Ponta a coborât raiul pe pământ

Ponta a coborât raiul pe pământ(1514)


Printr-o ordonanţă de urgenţă, ocolindu-l cu abilitate pe preşedintele Băsescu, ocupat, la Cotroceni cu strângerea bulendrelor personale, premierul a coborât raiul pe pământ! Raiul premierului, în întreaga lui complexitate, reprezintă simbolul gargarei electorale, pentru că, nu-i aşa?, ne aflăm în preajma turului doi al alegerilor prezidenţiale... Lui Ponta îi tremură fermoarul de teamă că totul s-ar putea întoarce împotriva lui...S-a spus că pomenile electorale au fost eradicate din temelie, gargară, pe considerentul că alegerile prezidenţiale reprezintă o chestiune de conştiinţă civică şi patriotică... Aiurea, pisicuţă.Sigur, domnul Ponta nu face parte din categoria celor care, ca să-şi vadă visul cu ochii peste gard la Cotroceni, sunt în stare să împartă peşte congelat la tot poporul, cu sau fără dezlegare... Profitând deşănţat de poziţia pe care o ocupă, aceea de premier, dumnealui îşi permite să aducă pe pământ, în plină campanie electorală (!!), raiul guvernamental plin cu daruri şi promisiuni din carton. In mare, pentru că românul din popor se mulţumeşte cu puţin, acesta funcţionează pe bază de sclipici. Mult sclipici! Chiar şi aşa, în competiţie cu oricare contracandidat, avantajul e de partea lui Ponta, care, la nivel naţional, poate promite orice! Dacă ar fi să punem botul la toate spiciurile lui electorale, ne-am cocoşa de atâta şi atâta bine, bunăstare cu nivel de trai ridicat...Practic, nu e zi în care premierul, în postura de candidat la preşedinţie, să nu ne promită câte ceva. Din punct de vedere electoral, Victoraş nu ratează niciun succes înregistrat în întrecerea socialistă: punerea în funcţiune a unei borne kilometrice; trasarea cu vopsea proaspătă a unei treceri de pietoni; dezvoltarea industriei care face bici din ştiţi dumneavoastră ce... Ca să ne convingă cum că el ne dă nouă carne, lapte, pene, ouă, ne-a anunţat că se ieftinesc alimentele de bază şi că, de sărbători, o să luăm carne mai mult mocca decât pe bani! Din punct de vedere propagandistic, raiul guvernamental funcţionează atât cât este necesar pentru a-l propulsa pe Ponta în funcţia de preşedinte...Când se întâmplă ca premierul să obosească, este împinsă în faţă, la înaintare, Rovana Plumb, care, în ton cu raiul de pe pământ, a lansat noul model de pensii gonflabile. Câte- un pic, câte- un pic, după principiul sutei de lei a lui Ceauşescu, sunt mărite la ibric! In contextul generat de creşterea frecventă a pensiei, a fost pus în funcţiune noul izvor electoral de lapte şi miere. Om de mare omenie, premierul şi-a schimbat, de dragul votului, pentru care strânge din dinţi, atitudinea şi comportamentul. A devenit mai bun. E tandru. Ne lasă să-l căutăm prin buzunare. In loc de bileţele parfumate, mă rog, de la Tăriceanu, găsim bomboane. Daţi alegătorilor dulciuri! Aşa scrie la intrarea în raiul guvernamental. Subit, nivelul de trai al populaţiei, în format teoretic, a crescut direct proporţional cu ambiţia lui Ponta de a ajunge preşedintele României! Trăiască şi înflorească alegerile democratice din patria noastră! Jos cu mita electorală cu miros de peşte congelat! Pe vremea lui Băsescu, se ştie, clasa muncitoare mergea în paradis, cap de linie, iar Elena Udrea la Paris, un biet sătuc de lux din Franţa. In noua orânduire, clasa muncitoare merge în raiul guvernamental. Ce o să fie după ce Ponta o să ajungă, să zicem, preşedinte? Potopul.
 




jooble.org