Prinși cu etnobotanice pe stradă(453)


Ieri, în jurul orei 20.00, un echipaj de jandarmerie care se afla în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice în Constanţa, în apropierea intersecţiei dintre bulevardul Tomis şi bulevardul Aurel Vlaicu, a observat două persoane care-şi confecţionau ţigarete artificiale (joint-uri). La vederea militarilor au început să se agite, au aruncat pe jos ţigaretele şi au mărit ritmul de mers. Au fost somate, s-au oprit şi l-i s-a făcut controlul corporal sumar şi al bunurilor pe care le deţineau.

Asupra acestora, jandarmii au mai găsit în buzunarele de la pantaloni, alte patru pacheţele de staniol cu substanţă vegetală de culoare verde sub formă de muguri, o cutie cu foiţe pentru confecţionarea ţigărilor şi un dispozitiv metalic de mărunţit substanţele vegetale.

Două ore mai târziu, jandarmii au surprins pe strada Siretului, din Constanţa, un alt tânăr care avea asupra lui patru pacheţele de staniol cu substanţă vegetală de culoare verde, un pachet de foiţe şi altul cu filtre pentru ţigarete.

Cei în cauză, M.T., de 23 ani şi R.C. de 19 ani, respectiv A.I., 17 ani, din Constanţa au declarat că-şi consumă substanţa uscată sub formă de ţigări etnobotanice.

Pliculeţele, joint-urile şi instrumentele pentru confecţionarea acestora, găsite asupra tinerilor, vor fi predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.




jooble.org