Pactul nătăfleților politici

Pactul nătăfleților politici(1330)


Intraţi într-o inerţie de-a dreptul păguboasă, ţinând cont de traiectoria leit asemănătoare cu paraşuta Elenei Udrea, Klaus Iohannis şi Victor Ponta joacă în draci hora pactului de coabitare dedicat nătăfleţilor politici. Nici nu zici că Traian Băsescu a ieşit la pensie! De altfel, corespondenţa personală o primeşte, în continuare, la Cotroceni, ceea ce îi provoacă neamţului un disconfort personal, mai ales când poştaşul, care sună întotdeauna de două ori, îl confundă, în ciuda înălţimii, cu... Traian! Pus pe ghiduşii şi farse, fostul preşedinte continuă să le tragă basca pe ochi celor doi conducători istoviţi ai patriei. De aceea, sunt tot timpul în beznă! Stiţi cum se zice. Bezna minţii. Practic, de când s-au reunit într-un tandem de-a dreptul haios, unul înalt şi altul mic, pe jos, Iohannis şi Ponta s-au dedicat unui singur ţel comun-pactul dedicat nătăfleţilor politici! Nu e zi lăsată vraişte de la Dumnezeu în care să nu se vorbească despre funcţia noului pact, ca şi cum nimic altceva nu este mai important pe lumea asta! Pactul politic e ca peştele congelat din „ Epoca de aur”. Nicio masă politică fără peşte congelat! Practic, cei doi se supun cu sfinţenie poruncilor lui Traian Băsescu, străduindu-se să arate opiniei publice că dumnealor sunt făcuţi dintr-un alt aluat, unul nemţesc pesemne, şi că formează un cuplu benefic patriei şi poporului! Of, ţărişoara mea, ce mă fac, Doamne, fără ea! Ca atare, ca la moară, toate deciziile sunt trecute prin filtrul noului pact încheiat între preşedintele ţării şi primul ministru, care au redescoperit importanţa suflatului în iaurt.Doar suntem specialişti în sufleuri... In fapt, asistăm la o demonstraţie ieftină menită să arate, celor care nu pricep prea bine morala nemţească, după virgulă, că noii conducători nu se compară, ca stil de lucru şi mentalitate, cu Traian Băsescu... Cum se întâmplă la noi, în astfel de situaţii, se trece foarte repede de la o extremă la alta! După ce s-au bălăcărit în campania electorală, reinventând uşa cortului, cu un plus la acest capitol în dreptul lui Ponta, preşedintele şi premierul mimează acum consensul naţional. Uitându-se pe furiş la poruncile lui Băsescu, cei doi „ fraţi de cruce” nu fac un pas înainte sau în lateral fără a consulta pactul nătăfleţilor politici! Ca să tragă apa într-un loc intim, e musai ca preşedintele Iohannis să convoace toate partidele parlamentare la Cotroceni! Toate deciziile sale reprezintă inversul deciziilor lui Traian Băsescu, a cărui biografie reprezintă cartea de căpătâi a fostului primar sibian... Inţeleg că, de acum încolo, timp de un an de zile, noul preşedinte îşi va etala, în faţa naţiunii, costumele de haine, accentul nemţesc, discursul cu încetinitorul, faptele sale de vitejie din copilărie, palmaresul de la primărie, vorba lungă sărăcia alegătorului din diaspora etc. Desigur, prin toate aceste mijloace stilistice, Klaus Iohannis vrea să ne convingă că el este albul, Ponta maroniul şi Băsescu negrul de fum din zona poluată a politichiei! Pactul nătăfleţilor politici seamănă foarte mult cu plopul care face pere mălăieţe în jurul căruia se joacă în draci, repet, hora făţărniciei. După ce, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, a jucat pe mese, dându-i cu basca întoarsă peste nas lui Iohannis, domnul Ponta nu-şi mai regăseşte ritmul de mare dansator! In ciuda faptului că a aderat la pactul mult invocat, nu reuşeşte să ţină pasul cu preşedintele, călcându-se singur pe şireturi... Din acest motiv, deşi se străduieşte din răsputeri să nu fie scos din horă, rămâne tot timpul în urmă, fiind identificat doar după mieunat... Câtă dreptate avea Traian Băsescu, singurul nostru specialist în mieunatul politic autohton!




jooble.org