Şefii misiunilor diplomatice din România, în vizită în judeţul Constanţa(909)


Reprezentanţii administraţiei judeţene au primit ieri o vizită a unei delegaţii formate din şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România.
Au fost reprezentate: Danemarca, Nunţiatura Apostolică, R. Chile, Georgia,Irlanda, Japonia, Argentina, Armenia, Israel, Palestina, Turkmenistan, Spania, Africa de Sud, Moldova, Nigeria, Agenţia Universitară a Francofoniei, Bosnia şi Herţegovina, Mexic, Austria, Finlanda, Cuba, Uruguay, Albania, Grecia, Iran, Portugalia, Vietnam, Slovacia, Germania, Croaţia, Egipt, Pakistan, Malaezia, Thailanda, Belgia, Kazahstan, Senegal,
Slovenia şi Angola. Delegaţia a fost primită la Constanţa de prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor-Daniel Constantinescu, directorul general al Companiei Nationale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanta, Lucian Băluţ, precum şi alţi reprezentanţi ai CNAPMC, SCOMAR, DGP, CJC, Primăriei Municipiului Constanţa şi Gărzii de Coastă.
Programul evenimentului a debutat cu o vizită la SCOMAR după care delegaţia s-a deplasat în Portul Constanţa unde a fost întâmpinată de reprezentanţii autorităţilor publice. Aici au primit un cuvânt de bun-venit din partea prefectului Eugen Bola şi preşedintelul CJC, Nicuşor-Daniel Constantinescu, iar directorul general al Companiei
Nationale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanta, Lucian Băluţ a prezentat portul Constanta la harta din holul terminalului de croaziere.
După această introducere, delegaţia a plecat într-o croazieră la bordul unei nave de patrulare a Gărzii de Coastă alături de autorităţile publice locale, autorităţile portuare şi SCOMAR.




jooble.org