Distrugătorul USS Donald Cook soseşte în Marea Neagră pentru a promova pacea şi stabilitatea

Distrugătorul USS Donald Cook soseşte în Marea Neagră pentru a promova pacea şi stabilitatea(379)


Distrugătorul lansator de rachete USS Donald Cook soseşte vineri în Marea Neagră pentru a promova pacea şi stabilitatea în regiune, informează un comunicat postat pe site-ul Forţei Navale americane Europa-Asia.

Prezenţa distrugătorului USS Donald Cook în Marea Neagră reafirmă angajamentul Statelor Unite în vederea consolidării parteneriatelor şi capacităţilor operaţionale comune între SUA, NATO şi partenerii regionali, se arată în comunicat.
"Prezenţa (distrugătorului USS) Donald Cook în Marea Neagră are ca scop să ofere asigurări şi în acelaşi timp să demonstreze angajamentul nostru de a coopera îndeaproape cu aliaţii NATO în vederea consolidării securităţii maritime", a declarat comandantul navei, comandorul Charles Hampton.
Forţele navale americane trimit în mod regulat nave în Marea Neagră, în conformitate cu legislaţia internaţională şi cu Tratatul de la Montreux.
USS Donald Cook s-a mai aflat anul acesta în Marea Neagră, în perioada 10-24 aprilie, când a efectuat o vizită în portul Constanţa.
Un avion de vânătoare rus a zburat atunci la joasă altitudine, în mod repetat, deasupra distrugătorului american Donald Cook, Pentagonul condamnând acţiunea "provocatoare şi neprofesionistă" a Rusiei.
Ankara a semnalat la 13 aprilie prezenţa unui avion rus de recunoaştere în Marea Neagră, în apropierea spaţiului aerian al României, Bulgariei şi Turciei. Potrivit Statului Major al armatei turce, un avion militar rus de tip Iliuşin IL-20 (Coot-A, conform terminologiei NATO) a fost observat în spaţiul internaţional, în largul coastelor României, Bulgariei şi Turciei. "Apropiindu-se dinspre România, un avion rus de tip Iliuşin IL-20 a zburat 30-40 de kilometri paralel cu coastele Turciei, în spaţiul aerian internaţional", a precizat Statul major al armatei turce. Forţele aeriene turce au trimis patru avioane de vânătoare de tip F-16, de la bazele aeriene Bandirma şi Merzifon.




jooble.org