“Operatorul Portuar” Constanța contestă intenția CN APMC de a crește nejustificat și unilateral valoarea chiriei și a celorlalte tarife practicate(771)


Organizația Patronală ”Operatorul Portuar” Constanța informează că refuză în mod categoric orice majorare a tarifelor de utilizare domeniu portuar (UDP), având în vedere că nu au primit nici o justificare rezonabilă pentru o astfel de creștere. De asemenea, Organizația Patronală refuză semnarea noilor contracte nenegociate și impuse în mod abuziv de către Compania Națională “Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța (CN APM).

Totodată, ”Operatorul Portuar” atrage atenția că a solicitat în numeroase rânduri ca CN APM să comunice în mod transparent și defalcat care sunt componentele tarifelor practicate de companie. Atunci când operatorii portuari au cerut o motivare completă și întemeiată pentru creșterea solicitată, CN APM a invocat faptul că procedura de fundamentare a tarifului de UDP, cât și toate celelalte tarife aplicabile reprezintă componente ale strategiei comerciale a companiei și, prin urmare, nu pot fi divulgate.

Organizația Patronală consideră că procedura pe care CN APM încearcă să o impună este abuzivă. În cazul perpetuării acestui abuz, operatorii portuari își rezervă dreptul de a acționa în instanță CN APM pentru orice prejudicii produse, de orice tip, urmând să solicite prin toate mijloacele legale disponibile angajarea răspunderii și urmărirea administratorilor și a conducerii executive a companiei care administrează Portul Constanța.

Nu în ultimul rând, Organizația Patronală atrage atenția și asupra contextului economic marcat de criză în care conducerea CN APM intenționează să opereze aceste modificări.

“Operatorii din Portul Constanța fac eforturi foarte mari pentru a-și păstra clienții și a atrage trafic. Administrația Porturilor Maritime dorește majorarea tarifelor, fără să invoce un motiv care ține de siguranța portuară sau de vreo strategie economică, ci doar pentru că sunt ’prea mici’. Într-o perioadă în care celelalte porturi europene stabilesc politici tarifare de criză, cu reduceri de 20-30%, CN APMC solicită o majorare a tarifelor operatorilor portuari, fără să o coreleze cu subvențiile pe care le acordă Guvernul contractorilor de mărfuri și fără să aibă o viziune și o strategie clară la nivel local, național și internațional”, sunt de părere reprezentanții Organizației.




jooble.org