Pisicuțul Ponta și pupincurismul revoluționar

Pisicuțul Ponta și pupincurismul revoluționar(1356)


Intre pisicuţul Ponta, cum îl numeşte preşedintele Băsescu, şi noile valenţe ale pupincurismului autohton, care îmbracă diverse forme, există o legătură strict revoluţionară. In fapt, cele două subiecte, unul toarce şi celălalt gâlgâie de lauda de sine, se completează reciproc. Deunăzi, l-am regăsit pe premier în forma sa populară. Adică, zic, cu bască. Invitat fiind, de un post de televiziune, la o emisiune electorală, Victoraş, un politician poznaş, dar care zgârie rău la întuneric, stătea cuminte pe canapea, aşteptând să i se repartizeze raţia de pupincurism. Fără de care, precizez, ca şi în cazul celor patru cuburi de gheaţă ale preşedintelui, nu se poate ţine pe picioare! Spre dezamăgirea mea, prima doză prin pişcare i-a fost administrată de o cunoscută şi talentată actriţă, care a evocat faptele sale de vitejie. Fiind vorba de un moment artistic dedicat pisicuţului, mă aşteptam să apară un stol de porumbei maturizaţi, purtând în cioc cadourile sale preferate. Două puncte: şfara cu care se jucau mâţele până crăpau; drobul de sare, tema lucrării sale de doctorat; cizmuliţele motanului nemţesc Iohannis, care de case nu are milă; diverse. La un moment dat, când celebra artistă a schimbat registrul liric, fiind stimulată de moderator să continue oda, am avut senzaţia că Victoraş s-a intimidat precoce, protestând faţă de nesimţirea manifestată de lauda de sine. Da de unde! Pupincurismul autohton, fie el şi în fază incipientă, îi asigură oxigenul necesar ca să respire ca un mare conducător închipuit. Roşu până în vârful nasului de plăcerea generată de lauda de sine, Victoraş trăia în direct efectele euforiei generate de pupincurismul administrat, într-o manieră oarecum exagerată, de către diverşi activişti, neamuri interesate sau indivizi specializaţi în guduratul la comandă. Sub noul spectru dialectic, pupincurismul abordează teme vaste din viaţa şi activitatea direct .revoluţionară a pisoiaşului Ponta. Desigur, ca în toate domeniile de activitate, e loc de mai bine...In primul rând, ,pupincurismul pontanian suferă profund din cauza deficitului de poeţi de curte, care, din motive necunoscute, nu s-au putut reproduce corespunzător...După vizita efectuată în China, pupincurismul a fost obligat să se alinieze noilor cerinţe. Lansarea candidaturii sale s-a transformat într-un veritabil spectacol chinezesc de sunet şi lumină, cu implementarea pe scară largă a pupincurismului autohton. In materie de pupincurism, premierul este deosebit de sensibil şi de receptiv, dovadă interesul manifestat faţă de conţinutul laudei de sine. La Ponta, partea interesantă constă în faptul că dumnealui chiar crede ce i se spune! In acest context, pupincurismul cu destinaţie îi joacă adesea feste, generând un plus de răutate şi aroganţă. Din foarte multe puncte de vedere, pupincurismul este dăunător. De pildă, pisoiaşul Ponta este dependent de lăudătorii săi direcţi. Aceştia sunt antrenaţi în tabere speciale pentru a fi în permanenţă apţi în cadrul exerciţiilor de pupincurism. Iată câteva elementele de bază: mângâiatul pe creştetul capului, dacă acesta nu este obiect de decor; valorificarea rimelor „ Ponta ne dă nouă lapte, carne, pene, ouă; gâdilatul sub guşă până la declanşarea torsului automat; eliminarea prescurtărilor gen „ Iţi” în loc de „ Să trăiţi”; în ce priveşte laudele atribuite premierului, trecerea rapidă în registrul „ Din ţânţar armăsar” etc. De la Adrian Năstase citire...




jooble.org