Concursul „Certamen Ovidianum Ponticum” și-a desemnat câştigătorii

Concursul „Certamen Ovidianum Ponticum” și-a desemnat câştigătorii(2271)


Duminică, 26 mai 2013, la ora 11:00, la Colegiul Naţional „Regina Maria” a avut loc festivitatea de premiere a elevilor participanţi la concursul naţional de limba latină „Certanem Ovidianum Ponticum”, competiţie organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi inclusă în calendarul concursurilor finanţate de către Ministerul Educaţiei Naţionale. La festivitate, alături de comisia centrală și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Constanța, a participat şi primarul oraşului Ovidiu, George Scupra care a promis organizatorilor că următoarea ediţie o va organiza în oraşul pe care îl administrează.

În deschiderea festivităţii, profesorul de limba latină, Daba Constantin a declarat că la fel ca şi la ediţiile trecute, rezultatele au fost unele îmbucurătoare: „Avem speranţa că acest concurs va trăi. Rezultatele sunt bune aşa cum ne aşteptam. Putem, fără ezitare, să ne comparăm cu elevi care fac mai multe ore de limba latină pe săptămână.”
La rândul ei, preşedinta comisiei centrale de examinare, conf.univ.dr. Florentina Nicolae de la Facultatea de Litere, Universitatea „Ovidius”, a ţinut să precizeze „A fost o ediţie interesantă. Este o manifestare a sufletului. Mă simt extraordinar de ataşată de acest oraş şi de Liceul „G.Călinescu”, unde avem oameni dedicaţi meseriei lor. Suntem o echipă care de la an la an se sudează. Dacă vă place latina, mergeţi pe acest drum, să vă faceţi cariera aşa cum vă place.”
Din comisie au mai făcut parte profesorii de latină, Monica Dună, de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti şi prof. Elena Crăcea de la Liceul „G. Călinescu” Constanţa alături de inspectorii şcolari, prof. Mihaela Niculae şi prof. Alina Codreanu.


În urma acestui concurs, la care au participat 112 elevi din toată țara, au fost selectaţi patru reprezentanţi ai lotului României pentru Concursul internaţional de limba latină „Certamen Ovidianum Sulmonense" ce se va desfăşura în localitatea Sulmona din Italia, în anul 2014: Popescu Ileana Gabriela de la Colegiul Naţional „AL.Lahovari”, Râmnicu Vâlcea, clasa a-XI-a care a obţinut media 94,75, Cărăuşu Andreea de la Colegiul Naţional „Grigore Ghica”, Dorohoi, clasa a-XI-a care a obţinut media 91,00, Cirlanaru Andreea Iuliana, de la Colegiul Naţional „I. C. Brătianu”, Piteşti, clasa a-X-a, care a obţinut nota 90,25 şi Bostan Ştefana-Andreea de la Colegiul Naţional „V.Alecsandri”, Bacău, clasa a-X-a, care a obţinut media 90,00.

La clasa a-IX-a, premiul I a fost obţinut de Plotogea Laura-Diana de la Colegiul Naţional „Gh.Vrănceanu”, Bacău cu media 96,00. Pentru premiul al-II-lea cu media 93,50 s-au clasat elevele Mocioc Ioana Diana de la Colegiul Naţional „I.C.Brătianu”, Piteşti şi Popa Miruna Ioana de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Timişoara. Premiul al-III-lea a fost obţinut cu media 92,00 fiecare de liceenii Calo Andreea Maria de la Colegiul Naţional „Titu Maiorescu”, Aiud şi Gherman Radu de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Timişoara. De asemenea, s-au mai acordat 8 menţiuni şi 10 premii speciale.


La clasa a-X-a, premiul I s-a acordat elevei Bostan Ştefana-Andreea de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Bacău care a obţinut media 95,00. Premiul al-II-lea a fost obţinut de eleva Stanciu Anca de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Craiova cu media 94,00 urmată de eleva Moldovan Daria de la Colegiul Naţional „Sf.Sava”, Bucureşti cu media 93,00, pentru premiul al-III-lea. De asemenea, s-au mai acordat 2 menţiuni şi 12 premii speciale.
La clasa a-XI-a, premiul I, cu media 92,00 a fost obţinut de eleva Popescu Ileana Gabriela de la Colegiul Naţional „AL.Lahovari”, Râmnicu Vâlcea, premiul al-II-lea, cu media 90,00 s-a acordat elevei Cărăuşu Andreea de la Colegiul Naţional „Grigore Ghica”, Dorohoi. Premiul al-III-lea, cu media 88,00 a fost obţinut de eleva Balaban Maria Alexandra de la Colegiul Naţional „M.Eminescu”, Buzău. Totodată, s-au mai acordat 5 premii speciale și o mențiune.
Nu în ultimul rând, la clasa a-XII-a s-a acordat premiul I lui Cucu Cristi Georgian de la Colegiul Naţional „B.P.Haşdeu”, Buzău care a obţinut media 95,50.




jooble.org