Nicuşor Constantinescu, ARESTAT preventiv pentru abuz în serviciu şi conflict de interese(889)


Şeful Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, reţinut de DNA pentru mai multe infracţiuni, între care abuz în serviciu, conflict de interese şi coruperea alegătorilor, a fost arestat preventiv, vineri seară, de Tribunalul Constanţa, el urmând să fie dus în arestul Poliţiei Judeţene.

Magistraţii Tribunalului Constanţa au admis propunerea procurorilor anticorupţie şi au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Nicușor Constantinescu.

Sentinţa instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Constanţa.

Avocatul lui Nicuşor Constantinescu, Marius Mocanu, a declarat, vineri seară, că, "în esenţă", faptele cele mai grave de care este acuzat clientul său sunt două fapte de abuz în serviciu, în legătură cu care s-a dispus începerea urmăririi penale în urmă cu un an.

"Din acest motiv noi am susţinut că nu se impune luarea măsurii arestării preventive în acest moment procesual, în contextul în care acum un an faţă de aceleaşi fapte nu s-a solicitat nici măcar măsura controlului judiciar în ceea ce-l priveşte pe domnul Constantinescu. Mai sunt două fapte de corupere a alegătorilor, dar din perspectiva limitelor de pedeapsă prevăzută de lege nu este necesară şi nu se impune măsura arestării preventive pentru acelaşi gen de fapte. De asemenea, sunt fapte de conflict de interese reţinute în sarcina domnului Constantinescu, acestea sunt fapte noi, pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale. În esenţă, este vorba despre încheierea unor contracte de prestări servicii de către Consiliul Judeţean Constanţa în urma unor proceduri de achiziţie publică, contracte care au fost semnate de un fost asociat de-al dânsului în contextul în care domnul Constantinescu nu mai avea nicio calitate în niciuna dintre aceste societăţi începând din 2002 şi până în prezent", a declarat avocatul Marius Mocanu.

El a menţionat că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa este cercetat şi pentru coruperea alegătorilor, dar că acele sume de bani oferite către Asociaţia Veteranilor şi Comunitatea Lipovenilor din Ghindăreşti nu au avut legătură cu desfăşurarea alegerilor din 2012.

"Este vorba despre două infracţiuni de corupere a alegătorilor, în sensul că s-ar fi dat nişte sume de bani de către Consiliul Judeţean Constanţa şi domnul Constantinescu ar fi aprobat aceste plăţi către Asociaţia Veteranilor de Război şi Comunitatea Lipovenilor din Ghindăreşti, judeţul Constanţa. Aceste sume de bani nu au însă niciun fel de legătură cu desfăşurarea alegerilor electorale în anul 2012 întrucât Consiliul Judeţean Constanţa a acordat în mod constant sume de bani începând din 2004 - 2005, atât către Asociaţia Veteranilor de Război, cât şi pentru această comunitate a lipovenilor, motiv pentru care nu există niciun fel de legătură de cauzalitate între reţinerea acestor fapte şi necesitatea luării arestării preventive", a mai spus avocatul Marius Mocanu.

La ora transmiterii acestei ştiri, şeful CJ Constanţa a fost scos din sediul Tribunalului pe o altă uşă decât cea în faţa căreia aşteptau jurnaliştii şi dus în arestul Poliţiei Judeţene Constanţa.

Nicuşor Constantinescu a fost adus, vineri, în jurul orei 13.30, la Tribunalul Constanţa, iar în momentul în care a coborât din dubă, a fost întrebat cum se simte, el răspunzând: "Ca într-un sicriu".

Jurnaliştii l-au mai întrebat dacă crede că va fi arestat preventiv, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa răspunzând: "Nu o să fiu arestat, este un abuz al DNA, al miliţiei politice DNA".

Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost reţinut, joi, pentru mai multe infracţiuni, între care abuz în serviciu, conflict de interese şi coruperea alegătorilor, fiind acuzat de plăţi ilegale, din fonduri publice, către asociaţii, fundaţii şi cluburi sportive.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, Nicuşor Constantinescu este acuzat de săvârşirea infracţiunilor concurente de abuz în serviciu - trei infracţiuni, din care două în formă continuată, constituire a unui grup infracţional organizat, coruperea alegătorilor - două infracţiuni, conflict de interese - zece infracţiuni, din care cinci în formă continuată, şi tentativă la abuz în serviciu, în formă continuată.

În ordonanţa de reţinere se arată că, în cursul anului 2012, Nicuşor Constantinescu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, finanţând în mod nelegal cheltuieli cu activităţile sportive, în sumă de 13.305.000 lei, ce au reprezentat plăţi nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi cluburi sportive.

În urma percheziţiilor făcute de către procurori, aproximativ şapte ore, la sediul CJ Constanţa şi la sediile mai multor firme, între care SC Aqualand SA şi Hotel Cupidon din Eforie Nord, Nicuşor Constantinescu a fost scos din instituţie de mascaţi, el declarând că se aşteaptă să fie reţinut şi că şi-a făcut bagajele, având la el o geantă cu lucruri personale, între care pamperşi şi periuţă de dinţi.

Nicuşor Constantinescu a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale.

Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea, pentru că a atribuit nelegal terenuri. Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe.




jooble.org