Iohanniss Klaus și metafora ceasului

Iohanniss Klaus și metafora ceasului(1431)


Relatările biografilor, identificați cu statornicia senatoarei Gorghiu Ștefania Alina și a deputaților Orban Victor și Blaga Vasile, plus referințele proprii despre timpul în care a trăit, mi-l înfățișează la 13 noiembrie 2014, pe primarul de Sibiu, Iohannis Klaus, canditat la prezidențiale, încă sub dominația ramurei cavalerilor din romanele picarești, numai că vocea narativă face din autor actorul diegezei, martorul și eroul construcției epice. Una dintre aceste referințe pornește de la întâlnirea accidentală cu un ceas de masă manufacturat, moștenire de la bunicul său, (un reper al istoriei personale), prilej pentru a filosofa, într-un pliant electoral - căzut în cutia poștală acesta a și declanșat binecunoscuta melodie a grupului Led Zepelin, ,,Plăcinta” - cum că acesta nu ar fi un ceas ci ,,un principiu de viață”.

O constatare făcută, cred, după ce s-a aflat în interiorul unui astfel de ansamblu dințat și prinfuncționarea căruia a descoperit panorama prezentului.

Bănuiesc, totuși, că Iohannis confruntat, cum se întâmplă cu fiecare dintre noi, cu imediatul, clipa sau decreptitudinea, a vrut să-mi atragă atenția în legătură cu un punct de vedere propriu privind supraviețuirea trecutului său în memorie și nicidecum asupra unui program electoral. Timpul său interior pare a fi timpul povestirii, lipsește însă localizarea temporală - anul 2014, luna noiembrie. Am găsit însă o axă a consecuțiilor, o ordine a evenimentelor pentru programul să narativ, în cazul în care ar fi ales președinte. Gândite ca o juxtapunere de intervale temporale, trecut-prezent-viitor, enunțurile sale nu se relevă decât prin modalul,,a trebui” - ,,Educația trebuie corelată cu...”, ,,Așa trebuie să fie...”, ,,Pentru aceasta trebuie să aplicăm...” (fără să-mi spună cine) ,,România trebuie să dea ora exactă”..., ,,Trebuie să decidem urgent...” (cine?), ...,,iar acest lucru trebuie făcut...” etc, etc, și nu prin a vrea, a putea sau a fi. Plianul în cauză are 11puncte, ,,câte rotițe ar avea și un ceas cu mecanism și pe care doar el îl poate face să funcționeze cu precizie”, mai spune Iohannis, pentru că e un om educat, ba mai mult, se consideră a douăsprezecea rotiță la ceas.

Dar și noi suntem educați, și noi înțelegem simbolurile și fiecare dintre noi este o identitate cu propriul său principiu de viață venit dintr-o sursă genetică milenară. Și eu am primit moștenire un aparat foto de pe vremea când Kodak a spus: ,,Ce vă rămâne de făcut este doar să apăsați pe buton, restul îl facem noi”.
Iar faptul că un ceas e un principiu de viațănu îl îndrepățește pe Iohannis Klauss să vrea să fie ales președinte de țară, cum nici pe Ponta Victor nu-l recomandă a fi președinte doar dorința că vrea să-i unească (am fost atent la antiteza: unii au dezbinat, eu unesc!), în utopie, probabil, pe români.
Nu mă apuc acum să descifrez ce este cu acest principiu, căruia eu i-aș spune marketing politic care deversează, la fel ca la toate partidele, tone de mesaje repetate și încâlcite care sfârșesc într-un delir, și nici cât timp de incubație i-a trebuit în mintea lui Iohannis Klaus pentru ca apoi să mi-l dezvăluie. Nu mi-a spus, în schimb, cum corectează științific, ca om angajat la efortul social al națiunii, ca și noi, de altfel, oameni ai cetății, cetatea ca unitate politică sau socială, și cum o vrea să defineascăun defect tehnic al ceasului?
Deoarece organizarea narativă pleacă de la un ceas, presupun că și comunicarea lui nu a fost una politică, ci una simbolică, epică, așa că deliberarea, în urma citirii, chiar și a progamului de campanie, nu presupune asocierea sau luarea unei decizii.Dacă strategia simbolurilor în politică presupune o alegere între descriere și condensare, am constatat că Iohannis alege descrierea unui ceasluat drept lucrul însuși, gândind că poate compensa absența iremediabilă a faptelor esențiale. ,,De 4 ani partidele politice iau în stăpânire administrația publică centrală și locală prin numiri politice...” (nici vorbă de cicluri electorale, deși noi le-am trăit, chiar el a fost ales primar prin vot, nici pomeneală de comportament electoral), ,,Obiectivul acestei reforme administrative trebuie să fie eliminarea diferențelor de dezvoltare și de nivel de trai dintre toate regiunile...” etc, etc,și nu condensarea în strategia de care vorbeam și căreia îi sunt proprii puterea de proiecție a unor programe construite de către guvernul legitimat de toți actanții politici. Cu alte cuvinte, aspirantul la putere se subtituie guvernului încă în exercițiu, iar ceasul nu ține loc de practici politice și nici de vehicul al unui conducător simbolic sau a alesului care nu poate fi găsit. În acest caz, care este logica de bază a votului? Vot pentru alegeri parlamentare sau prezidențiale? Unde ne aflăm acum?

Da, strategia comportamentală a unui guvern îi interesează pe cetățeniicărora le pasă cel mai tarecum sunt alocate resursele, cum deciziile le influențează existența în comunitate și în familie, și cum pot participa la luarea acestora. Desigur că și pe președinte îl interesează.
Despre pragul diferențial partinic la care ajunge electorul în urma estimărilor vizând acele domenii de activități guvernamentale care dau diferențele dintre partide sau coaliții, încât pot fi apreciate de elector ca suficient de mari, și deci pot orienta ceremonia votului spre viitorul câștigător, sunt sigur că Iohannis știe. Și mai știe, cred, că regula elementară în politică postulează faptul că, mai întâi, trebuie să câștigi în propria-ți tabără. Politica fără memorie nu unește. Ea este o politică fără subiecți. Numai funcțiile sociale și valoarea lor funcțională și distributivă nu sunt de ajuns când totul se cere a fi angrenat în jurul interesului general. Competitorul are nevoie de dușmani exteriori, de un pericol precis. Pe acestea fiecare dintre cei doi oponenți le-au identificat ca fiind în persoana celuilalt. Doar cu această identificare nu știu dacă se pot câștiga glasurile marginale, indispensabile succesului, mă refer la probabilitatea de a scădea absenționismul la vot, luând în calcul informația falsă, minciunile deliberate, ignoranța, nemulțumirea, înșelarea așteptărilor vizavi de un viitor real și nu de unul ipotetic.

Știu. Știința lui Iohannis de a vorbi despre un ceas vrea să mă facă a crede – bănuiesc că plecând de la învățăturile oferite de legile fizicii – că reprezintă o-ndeletnicire dintre cele mai serioase, precum arta politică. Ceasul. Un mecanism viu, interesat de schimburile tradiționale ale breslelor și prăvălierilor din vechiul burg sibian, de economia de piață cu rază scurtă de acțiune, în sensul că nu-și asumă sarcini de care nu vrea să audă. Despre ceas și puterea lui de a o lua de la capăt, cu condiția să-i întorci arcul, bineînțeles, ceasul neavând preferințe de către cine să fie purtat mi-a scris Iohnnis Klaus, candidat la președinția republicii. Bătrânii săi militanți politici au uitat să-i spună cât mai valorează simbolul politic într-o societate de comunicare, chiar dacă el ajunge la destinație. Aceiași au uitat să-l atenționeze, pentru căei înșiși trăiesc un timp lipsit de orice determinare socială, că în viața cotidiană,în procedurile de ambreiaj și debraiaj, trecutul și viitorul se concentrează în jurul lui ,,acum” nu a iluziei istoricității, iar acest acum, este timpul în care sunt eu.

Foto: stirileprotv.ro
 




jooble.org