Asociaţia Elevilor din Constanţa organizează o dezbatere publică privind dreptul de vot în Consiliul de administraţie(787)


Asociaţia Elevilor din Constanţa va organiza vineri, 30 ianuarie a.c., între orele 12.00 şi 14.00, în sala “Remus Opreanu” a Prefecturii Constanţa, dezbaterea publică “Reprezentantul elevilor - membru în Consiliul de administraţie. O necesitate a sistemului educaţional românesc.” Dezbaterea va fi organizată pe fondul campaniei desfăşurate de către AEC pentru reacordarea dreptului de vot în Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ pentru reprezentantul elevilor.

La dezbatere vor participa: membri ai Parlamentului României şi reprezentanţi ai acestora, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, locale şi deconcentrate, reprezentanţi ai formaţiunilor politice de tineret, ai mediului universitar, precum şi ai societăţii civile.

Având în vedere caracterul evenimentului, la dezbatere sunt aşteptate să participe toate persoanele interesate.

Asociația Elevilor din Constanța este singura organizație reprezentativă a elevilor din județul Constanța, ce are ca scop reprezentarea intereselor comune ale acestora, promovarea drepturilor elevului şi stimularea participării elevilor la actul educațional. Asociația Elevilor din Constanţa a fost fondată în anul 2013 și în prezent este singura organizație reprezentativă a elevilor acreditată la Camera Deputaților.




jooble.org