ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne(745)


Secţiile de votare pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-au deschis, duminică, la ora 07.00. Potrivit MAI, oate secţiile au fost deschise la timp. Peste 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pentru alegerea preşedintelui pentru un mandat de cinci ani, dintre cei 14 candidaţi înscrişi în cursă.


Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a votat, duminică dimineaţă, la Cluj-Napoca, pentru ”încetarea urii şi a războiului românilor împotriva românilor", spunând că se aşteaptă de la viitorul preşedinte la stabilitate politică şi economică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un număr de 527 de români au împlinit 18 ani duminică, în ziua primului tur al alegerilor prezidenţiale, şi pot vota, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.
Pe de altă parte, serviciile de evidenţa persoanelor au eliberat, sâmbătă, aproape 16.700 de cărţi de identitate, a mai spus Dajbog, care a precizat că astfel de documente se eliberează şi duminică, până la ora 21.00.
"Pentru a putea vota, alegătorii trebuie să deţină acte de identitate valabile. În conformitate cu Planul general de măsuri aprobat de către domnul viceprim-ministru Gabriel Oprea, serviciile de evidenţă a persoanelor şi-au modificat programul de lucru şi, inclusiv astăzi (duminică), se pot obţine documente de identitate până la ora 21.00", a spus Monica Dajbog.

Tot referitor la eliberarea cărţilor de identitate, purtătorul de cuvânt al MAI a spus că angajaţii serviciilor de evidenţa persoanelor s-au deplasat, în ultimele săptămâni, în localităţile izolate sau aflate la distanţe mari de sediile serviciilor. În urma a 700 astfel de acţiuni, au fost eliberate peste 5.400 de acte de identitate.
"Alegătorii votează la secţia de votare unde sunt arondaţi potrivit domiciliului. Cetăţenii care în ziua votării se află în altă comună, oraş sau municipiu decât cel de domiciliu pot vota la orice secţie de votare, după ce declară în scris pe propria răspundere că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acest tur de scrutin", a reamintit oficialul MAI.
MAE precizează că, la începerea votului în România, la ora locală 7.00, cetăţenii români votau deja în 45 de secţii din afara ţării, iar simultan cu începerea votului în ţară s-au deschis 50 de secţii din străinătate, votul decurgând în condiţii normale.


Toate secţiile de votare organizate pentru turul I al alegerilor prezidenţiale au fost deschise la timp, a anunţat, duminică dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.
O secţie de votare din Bistriţa-Năsăud a rămas fără curent electric, cu aproximativ trei ore înainte de începerea scrutinului, după ce o maşină a intrat într-un stâlp de electricitate şi l-a rupt, iar angajaţii primăriei au adus un generator, astfel că secţia de votare a fost deschisă la ora 7.00.
Preşedintele unei secţii de votare din judeţul Gorj este cercetat penal pentru neglijenţă în serviciu, după ce a pierdut ştampila de control a secţiei pe care o conduce, transmite corespondentul MEDIAFAX.
 

Sursa: Mediafax.ro




jooble.org