Alegeri în zodia găinilor zăpăcite

Alegeri în zodia găinilor zăpăcite(1496)


Peste 80 de găini ţapene au luat cu asalt sediul de campanie al domnului Klaus Iohannis, în încercarea disperată de a-l convinge să participe la dezbaterile electorale televizate. Se pare că, în cele din urmă, după lungi negocieri, au avut câştig de cauză, neamţul fiind scos în şuturi din sediul cu pricina. Cuconetul păsăresc s-a remarcat prin ţinuta vâlvoi şi podoabele agăţate de creastă. De asemenea, printr-un debit cotcodăcesc greu de stăvilit. In grup, după inspecţia de rigoare, nu a fost semnalată prezenţa niciunui cocoş. Singurul specimen viril se află la răcoare, după ce, comportându-se ca o găină, a ieşit din gaura de şarpe în care se ascunsese de o bună bucată de vreme! Cazul relatat, unul oarecum senzaţional, a readus în discuţie temele referitoare la rolul pe care-l joacă găina în politică. Numărul mare de zburătoare prezente la Bucureşti exprimă capacitatea rapidă de mobilizare a găinilor protestatare. Până de curând, a fi găină nu reprezenta o onoare prea mare. Ba, dimpotrivă... Pornită în viaţă de la nivelul cel mai de jos cu putinţă, ca simplă pomană electorală, găina s-a reabilitat singură în societate. E drept, un anume domn Popescu, de la PDL, pe vechi, a încercat să reînoade vechile obiceiuri electorale, dar a fost prins cu raţa-n gură! Deşi cazul se află în atenţia celor de la DNA, nu se ştie, nici acum, cum s-a amestecat raţa cu găinile politicianului! Care, firesc, se jură că nu fură!Doar nu o fi naiv să recunoască din prima că e găină! Cum era de aşteptat, într-o ţară dominată de umbra lui Băsescu, prezenţa masivă a găinilor în partidul lui Iohannis a generat numeroase suspiciuni. S-a spus, de pildă, că sunt găinile acoperite ale preşedintelui Băsescu, cu excepţia lui Turcescu. A existat şi o ipoteză aviară pe varianta găinilor zăpăcite. Alţii au lansat bomba- găini teroriste. Din această cauză, grădiniţele cu orar redus au fost închise pe termen nelimitat. Din pricina acestor zvonuri, s-au croit noi scenarii cu gura căscată în legătură cu fuga din ţară a celui mai mare şi mai tare terorist. Nu berbecuţii l-au ajutat să evadeze, ci găinile zăpăcite! Un capitol important se referă la originea lor. Conform unor surse, ele provin, după epuizarea timpului alocat clocirii, din ouălele numărate de Adrian Năstase la Cornu. Gurile rele susţin că, în lipsa calului troian, plecat de capul lui la adăpat, Victor Ponta le-a oferit în dar lui Klaus Iohannis! Preventiv, în campania electorală, nu e bine să primeşti daruri de la greci! Găinile au reşedinţa în comuna Greci...Dezbaterile electorale televizate s-au desfăşurat, cu contribuţia inestimabilă a unor moderatori, sub semnul găinii. Măsura a fost impusă de o nouă schimbare radicală. In diverse momente, Ponta şi Iohannis au căzut pe rând de găină şi nu de fazan, cum se întâmpla în altă epocă istorică. Adevărul este că, printr-o mai largă înţelegere a democraţiei, găina a fost larg promovată în diverse domenii de activitate. De pildă, la Guvern, sunt, indiferent de naţionalitate şi sex, foarte multe găini! Ce să mai zic de Parlamentul României! In acest context, găinăria a devenit afacerea de familie a unor parlamentari. Există, de pildă, parlamentari găinari, indivizi care pun în pericol coteţul şi cuibarul plin cu ouă! Cele ştanţate cu multe zerouri au fost deja numărate de fostul prim ministru Adrian Năstase, mentorul actualului premier...




jooble.org