Ce au făcut polițiștii constănțeni în ultimele ore(712)


Ieri, poliţiştii Serviciului investigaţii Criminale au depistat-o pe B. Otilia, de 61 ani, din Constanţa, pe numele căreia Tribunalul Constanţa a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi înşelăciune.


În urma probatoriului administrat de către poliţişti, cei doi au fost arestaţi preventiv

Urmare a flagrantului organizat, în data de 7 noiembrie a.c., de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, în care au fost surprinşi doi bărbaţi, de 31, respectiv de 52 de ani, în timp ce ridicau de la o bancă din Constanţa suma de 29.708 de lei, obţinută în mod fraudulos, vă informăm că, cei doi au fost prezentaţi Judecătoriei Constanţa, instanţă ce a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Autoaccidentare

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Medgidia cercetează în stare de libertate un tânăr de 24 ani, care la data de 08.11.2014, ora 02.30, a condus un autoturism pe DJ 224, dinspre localitatea Tortoman către municipiul Medgidia şi ajungând la km 0+400, pe fondul neadaptarii vitezei la condiţiile de drum şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, pierde controlul direcţiei de mers, părăseşte partea carosabila şi se răstoarnă pe partea dreapta a sensului său de mers, rezultând vătămarea corporală uşoară a acestuia.

Cercetat de către poliţişti pentru comiterea unei infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere

Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Cogealac cercetează în stare de libertate pe R. Alexandru, din localitatea Corbu, care la data de 08.11.2014, ora 11.00, a condus un autoturism pe strada Principală, având numerele de înmatriculare provizorii expirate din data de 16.10.2014.
     




jooble.org