Se oprește apa în Constanța, Eforie Nord și Agigea(499)


Pentru executarea unor lucrări de înlocuire a unui tronson din conducta de alimentare cu apă cu dimatrul de 300 mm, din Constanța, de pe strada Dispensarului colț cu b-dul Aurel Vlaicu, SC RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile miercuri, 03 decembrie 2014, în intervalul 08,00 – 16,00. Vor fi afectați consumatorii din:

• zonele Baza Nautică, Sat Vacanță – hotel Dobrogea;
• abonații cuprinși în perimetrul delimitat de Str. Dispensarului – b-dul Aurel Vlaicu – B-dul Alexandru Lăpușneanu – Str. Dispensarului, dar și cei de la blocurile alimentate prin punctul termic numărul 142.

Consumatorii de pe Aleea Umbrei, alimentați prin punctul termic 140 vor avea apă cu presiuni scăzute.

De asemenea, pentru executarea lucrărilor de racordare a magistralei de alimentare cu apă din localitatea Eforie Nord, nou montată la sistemul centralizat de distribuție, mai precis pentru racordarea la stația de pompare aferentă localității, lucrări executate în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile miercuri, 03 decembrie 2014, în intervalul 00,00 – 24,00.
Vor fi afectați de lipsa apei potabile toți consumatorii din localitățile Eforie Nord și Agigea, cele două localități fiind deservite de Stația de Pompare Eforie Nord.


Lucrările executate fac parte din POS Mediu, contractul de lucrări “Reabilitare și extindere rețele apă/canal, reabilitare stații de pompare apă potabilă și apă uzată - localitatea EFORIE”, în valoare de 19,4 milioane lei, din care SC RAJA SA asigură o cofinațare de 5,55 milioane lei. În cadrul acestui proiect, stația de pompare a localității Eforie Nord, a fost reabilitată total, instalațiile aferente obiectivului având o vechime de peste 35 de ani. Proiectul cuprinde și extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare pe o lungime de aproape 25 km în Eforie Sud și Eforie Nord.


”Ne cerem scuze față de abonații afectați și îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei”, au declarat reprezentanții societății.




jooble.org