Copiii de 14 ani pot munci legal(501)


Executivul a adoptat o Hotărâre de Guvern privind reglementarea prestării de către copii de activităţi remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling. Actul normativ a fost propus de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Astfel, minorul poate presta activităţi remunerate în domeniile menţionate, în baza unor convenţii care se vor încheia între organizator şi părinţi/reprezentant legal al copilului, sau direct cu copilul, dacă are peste 14 ani, dar cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor/reprezentantului legal. Activităţile remunerate pot fi prestate de copii în calitate de actor, figurant, cântăreţ, muzician, dansator, acrobat la manifestări cu caracter cultural, educativ sau artistic, cum ar fi: teatru, operă, balet, circ, concursuri de dans, de muzică sau interpretare, alte concursuri sau activităţi de scenă, dar şi la filmări pentru filme artistice, filmări, înregistrări sau emisiuni în direct pentru radio şi televiziune, cu sau fără scopuri publicitare. Copiii mai pot presta activităţi de figurant sau model la şedinţe foto, cu sau fără scopuri publicitare, figurant sau model la prezentări de modă şi sportiv profesionist în sportul de performanţă. Documentul mai prevede că repetiţiile de orice fel, precum şi orice altă etapă menită să asigure buna desfăşurare a activităţilor, sunt considerate parte integrantă a acestora.

Activităţile prestate de copil în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling se vor desfăşura cu respectarea mai multor condiţii: să nu fie munci periculoase pentru copii, să se desfăşoare între anumite intervale orare ale zilei, în funcţie de vârsta copilului. De asemenea, durata activităţii prestată de copii trebuie să nu depăşească un anumit număr de ore săptămânal și zilnic, în funcție de vârsta copilului, iar aceste activități să fie însoțite de pauze. Pe durata prestării activităţilor, copilul trebuie să fie însoţit de un adult, care poate fi unul dintre părinţi/reprezentant legal, ori o persoană desemnată de părinţi/reprezentant legal al copilului, faţă de care copilul a dezvoltat o relaţie de ataşament, sau o persoană desemnată de organizator şi agreată de comun acord cu părinţii/reprezentantul legal al acestuia.

Potrivit actului normativ adoptat de Guvern, prestarea de către copii a activităţilor menţionate este condiţionată de informarea prealabilă a serviciul public de asistenţă socială, prin depunerea unei note de informare înainte de începerea efectivă a activităţii. Aceasta trebuie depusă de către părinţi/reprezentantul legal al copilului la serviciul public de asistenţă socială de la domiciliul copilului cu o serie de documente.

Potrivit actului normativ, sumele obţinute de copil ca urmare a activității prestate, vor fi administrate conform dispoziţiilor Codului Civil. Dacă există suspiciuni cu privire la utilizarea de către părinţi/reprezentanţi legali a sumelor obţinute de copil în alt scop decât cel al interesului superior al acestuia, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului se autosesizează şi solicită părinţilor sau reprezentantului legal să prezinte un raport cu privire la modul în care au administrat veniturile copilului obţinute din activităţile prestate. În cazul în care părintele/reprezentantul legal nu poate justifica utilizarea sumelor obţinute de copil, DGASPC poate sesiza instanţa de tutelă.

Actul normativ prevede și sancţiuni contravenţionale cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei, în cazul în care părinţii sau organizatorii nu respectă condiţiile impuse prin lege.




jooble.org