Procurorul general al României: Dacă prăbușirea elicopterului s-a datorat unei ”împrejurări fortuite”, nimeni nu va fi tras la răspundere

Procurorul general al României: Dacă prăbușirea elicopterului s-a datorat unei ”împrejurări fortuite”, nimeni nu va fi tras la răspundere(554)


Procurorul general Tiberiu Niţu a declarat astăzi că, deocamdată, nu a fost identificată cauza prăbuşirii elicopterului SMURD, precizând că dacă se va stabili că decesul celor patru persoane "nu s-a datorat unei fapte umane", ci unei "împrejurări fortuite", nu va fi nimeni tras la răspundere.

"Nu avem, în acest moment, cauzele producerii accidentului. Tocmai asta încearcă ancheta să elucideze. (…) Ancheta este în curs de desfăşurare. Din ultimele date pe care le am de la colegii noştri, au dispus începerea urmăririi penale şi cu privire la fapta de ucidere din culpă, şi activităţile se desfăşoară conform programării pe care şi-au făcut-o", a spus Tiberiu Niţu, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), citat de Mediafax.

Procurorul general al României a adăugat că cazul oricărui accident urmat de decesul unor persoane este investigată o posibilă faptă de ucidere din culpă, dar sunt situaţii când se stabileşte că decesul nu s-a datorat unei fapte umane, ci unei "împrejurări fortuite".

"În general, în orice accident în urma căruia decedează o persoană sau mai multe persoane există o presupunere rezonabilă că în antecedenţa cauzală a oricărui deces există o faptă umana şi atunci, pentru acest motiv, se investighează o posibilă faptă de ucidere din culpă. Dacă ulterior se stabileşte că moartea persoanelor nu s-a datorat unei fapte umane, nu va fi trasă la răspundere nicio persoană. Există situaţii de împrejurări fortuite care generează decesul astfel încât nu atrag răspunderea penală a vreunei persoane", a mai spus Niţu.

Procurorii de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti care anchetează cauzele privind accidentul aviatic din judeţul Constanţa au dispus, în 15 decembrie, începerea urmăririi penale pentru infracţiunile de neluare şi nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

De asemenea, în continuarea cercetărilor, procurorii militari au extins urmărirea penală pentru ucidere din culpă, având în vedere faptul că toate cele patru persoane aflate la bordul elicopterului SMURD au decedat în urma accidentului aviatic din 15 decembrie.

Dosarul a fost deschis la Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti imediat după ce elicopterul aparţinând SMURD Constanţa s-a prăbuşit în lacul Siutghiol.

Procurorii militari şi specialişti criminalişti au făcut, luni şi marţi, cercetarea la faţa locului şi au dispus măsurile procedurale necesare.

Medicul Laura Vizireanu (39 de ani), asistenta Gabriela Harton (38 de ani), care era însărcinată, pilotul, comandor Petre Corneliu Cătuneanu (47 de ani) şi copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel (42 de ani), şi-au pierdut viaţa în urma accidentului aviatic din Constanţa. Elicopterul SMURD care s-a prăbuşit luni după-amiază în lacul Siutghiol transportase un pacient cu embolie pulmonară de la Tulcea la Spitalul Judeţean din Constanţa şi se întorcea de la Aeroportul ”Mihail Kogălniceanu”, unde alimentase cu combustibil.

Operaţiunile de căutare şi salvare au durat aproximativ 12 ore. Accidentul a fost anunţat de un martor la numărul de urgenţă 112, la ora 16.11, iar în jurul orei 16.30, primele echipaje ale ISU Dobrogea au început operaţiunile de căutare pe lac. Intervenţia s-a încheiat oficial marţi, la ora 4.10, când a fost adusă la mal ultima victimă, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

La momentul decolării, condiţiile meteo erau bune, vizibilitatea de peste şase kilometri, iar elicopterul SMURD efectua un zbor cu vizibilitatea solului, ceea ce înseamnă că zbura sub 3000 de metri altitudine, potrivit ROMATSA.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat, marţi, că informaţiile de până acum arată că s-a intervenit în timp util, precizând că primul echipaj a ajuns la faţa locului la ora 16.25, după apelul la 112 înregistrat la ora 16.11.

Întrebat, de asemenea, cum s-ar fi putut interveni pentru ca cele patru persoane să fie salvate, Raed Arafat a răspuns: ”Sunteţi convinşi că aceste patru persoane puteau fi salvate imediat, în viaţă? Eu nu ştiu acest lucru”.

Arafat a recunoscut că prima victimă scoasă din apă, medicul Laura Vizireanu, a fost adusă la mal cu o barcă pescărească, el spunând că împreună cu victima se afla în barcă şi un paramedic pompier.

"S-a intervenit şi cu nave de pompieri şi cu nave de pescari din zonă. Cum este şi normal, oamenii au intervenit când au văzut ce s-a întâmplat, dar în ambarcaţiunea care a adus-o la mal pe colega noastră era un paramedic pompier, asta este dovada că pompierii erau acolo. Dar restul pompierilor au rămas acolo să continue cercetările şi un coleg paramedic a venit cu barca de pescari la mal", a spus Raed Afarat.

Arafat a precizat că primele două victime au fost scoase din apă de către scafandrii de la ISU, iar celelalte două de scafandrii MApN, intervenţia acestora fiind dificilă.

"Scafandrii au intervenit în condiţii extrem de grele, în altă ţară probabil spuneau să continue căutările a doua zi. Primii doi au fost scoşi la suprafaţă de scafandrii pompieri, iar ceilalţi doi de scafandrii specializaţi, care au lucrat în condiţii grele şi periculoase", a afirmat Afarat.

El a mai precizat că la căutări a participat şi ambarcaţiunea Jupiter, a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omenesti pe Mare (ARSVOM), aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, care a venit la faţa locului din iniţiativa pilotului, pentru că şalupa se află în conservare pe timpul iernii, conform protocoalelor.

Reprezentanţii Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omenesti pe Mare (ARSVOM) spun că dacă ar fi fost anunţaţi despre prăbuşirea elicopterului SMURD ar fi putut ajunge la locul tragediei în cel mult zece minute, pentru că aveau o şalupă pe lacul Siutghiol, în apropierea locului tragediei.

Iulian Creţu, director în cadrul ARSVOM, a declarat că a aflat despre accidentul aviatic de la televizor şi că imediat la locul tragediei a fost trimisă şalupa instituţiei, care se afla pe lac.

”Nu ne-a chemat nimeni acolo. Nu am fost alarmaţi. În momentul în care m-am autosesizat, am trimis în zonă echipajul cu şalupa Jupiter de pe lacul Siutghiol şi cu trei scafandri. (...) Am văzut întâi pe televiziuni şi m-am autosesizat. Am anunţat directorii, şalupa şi scafandrii, pe care i-am trimis acolo. Am intervenit benevol. Nu am mai aşteptat să fim solicitaţi. Sunt situaţii de forţă majoră în care noi nu aşteptăm să fim solicitaţi, trimitem oameni. De la ora 16.50 şi până dimineaţă la 04.30, când s-a recuperat ultimul trup, şalupa a stat în zonă”, a spus Iulian Creţu.

El a precizat că ARSVOM nu a fost anunţată prin 112 despre producerea accidentului, alerta fiind dată numai la intervenţiile pe mare, dar dacă s-ar fi întâmplat acest lucru şalupa putea ajunge în cel mult zece minute la locul prăbuşirii elicopterului SMURD.




jooble.org