Capra vecinului, tânără şi neliniştită ca Radu Mazăre

Capra vecinului, tânără şi neliniştită ca Radu Mazăre(1307)


Deputatul Tararache a deprins repede câteva şmecherii simpatice din nomenclatorul politichiei moştenite de la Gică Slabu, singurul fruntaş în viaţă din partidul lui Dan Diaconescu. De pildă, recent, în cadrul unei emisiuni televizate, s-a remarcat constant prin tehnica deosebită cu care a pus în valoare teoria valurilor. A vorbit la flux şi a tăcut la reflux. Pe scurt, teoria cu pricina sună cam aşa: „Dacă nimic nu ai a spune, fă cât mai multe valuri” In situaţia dată, tânărul nostru politician, e drept, încă necopt, şi-a pus în valoare, în materie de valuri, întreaga sa capacitate creatoare, agitându-se ca o turbină în direct...Domnul Tararache, ca şi alţi domni de talia sa, dacă nu mă înşel, mijlocie, ştie că, inclusiv atunci când faci mult zgomot pentru nimic, teoria valurilor te poate scoate din încurcătură. De cele mai multe ori, impresia artistică este importantă pentru opinia publică, sentimentală din fire... Altfel, fie vorba între noi, nici domnia sa nu ar fi ajuns în Parlamentul României! Faţă de teoria chibritului, minimalizată, în ultima vreme, de politicieni ca Mircea Geoană, noul său idol, cea a valurilor cuprinde o tematică mult mai complexă. De pildă, dacă nu ai cu ce să te lauzi, ca parlamentar, poţi foarte bine, pentru a acoperi golul existenţial, să faci valuri pe seama lui Radu Mazăre! Atenţie, consacrat, în ultima vreme, în postura „ caprei vecinului”, tânără şi neliniştită, bun încasator de castane şi reproşuri de tot felul...Domnii parlamentari de Constanţa aruncă parşiv câte o petardă, după care, profitând de perdeaua de fum, dispar subit! Sigur, dacă nu merge ceva în oraşul ăsta, primarul este de vină! Are şi dumnealui păcate, nu neg chestiunea asta, dar ceilalţi, cu promisiunile lor cu tot, unde sunt! Ce s-ar face Tararache fără Mazăre! Ce s-ar face diverşi alţi politicieni locali fără Mazăre, ciuca criticilor de conjunctură! Fără el, plasat în sensul giratoriu al politichiei, ar fi o brambureală de nedescris! Haşotti, Dragomir, Chiru, Tararache, ar rămâne fără discurs! Sigur, e mult mai simplu să te urci pe gard şi să comentezi la mişto, faţă de bârna personală, paiul din ochiul vecinului! Chiar dacă Radu Mazăre nu are nici în clin şi nici în mânecă, zic, cu Năvodariul, de a cărui soartă, moral vorbind, răspunde chiar domnul deputat independent! Până să ajungă mare politician, Tararache putea fi văzut adeseori în anturajul primarului Constanţei! Acum, subit, s-a transformat în cel mai vehement războinic al luminii! Nu spun că primarul nu trebuie criticat, dar este important să ştim când şi cine o face, care este palmaresul celui care aruncă furios cu piatra...Altfel, vorbim, ca la televizor, doar de dragul de a ne auzi în pâlnia politichiei...De luni de zile, aştept reacţia domnului deputat independent, după dezvăluirile făcute de ziarul nostru în legătură cu scandalurile care au afectat serios imaginea oraşului Năvodari! Printr-o luare de poziţie la obiect, ar fi fost mult mai aproape de interesele alegătorilor săi, pe care îi lasă rece, deocamdată, biografia romanţată a lui Radu Mazăre...E uşor să critici şi să faci pe intransigentul când, vorba românului, e vorba de activitatea altcuiva! Dacă oraşul Năvodari ar fi un exemplu în toate cele ce sunt, mă rog, poate că domnul deputat ar fi îndreptăţit să dea lecţii lui Radu Mazăre şi altor primari... Altfel, ne furăm singuri căciula! Cu alte cuvinte, întreb din nou, ce s-ar face Tararache fără Radu Mazăre? Pentru că, din câte înţeleg, când vine vorba de primarul Matei, nu este atât de vehement, iar critica domniei sale, ca să vezi!, se transformă în vorbă dulce...




jooble.org