaz, Imprimerie, CN Uraniu, CE Oltenia, Electrica, Cuprumin, Romatsa, Tarom, CFR.
Potrrivit datelor prezentate, cel mai mare nivel lunar al indemniazaţiei de manager se întâlneşte la CN Căi Ferate CFR SA, de 14.583 euro, şi la Poşta Română, de aproximativ 14.280 euro.

Indemnizaţia de manager se ridică la peste 11.000 euro în cazul Electrica, la circa 10.000 euro la Nuclearelectrica, Cuprumin, Tarom şi Romatsa, la 9.500 euro în cazul CFR Marfă şi 9.100 euro pentru CFR Călători, la peste 8.500 euro în cazul CN Imprimeria Română sau Electrrica Furnizare şi la peste 7.500 euro în cazul Administraţei Porturilor Maritime Constanţa. Mai exact, 35.440 de lei, adică 7.875,56. Directorul general al CNAMPC, Lucian Băluț, a fost numit în funcție în urma unui proces de recrutare din mii de solicitanți, proces condus de PricewaterhouseCoopers, cea mai mare companie de servicii profesionale, de consultanță și audit din lume.

Calitatea de membru în Consiliul de Administrație la CNAPMC se răsplătește cu 5.780,00 de lei pe lună.
Între 5.000 şi 6.000 euro lunar mai primesc ca indemnizaţie managerii la Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa, Administraţia Porturilor Dunării Maritime Galaţi, Administraţia Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu, Complexul Energetic Oltenia, Transgaz, Electrica Distribuţie Muntenia Nord. Mai exact, directorii de la Aeroportul Kogălniceanu primește 22.000 de lei, adică 5.000 de euro lunar.
Totodată, un membru de CA la Electrica primeşte lunar peste 7.300 euro, un membru de CA la RA Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi încasează peste 5.000 euro lunar, iar un membru al CA la CFR primeşte peste 3.400 euro lunar.


Mai prost plătit, ”numai” 11.250 de lei pe lună, adică 2.500 de euro, este directorul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, Daniel Georgescu.




jooble.org