Polițiști infractori(620)


Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat Judecătoria Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Mihăiţă Iulian Coceanu şi Viorel Dănilă pentru săvârşirea a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, favorizarea infractorului şi fals intelectual.

Din probele administrate până în acest moment în cauză s-au reţinut următoarele: în noaptea de 14/15.11.2011, în timp ce inculpaţii ABRUDAN ALEX-DANIEL şi MUNTEANU GHEORGHE-DANIEL, cu complicitatea inculpatului DUMITRU NICOLAE, încercau să ridice roata de rezervă sustrasă de la un autoturism marca DACIA LOGAN aparţinând persoanei vătămate G.I. care se afla parcat pe str. Trotuş din mun. Constanţa, în autoturismul marca DACIA LOGAN tip taxi condus de acesta din urmă, au fost surprinşi de o patrulă de poliţie din care făceau parte inculpaţii COCEANU MIHĂIŢĂ-IULIAN şi DĂNILĂ VIOREL, ambii agenţi de poliţie în cadrul Secţiei 4 Poliţie Constanţa.

”Cei trei participanţi la săvârşirea infracţiunii de furt au fost conduşi la sediul secţiei de poliţie de unde inculpatul MUNTEANU GHEORGHE-DANIEL a fugit, având cătuşele la mâini. În urma acestui incident, inculpaţii COCEANU MIHĂIŢĂ-IULIAN şi DĂNILĂ VIOREL nu au anunţat organele ierarhic superioare şi mai mult decât atât, cu ştiinţă, au consemnat în mod nereal în procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi în raportul de eveniment din noaptea respectivă faptul că la săvârşirea infracţiunii de furt a participat în calitate de autor doar inculpatul ABRUDAN ALEX-DANIEL. De asemenea, inculpatul DUMITRU NICOLAE a fost menţionat în mod mincinos în actul de constatare ca având calitatea de martor asistent.

Prin comportamentul lor, cei doi agenţi de poliţie au îngreunat urmărirea penală în cauză, în scopul împiedicării tragerii la răspunderea penală a doi dintre cei trei participanţi la săvârşirea infracţiunii de furt calificat", se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul Judecătoriei Constanţa. 




jooble.org