Legea referendumului, aprobată de Parlament. Noul prag minim de prezenţă: 30%(728)


Legea referendumului a fost aprobată, astăzi, în Camera Deputaţilor. Parlamentul a decis astfel că orice referendum poate fi validat dacă se prezintă la urne minumum 30% dintre alegători, faţă de 50% cum este prevăzut în prezent.PDL şi PPDD au anunţat deja că vor ataca la Curtea Constituţională proiectul aprobat de Parlament.Legea referendumului, care stabileşte pragul minim de przenţă la 30% dintre alegători este esenţială pentru USL în contextul în care noua Constituţie a României va trebui trecută prin referendum la sfârşitul acestui an.În plus, pragul scăzut al prezenţei la referndum ar avantaja USL şi în cazul unei eventuale noi proceduri de suspendare a preşedintelui Republicii.Pentru a intra în vigoare, proiectul adoptat iniţiat de către Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă are nevoie şi de acordul final al lui Traian Băsescu, şeful statului având dreptul de a respinge o singură dată promulgarea legii.




jooble.org