Urmărire ca-n filme în Constanța și Mamaia(439)


Ieri, la ora 14.30, poliţiştii Secţiei 1 l-au depistat în trafic pe M. S., care conducea un autoturism pe str. Ion Raţiu şi care a refuzat să oprească la semnalul regulamentar, continuând să se deplaseze către pe străzile Unirii, Pescarilor, b-dul Mamaia, circulând cu viteză în direcţia Staţiunii Mamaia.
În parcarea unui hotel din centrul staţiunii a abandonat autoturismul şi a fugit pe jos pe plajă, unde a fost imobilizat de către poliţişti şi condus la sediul Secţiei 1 Poliţie în vederea continuării cercetărilor.
A fost solicitat un echipaj din cadrul S. R., pentru a acorda sprijin în vederea stabilirii alcoolemiei, întrucât acesta emana halenă alcoolică.
Cel în cauză a refuzat testarea cu aparatul Drager, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, pentru recoltarea de probe biologice şi acordarea de îngrijiri medicale, acesta refuzând recoltarea de probe biologice.
Bărbatului i s-a întocmit dosar penal fiind cercetat în stare de libertate pentru infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice
 




jooble.org