Felix demisionează. PSD se pulverizează!

Felix demisionează. PSD se pulverizează!(1929)


O decizie de ultimă oră, bagatelizată oarecum de actuala conducere, a zguduit PSD Constanţa din temelii. Unul dintre cei mai importanţi oameni ai partidului şi-a prezentat demisia, decizia sa fiind susţinută de alte câteva gesturi similare...După o lungă perioadă de agitaţie internă, cu un PSD în derivă, lui Felix Stroe i-a ajuns cuţitul la os! Până la el, s-au auzit doar câteva vociferări anemice, lipsite de personalitate, critici răzleţe la adresa lui Nicuşor Constantinescu şi a altor lideri locali, acuzaţi de pasivitate şi dezinteres... Practic, de câţiva ani încoace, la Constanţa, PSD este prezent în viaţa judeţului, nu numai din punct de vedere politic, doar prin umbra sa! Cu un partid fantomă, era de aşteptat ca, la alegerile prezidenţiale şi nu numai, rezultatele obţinute să se plaseze cu mult sub cota aşteptărilor. Nu trebuie să fii grădinar de profesie ca să înţelegi că, aşa cum se prezintă situaţia, astăzi, în PSD, cu o floare, doar cu o floare!, nu poţi să faci primăvară...In condiţiile în care oamenii de valoare sunt profund marginalizaţi, falimentul partidului nu trebuie să mai mire pe nimeni! Cu strategii puse la cale de Babinciuc şi Lizeta Haralambie, rezultatele dezastruoase obţinute la alegerile prezidenţiale fac parte din starea de normalitate specifică PSD Constanţa... Trecerea lui Felix Stroe pe „linie moartă”, pe motiv că ochii lui nu plac cuiva, s-a dovedit a fi o măsură cu efect de bumerang. Deşi s-a dorit ca atribuţiile lui Stroe să fie drastic reduse, tot răul s-a întors împotriva partidului, victimă a sistemului perfecţionat de dat cu stângul în dreptul! S-a uitat prea repede că, în ultimii ani, cu Felix Stroe la pupitrul de comandă, PSD a triumfat pe plan local în competiţiile electorale! De asemenea, cartea sa de vizită este întregită de performanţele profesionale, dovadă fiind transformările care au schimbat din temelie RAJA. E drept, principalul strateg nu a ieşit niciodată în faţă şi nu s-a bătut cu pumnul în piept, fiind adeptul muncii în echipă. După eşecul lui Ponta, eşec care, în opinia mea, îi aparţine în totalitate, unii au încercat să mute centrul gravitaţional al responsabilităţilor în zona lui Felix Stroe! A fost momentul care, aşa cum se spune, a umplut paharul...Demisia lui Stroe din funcţia de vicepreşedinte reprezintă un act de onoare şi de curaj. Citez:” Mă consider vinovat, alături de colegii mei. In principal, pentru faptul că nu am reuşit, în ultimii ani, să-i conving că strategia promovată pentru activitatea de relaţionare a partidului cu cetăţenii judeţului, cu tineretul, în special, este greşită, ceea ce s-a reflectat în rezultatele obţinute în campania electorală.” In faţa unor astfel de argumente, comentariile sunt de prisos... In acest context, gestul lui Stroe a fost dublat de demisia lui Nicolae Moga, parlamentar şi fost colaborator al grupării Mazăre... Deşi, la prima vedere, pare a fi o acţiune izolată, demersul celor doi pesedişti este susţinut de un mare număr de primari, care reprezintă nucleul influent din PSD Constanţa. Si, se ştie, în situaţii de criză, cum se întâmplă acum, votul lor contează enorm, ca şi sprijinul celor care reprezintă interesele Consiliului Judeţean... Pe fondul mişcărilor de stradă, unde se cere demisia conducerii organizaţiei judeţene, ieşirile la rampă ale lui Stroe şi Moga ar putea pulveriza PSD... Contează foarte mult şi susţinerea declarată a primarilor din Amzacea, Ciocârlia, Hârşova, Cobadin, Castelu, Poarta albă, Lumina, Ostrov, 23 August, Tuzla, Valu Traian, Saraiu, Medgidia, Cernavodă, Cumpăna, Costineşti etc.
 




jooble.org