Oul lui Zdreanță și demisia lui Hrebenciuc(1437)


După ce Viorel Hrebenciuc şi-a dat, înainte de termen, demisia din Parlamentul României, jonglând cu vorbe de duh şi cimilituri, populaţia pesedistă a căzut într-un profund extaz. Cu greu, ca să nu punem la socoteală şi celelalte jertfe, şi-au revenit din admiraţie toţi cei care au socotit că demisia lui Hrebe reprezintă un monument de moralitate. Pe această temă, într-un timp record, doar câteva ore, rapsozii PSD au compus pe loc balade la fluierul piciorului. Chiar şi la această oră, demisia lui Hrebenciuc este cântată şi descântată în octave pesediste, ca şi cum nimeni, până la acest moment de glorie personală, nu ar mai fi produs un asemenea gest! Aiurea. In materie de aşa zisă morală, care, în cazul aleşilor, prezintă anumite particularităţi hilare, hoţul neprins cu ştaif beneficiază de numeroase facilităţi şi avantaje faţă de hoţul neprins amărăştean. Ca ales al poporului, cu patalama în cartea de muncă, Viorel Hrebenciuc, care îmi aminteşte de şobolanul rozaliu, are posibilitatea de a da de-a dura cu demisia, chipurile, de onoare, ori de câte ori calcă pe bec. In această operaţiune de falsă moralitate, este avantajat net de grosimea obrazului, indiferent de poziţionarea sa cu scăldătoarea din dotare, şi gura mare. In spaţiul aerian politic, demisia de onoare a fost inventată pentru credulii care pun repede botul la biografia inventată a hoţului neprins. Demisia de onoare este o consecinţă directă a faptului că hoţul neprins nu-şi pierde statutul de om cinstit. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu amărăşteanul pe care l-a împins dracul de la spate, de foame, nu de alta, să fure o pâine, o găină sau, mă rog, orice altceva din categoria „de-ale gurii”. Nu susţin teoria scopului care scuză mijloacele, dar deplâng soarta amară a amărăşteanului fără identitate politică. Pe cine interesează demisia lor de onoare? Cine se extaziază după demisia de onoare a unui găinar trimis, fără prea multe vorbe, direct la zdup? Pentru hoţul neprins amărăştean, termenul biografic de comparaţie este Zdreanţă, cel cu ochii de faianţă. Mă refer la cunoscuta potaie care abuza sistematic de demisia de onoare. Până în ziua în care a înghiţit un ou fierbinte. Si, nu o să vă vină să credeţi, s-a învăţat minte! Până la momentul solemn al demisiei, care l-a emoţionat până la lacrimi şi pe Ponta, lui Hrebenciuc i-au mers toate ca pe roate, ceea ce l-a determinat să se creadă nemuritor şi rece în ce priveşte respectarea legii. I-ar fi prins bine şi dumnealui lecţia pe care a primit-o Zdreanţă, cel cu ochii de faianţă. Mai bine un ou fierbinte decât o demisie de doi lei, fie ea şi de onoare...Dacă ar fi fost exclus din partid, poate că plângeam şi eu, la această oră, de dragul demisiei lui Hrebenciuc...
 




jooble.org