Marinar român, eliberat în Nigeria, după ce a fost ţinut ostatic(422)


Un român, căpitanul unei nave-cargo, a fost ţinut ostatic în Nigeria timp de două săptămâni, fiind eliberat de membri ai Forţelor Navale nigeriene, potrivit site-ului AllAfrica.com.

Românul R.D.Ş., căpitanul unei nave-cargo, şi un cetăţean lituanian au fost ţinuţi ostatici două săptămâni într-un hotel din localitatea Warri, situată în sudul Nigeriei.

Cei doi străini au fost răpiţi din oraşul Sapele (sudul Nigeriei) de doi oameni de afaceri, un german şi un belgian, care urmau să ceară o răscumpărare pentru eliberarea lor.

Cei doi ostatici au fost eliberaţi într-o intervenţie a membrilor Forţelor Navale nigeriene la Hotelul Broadwell din localitatea Warri.

Cei doi străini sunt în stare bună şi au mulţumit autorităţilor nigeriene pentru eliberare.

Potrivit cotidianului nigerian Daily Times, românul R.D.Ş. este căpitanul petrolierului panamez MT Equinox, iar cetăţeanul lituanian, S.K., este inginerul-şef al navei. Cei doi au fost răpiţi de la bordul navei în urmă cu două săptămâni şi se aflau în Nigeria în baza unui contract cu compania Ringadas Oil.

Doi oameni de afaceri - germanul Canon Didier şi belgianul Henry Roussel - au fost arestaţi în acest caz, fiind acuzaţi de răpire.

Sursa: Mediafax.ro




jooble.org