Un automatism verbal supărător(1261)


Ascultând-o, am zâmbit. Încă un vorbitor, pe răboj. Să rup cuvântul în două nu am cum, pentru că sensul este unul singur. Fiind o situație de comunicare radiofonică, nu înseamnă că ascultarea e exclusiv radiofonică, cum nici lectura unui text literar nu este exclusiv literară. Așa se face că Ani Viorica Merlă, director la Direcția Programe și Dezvoltare din Primăria tomitană, într-un dialog la un post de radio local, a uitat că limbajul e producător de efect și nu doar de informație. Ea nu mai ia act de comlexitatea utilizării limbii române, de nivelul logic în cadrulenunțurilor, astfel că își ia libertatea gramaticală de a confunda un adverb de frază atunci când vorbește despre timp sau despre ceva ce se va întâmpla în viitor și nu despre un loc pe care să-l amintească după aceea. Este vorba aici de adverbul de loc ,,undeva”, iar Ani Merlă m-a trimis să reflectez pragmatic asupra utilizării acestuia în mod greșit, oricâte idei despre frumos ar fi avut în gând, atunci când a spus, referindu-se la o dată când vor fi încheiate lucrările din zona peninsulară, inclusiv faleza, citez: ,,ele se vor finaliza undeva în luna noiembrie anul acesta, astfel că noi (care noi?) îi invităm pe turiști să vină de sărbători să vadă că marea are o culoare specială (șic!)”. Ce vreau să spun cu asta? Că eu, ca ascultător, am vrut să identific în ansamblul semnificațiilor deschise de dialogul radiofonic indiciile lămuritoare în legătură cu un loc renumit altădată pentru spațiul său de promenadă. Corect ar fi fost, pentru a-și întări precizările, să numească o anume zi din luna noiembrie, dacă o știa, dacă nu, putea să spună ,,în jurul datei de” sau să folosească adverbul de timp ,,cândva”, dacă avea în vedere un timp neprecizat când va fi marcată cu fast încheierea lucrărilor amintite. Sintagma ,,undeva, în luna noiembrie” este o asociere de termeni incompatibili, o exprimare încropită agramat, îmbrăcându-l pe emitent în penibil. Pe parcursul îndelungatei sale istorii, gramatica s-a ocupat de situații de vorbire explicate de pragmatică. Într-un fel, asta facem și noi acum. Și folosirea adverbului ,,undeva”, cu nuanță temporală în loc de locală, a continuat. Fiind întrebată când se vor termina și lucrările la pavimentul tuturor străzilor din zona respectivă, Ani Merlă a spus că ,,abia în primăvara anului viitor vor începe lucrările restante și că ele se vor finaliza undeva, în 2016”. Utilizarea eronată, improprie a acestui adverb de loc ,,undeva” pe post de adverb de timp nu e doar deranjantă, aiuritoare ci și dovadă că nu se cunoaște nici când trebuie folosit și nici adevărata semnificație a lui, și că a devenit un automatism verbal la fel de supărător, periculos, de ani de zile, ca și în cazul apelării la locuțiunea adverbială de loc ,,pe undeva îi pare rău că” sau ,,pe undeva, nu putem opri o asemenea desfășurare” etc, etc auzită te-miri-pe-unde pe la ce televiziune sau post de radio, când de fapt ideea ce se vrea a fi transmisă este cu totul alta, și ea face referire la o compasiune sau o neputință. Dacă s-a dorit introducerea unor ambiguități sau subînțelesuri care să permită o neasumare completă a responsabilităților, atunci totul rămâne în suspensie, adică s-a reușit. Eu cred mai degrabă că e vorba despre o-ncercare de a da vorbirii, prin ignoranță, și în spațiul public, o nuanță doctă care se cere, dintr-o dată afară, la viață. Cum rămâne cu trădarea gramaticii și nefolosirea ei ca pe o cunoaștere aplicată? Să întrebăm un zeu!




jooble.org