REVELION ÎN PARC. Asociația Civică pentru Constanța face ce nu poate Primăria

REVELION ÎN PARC. Asociația Civică pentru Constanța face ce nu poate Primăria(1526)


Constănțenii își pot petrece noaptea dintre ani în stradă, ca în majoritatea orașelor mari.

Acest lucru este posibil datorită Asociației Civice pentru Constanța, care organizează evenimentul.

Va fi un spectacol pentru toate gusturile. Seara începe la ora 22.00, cu un recital Brianna, de 20 de minute. Urmează alte 20 de minute de muzică grecească, cu Raluca Chivu, urmate, în intervalul 22.40 – 23.30, de un spectacol de muzică popular cu Mădălina Modruj și Veronica Apetri. Cu puțin înainte de ora 24 veți putea asculta muzică rusească și moldovenească cu Rodica Rodion. La ora 23.55 au loc mai multe concursuri, dar și numărătoarea inversă. Miezul nopții va fi marcat printr-un foc de artificii. Urmează un concert de aproape o oră cu Pronconsul, care va fi urmat de un alt concert al trupei Shake Down. Seara se va încheia aproape de orsa 14.00.

Asociația Civică pentru Constanța face astfel ce nu a putut să facă Primăria Constanța. Deși anunțase cu surle și trâmbițe un Revelion cum n-a mai văzut Parisul, primarul Radu Mazăre a dat înapoi, motivând costurile foarte mari. ”Artiștii ne cer niște sume fabuloase, ne cer 50.000 de euro pentru un spectacol, având în vedere că trebuie să facem în patru locuri", spunea Mazăre, referindu-se la faptul că anunțase un revelion organizat în patru intersecții mari din Constanța. Mazăre a spus că a contactat pe Loredana, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică Jr. „Nu pot și nu cred că e normal să dăm juma' de milion de euro ca să organizăm un carnavalion pentru trei ore", a conchis acesta.

Revelioane în stradă, mai mult sau mai puțin fastuoase, sunt organizate de către autoritățile locale din toate orașele importante ale României. Ziarul Libertatea a întocmit un scurt rezumat al acestor petreceri.

Bucureştenii vor putea petrece gratuit în Piaţa Constituţiei, de la ora 21.00. Pe scena HaHaHappy New Year Bucureşti 2015 vor urca Smiley, Alex Velea, Cabron, Sore, Feli, Dorian, Don Baxter, Speak, Doc, Radio Killer, Peter Pop, Giulia, Jazzy Jo, Silviu Paşca, Brighi, dar şi Loredana, Andra, Delia sau Vama. Petrecere va avea loc însă şi în Parcul Titan, unde vor cânta, după ora 19.30, White Mahala, Annes, Guess Who, Voltaj, Sylvia, Elena Gheorghe, Mihai Mărgineanu, Bere Gratis şi DJ Rynno.


Braşovenii vor putea petrece noaptea dintre ani în Piaţa Sfatului, unde spectacolul va începe la ora 22.30. Atmosfera va fi întreţinută de ansamblul folcloric “Ţara Bârsei”, artista de muzică populară Veta Biriş, Ligia Şuteu şi Corina. La miezul nopţii, braşovenii şi turiştii aflaţi în centrul oraşului vor putea urmări tradiţionalul foc de artificii.


La Galaţi, primăria a anunţat că de la ora 20.00, în parcarea mall-ului de pe bulevardul George Coşbuc, vor cânta Andreea Antonescu, Ro- Mania, Claudiu Rusu, Spitalul de Urgenţă, Zdop şi Zdup şi Phoenix.
Revelionul ce va fi organizat de municipalitate în Piaţa Primăriei din Piteşti va duce lipsă, anul acesta, de vedete consacrate, la concertul din noaptea dintre ani urmând să urce pe scenă doar solişti locali şi interpreti de muzică populară. Nu va lipsi însă un foc de artificii, dar şi cinci ceremonii de căsătorie civilă.


Rapperul Nana, trupa dance Fun Factory, solistul de muzică populară Sebastian Stan, trupa poprock The Black Star şi formaţiile Domino şi Arhaica vor uca pe scena din Piaţa Mare a Sibiului în noaptea dintre ani. Cătălin Măruţă va fi gazda evenimentului care începe la ora 22.00.


Ca în fiecare an, la Iaşi, Revelionul se va serba în faţa Palatului Culturii, de la ora 21.00, când vor începe să urce pe scenă artişti locali.


Timişorenii care doresc să petreacă noaptea trecerii dintre ani în aer liber vor merge în Piaţa Victoriei, unde de la ora 21.00 va începe un concert de muzică ambientală, urmat de concerte ale Flare şi Vunk.


Cluj-Napoca va deveni la miezul nopţii Capitală Europeană a Tineretului, aşa că autorităţile au promis un moment artistic secret pentru a marca evenimentul. Ceea ce se ştie însă, este că de la ora 22.00, în Piaţa Unirii, vor concerta Costi Cămărăşan Band, The Asteroids Galaxy Tour şi Muzicanţii.


La Ploieşti, în centrul oraşului, vor cânta, începând de la ora 21.30, Deepcentral, Ellie White, Anda Adam şi 3rei Sud Est.


Sucevenii vor putea petrece Revelionul în aer liber, de la ora 21.00, în parcarea mall-ului din oraş, în compania unor interpreţi de muzică populară, printre care şi Sofia Vicoveanca.


La Buzău, concertele din Piaţa Dacia vor începe încă de la 19.30, iar până la miezul nopţii, vor urca pe scenă Diana Ioniţă, Nemuritorii, Kronos, Şogoriţele, Lidia Buble şi Whats up.




jooble.org