TEATRUL DE STAT din CONSTANŢA. Tinerii... ATEMPORALIZEAZĂ teatrul clasic: versiunea cu

TEATRUL DE STAT din CONSTANŢA. Tinerii... ATEMPORALIZEAZĂ teatrul clasic: versiunea cu "BOLNAVUL ÎNCHIPUIT", după MOLIERE, în această seară(1494)


Pentru astăzi, duminică – 5 octombrie 2014, de la ora 19.00, TEATRUL DE STAT DIN CONSTANŢA (TSC) programează, la sediu (bulevardul Ferdinand, nr.11), spectacolul cu piesa „BOLNAVUL ÎNCHIPUIT”, după MOLIERE.

Traducerea: Tudor Bogdan şi Ştefan Crudu.
Regia artistică: Cristian Gheorghe.
Scenografia: Lăcrămioara Dumitraşcu.
Pregătirea muzicală: Inga Postolache.
Coregrafia: Oana Pisaroglu (Trupa de balet: Raimonda Potlog, Larisa Samsonov, Dora Spirescu, Mădălina Stahei, Cristiana Drăgan, Daniela Gârbăcea şi Andreea Ţuţui).
Editarea video: Ciprian Braşoveanu.

DISTRIBUŢIA: Marian Adochiţei, Dana Dumitrescu,Clara Ghiuvelechian / Georgiana Mazilescu, Florina Stănculeţ / Paula Prodan, Luiza Martinescu Toma, Andu Axente, Laura Iordan / Mirela Pană, Andrei Cantaragiu, Lana Moscaliuc, Adrian Dumitrescu, Florentin Roman, Georgiana Bumbac, Alice Safta, Cristiana Niţu, Iza Bumbac.

La prezentarea premierei din 8 mai 2010, tânărul regizor CRISTIAN GHEORGHE declara: „Spectacolul este o ADAPTARE după textul lui Moliere!
Povestea nu se situează nici în clasic şi nici măcar în contemporaneitate, ci undeva în… atemporal!
Nu ştiu dacă am reuşit să descifrez cum trebuie textul, asta va decide publicul…
Piesa vorbeşte, foarte mult şi destul de clar, despre societatea în care trăim şi noi, astăzi, şi despre felul în care ne-am modificat în timp, ca entităţi”.

Regizorul i-a încredinţat rolul principal, al bolnavului - închipuit, lui Marian Adochiţei, care, declara, cu aceeaşi ocazie, că este, cităm: „actorul meu preferat, de la Teatrul de Stat din Constanţa”, căruia îi pregătea, pentru ultima săptămâna de repetiţii, „nişte surprize foarte dure”.

Prezent, de asemenea, la acea conferinţă de presă, Marian Adochiţei a mărturisit că… nu are o afinitate specială pentru Moliere, din contră…, şi că personajul Argan înseamnă nu doar compoziţie, ci şi mult efort fizic: „Nu mă înţeleg bine cu Moliere, pentru că nu l-am făcut în facultate, am trecut peste, nu ştiu exact de ce…
Teatrul lui îmi vine puţin nefiresc, şi la vorbă şi la mers, dar regizorul l-a pus în altă cheie. Fac un personaj de peste 60 de ani, cu defect de mers şi de vorbire, şi e puţin greuţ. Am descoperit că trebuie să mă las de fumat şi să fac sport ca să rezist cerinţelor regizorului. Mi-e cam frică, ce să zic…”.

„Cred că lucrul acesta a fost foarte ofertant pentru ei. Şi eu sunt actor, şi ne dorim întotdeauna roluri care nu ni se potrivesc, tocmai pentru că te ajută să scoţi din tine lucruri pe care probabil nici nu ştiai că le ai”, a precizat regizorul Cristian Gheorghe.

Scenografia spectacolului este semnată de către un alt tânăr, Lăcrămioara Dumitraşcu, „Bolnavul închipuit” reprezentând… proiectul său de debut: „Orice intră în scenă este modificat din punct de vedere scenografic, vizual… o să vă surprindă până la şoc!”.

(SURSĂ DOCUMENTARĂ: cugetliber.ro, autor: Violeta Pavelescu)

 

“BOLNAVUL ÎNCHIPUIT”: “Cântecul de lebădă” al marelui Moliere!...

Piesa de teatru “BOLNAVUL ÎNCHIPUIT” (în franceză : “Le Malade imaginaire”) este o comedie - balet, ULTIMA creație a lui Moliere, operă aflată la limita dintre comic și tragic.
Nota de final este dată de dispariția autorului, care… a murit la a patra reprezentație a ei! Bolnav, el s-a apărat prin râs, de propriile slăbiciuni fizice, dar și de naturala teamă de moarte.
Solicitat în mod frecvent la Curtea Regală (a “Regelui – Soare”, Louis XIV / Ludovic al XIV-lea), dar împins și de plăcerea sa de a crea spectacole pline de fast, pe gustul acestui Rege (care a înstaurat şi întruchipat 2Absolutismul Regal”: “L’ETAT c’est MOI!”), Moliere realiza și… juca (!) roluri de prim rang, în propriile comedii – balet, cu o vădită plăcere.
“Bolnavul închipuit” este un tip ilustrativ de operă de acest gen, jucată în plin carnaval (10 februarie 1673), pe scena de la Palais Royal.
Prologul, însoțit de cuvenita (în eticheta epocii) reverență față de Rege, scenele alegorice, versurile de tip pastoral, cântecele, totul arată că autorul a conceput un spectacol de mare amuzament.
Datorită conflictelor cu compozitorul LULLY, muzica a fost compusă d maestrul CHARPENTIER.
Pentru Moliere spectacolul a fost un “cântec de lebădă”, de fapt: chiar… sfârşitul său fizic, pământesc!
Grav bolnav, el nu a acceptat să nu joace, pe scenă!
După cea de-a patra reprezentație, pe 17 februarie 1673, are un acces de hemoptfizie, se… prăbuşeşte în timpul spectacolului şi moare câteva ore mai târziu, la domiciliul său!
Prima ediţie publicată (cunoscută) este din anul 1682.

Biografia lui Moliere: Fiul unui… tapiţer regal devine un “nemuritor” al culturii franceze şi universale!

JEAN - BAPTISTE POQUELIN, cunoscut, în literatură, ca MOLIERE (n.: 15 ianuarie 1622 – m.: 17 februarie 1673), a fost un scriitor dramatic francez, director de teatru și actor, unul dintre maeștrii satirei comice.
Fiu de… “Tapissier du Roi” ("Tapițer al Regelui"), Poquelin și-a pierdut mama încă din copilărie.
A fost admis la prestigiosul “Collège de Clermont”, iezuit, pentru a-și completa studiile.
Există multe povești despre timpul petrecut la colegiu: se spune că tatăl său a fost foarte exigent în privința sa, că l-ar fi întâlnit pe Prințul de Conti, sau că ar fi fost elev al filozofului Pierre Gassendi, dar niciuna dintre acestea nu par a fi veridice.
Este sigur, însă, că Poquelin a fost un prieten apropiat al “abbé”-ului (abatelui) La Mothe Le Vayer, fiu al lui François de La Mothe-Le-Vayer, în anii pe când preotul edita lucrările tatălui său, și a fost sugerat că Poquelin ar fi fost influențat de către acestea.
Printre primele sale lucrări a fost traducerea (astăzi pierdută) a “De Rerum Natura”, a filozofului roman Lucretius.
Când Poquelin a ajuns la 18 ani, tatăl său i-a predat titlul de “Tapissier du Roi”, și oficiul asociat de “valet de chamber”, ceea ce-l aducea în contact frecvent cu Regele!
Se pretinde şi că Poquelin ar fi absolvit dreptul, la Orléans, în 1642, însă există unele dubii în această privință…
În iunie1643, împreună cu iubita sa, Madeleine Béjart, cu un frate și o soră a acesteia, a fondat compania teatrală (trupa) “L'Illustre Théâtre”, care… a falimentat repede, în1645.
În această perioadă, și-a asumat pseudonimul MOLIERE, inspirat de numele unui… mic sat din Sudul Franței!
Eșuarea companiei teatrale l-a forțat să stea, câteva săptămâni, la… închisoare, pentru datoriile acumulate!
A fost eliberat cu ajutorul tatălui său și, însoțit de Madeleine Béjart, a plecat într-un tur al satelor, drept comedian - voiajor.
Această viață a durat 14 ani, timp în care a jucat inițial alături de companiile lui Charles Dufresne, creîndu-și, ulterior, propria sa companie teatrlă.
În cursul călătoriilor sale, l-a întâlnit pe prințul de Conti, guvernatorul provinciei Languedoc, care a devenit sponsorul său, numind compania sa după acesta.
Prietenia sa avea, însă, să se termine mai târziu, când Conti s-a alăturat inamicilor lui Molière, în “Parti des Dévots” (“Partida Devotaţilor”).
În Lyon, Madamme Duparc, cunoscută ca “La Marquise” (“Marchiza”), s-a alăturat trupei.
“La Marquise” era curtată, zadarnic, de către… Pierre CORNEILLE, devenind mai târziu iubita lui… Jean RACINE (cu alte cuvinte: i-a cam… “luat la rând” pe corifeii dramaturgiei franceze,din epocă!) i-a oferit lui Molière tragedia sa, “Théagène et Chariclée” (una dintre primele lucrări pe care a scris-o, după părăsirea studiilor teologice), dar Molière nu a interpretat-o, deși l-a încurajat pe Racine în a-și continua cariera artistică.
Se spune că, după puțin timp, Molière a devenit foarte supărat pe Racine, când i-a fost spus că prezentase în secret tragedia sa și companiei “Hôtel de Bourgogne”…
Molière a ajuns la Paris, în 1658, și a jucat, la Louvre, în tragedia “Nicomède”, a lui Corneille, ca și în “farsa” “Le docteur amoureux” (“Doctorul îndrăgostit”), înregistrând ceva succes.
A primit titlul de “Troupe de Monsieur” (“Monsieur”, era denumirea populară a fratelui Regelui) și, cu ajutorul acestuia, compania s-a alăturat unei companii italiene, faimoase pe plan local, ce juca “Commedia dell'arte”.
S-a stabilit, cu fermitate, la teatrul lor,”Petit-Bourbon”, unde, pe 18 noiembrie 1659, a oferit premiera piesei “Les Précieuses ridicules” (“Prețioasele ridicule”), una dintre capodoperele sale.
Aceasta a fost, cu certitudine, prima sa încercare în a batjocori anumite manierismuri și afectări, comune, la acea vreme, în Franța.
Moliere a fost, cu siguranță, cel care a materializat conceptul că satira îndreaptă moravurile sociale negative, un fel de adaptare, de la organismul personal, la cel social, al cunoscutuluidicton latin “ridendo castigat mores”.
Stilul și conținutul primului său succes au devenit cu rapiditate subiectul unei vaste dezbateri literare.

În ciuda preferinţei sale pentru… tragedie, a devenit faimos petru satirele sale!

În ciuda preferinței sale pentru tragedie, Molière a devenit faimos pentru “farsele” (cum se numeau, în epocă) sale, în general într-un act și interpretate… după tragedie!
Unele dintre aceste “farse” erau scrise doar parțial și erau jucate în stilul “Commediei dell'arte”, cu improvizare asupra unui “canovaccio”.
De asemenea, a scris două comedii în versuri, însă acestea au înregistrat mai puţin succes şi sunt considerate, în general, de o importanţă mai scăzută.
„Les Précieuses“ i-a câștigat lui Molière atenția, dar și… critica multora, dar nu a înregistrat un succes popular!
I-a cerut, atunci, partenerului său Italian, Tiberio Fiorelli, cunoscut pentru opera sa “Scaramouche”, să-l învețe tehnicile “Commediei dell'arte”.
Opera sa din 1660, “Sganarelle, ou le Cocu imaginaire” (“Încornoratul imaginar”), pare a fi un tribute, atât pentru “Commedia dell'arte”, dar și pentru învățătorul său, Tiberio Fiorelli!
Subiectul relațiilor conjugale a fost îmbogățit, aici, cu o inserție a unei opinii a lui Molière, despre… cantitatea de falsitate în relațiile interumane, pe care le-a descris cu un dram de pessimism!
Aceasta a fost evidentă și în lucrările sale de mai târziu, fiind o sursă de inspirație pentru mulți autori de după el, incluzându-l (într-un domeniu diferit și cu un efect de asemenea diferit), pe… Luigi PIRANDELLO!
În anul 1662, Molière s-a mutat la Théâtre du Palais Royal, tot alături de partenerii săi italieni, și s-a căsătorit cu Armande, pe care o credea a fi sora Madeleinei Béjart.
Era însă… fiica nelegitimă a acesteia (!), rezultatul unui flirt cu ducele de Modène, în 1643, când Molière și Madeleine își începeau aventura.
În același an, a jucat “L'École des femmes” (“Școala femeilor”), o altă capodoperă.
Atât lucrările, cât și mariajul său, au atras critici.
Pe latura artistică, a răspuns cu două lucrări minore, deși elegante și interesante: “La Critique de „l'École des femmes“ (în care își imagina spectatorii anterioarei lucrări ca fiind… prezenți!) și “L'Impromptu de Versailles” (privind pregătirea unei improvizăţii a trupei sale).
Aceasta a fost așa-numitul “Războiul comic” (“La guerre comique”), în care opozanții erau alţi scriitori, precum: Donneau de Visé, Boursault, Montfleury.

Însă, în acest timp, o opoziție mai serioasă și… mai puțin artistică se forma împotriva sa!

Un așa numit “Parti des Dévots” s-a ridicat, în societatea înaltă franceză, protestând împotriva „realismului“ excesiv al lui Molière, în ireverența sa, ceea ce cauza ceva stânjeneală.
Aceste persoane l-au acuzat și că s-ar fi căsătorit cu… fiica sa!
Prințul de Conti, odată prietenul său, s-a alăturat acestei tabere.
Molière avea şi alți inamici: din rândul “janseniștilor”, și unii autori tradiționaliști.
Regele… și-a exprimat, însă, solidaritatea pentru autor, acordându-i chiar şi o pensie viageră și fiind de acord în a fi nașul primului fiu al lui Molière!
BOILEAU, de asemenea, l-a susținut, prin declarații pe care le-a inclus în a sa “Art poétique”.
Prietenia lui Molière cu compozitorul Curţii Regale, Jean – Baptiste LULLY, l-a influențat în scrierea operelor “Le Mariage forcé” și “La Princesse d'Élide” (subtitulată: „Comédie galante mêlée de musique et d'entrées de ballet“), scrisă pentru divertismente regale la Versailles.
“Le Tartuffe, ou L'Imposteur” a fost interpretată, de asemenea, la Versailles, în 1664, creând cel mai mare scandal din cariera artistică a lui Molière!
Descrierea ipocriziei generale a claselor dominante a fost a fost considerată un ultragiu și a fost contestată violent…
Același Rege se pretinde că i-ar fi sugerat să suspende reprezentațiile, iar Molière a scris, cu rapiditate, “Dom Juan, ou le Festin de Pierre”, pentru a o înlocui în repertoriul său.
A fost o lucrare bizară, derivată dintr-una a lui Tirso de Molina, și inspirată de viața lui Giovanni Tenorio, scrisă într-o proză ce pare încă actuală.
Ea descrie povestea unui ateu, care devine un… ipocrit religios și pentru aceasta este pedepsit de Dumnezeu!
Și această lucrare a fost… suspendată degrabă!
Regele, demonstrându-și încă o dată protecția, a devenit, official, noul sponsor al trupei lui Molière.
Cu minunată muzică de Lully, Molière a prezentat “L'Amour médecin” (“Doctorul Iubire”), subtitlurile acesteia arătând că lucrarea a fost scrisă… „Par l’ordre du Roi“ (“Din ordinul Regelui”), aceasta înregistrând o mult mai caldă recepție, faţă de predecesoarele sale!
În anul 1666, “Le Misanthrope” (“Mizantropul”) a fost produsă.
Se consideră, acum, în mare măsură, că este cea mai distinsă capodoperă a lui Molière, cu cel mai înalt conținut moral, dar… a fost foarte puțin apreciată, la vremea respectivă!
A cauzat „transformarea“ lui Donneau de Vasé, care a devenit un iubitor al teatrului lui Moliere.
Dar a fost un… “pleosc” (“cădere”), din punct de vedere comercial, forțându-l pe Molière să scrie, imediat, “Le Médecin malgré lui” (“Doctor fără voie”), o satiră împotriva științelor oficiale.
Aceasta a fost un success (şi de public), în ciuda unei lucrări scrisă de către Prințul de Conti, criticând teatrul, în general, și pe al lui Molière, în particular.
În mai multe dintre piesele sale de teatru, Molière a descris doctorii timpurilor sale ca pe nişte invidizi pompoși, care vorbesc (puțină) latină, pentru a-i impresiona pe alții cu o erudiție falsă, și cunosc doar “clistirele” (clismele) și sângerările provocate, ca remedii universale, cel mai adesea ineficiente, dacă nu chiar dăunătoare, letale uneori.
După “Mélicerte” și “Pastorale comique”, a încercat să joace din nou “Tartuffe”, în 1667, de data aceasta cu numele de: “Panulphe, sau L'Imposteur”.
Însă, de îndată ce Regele a plecat de la Paris, pentru un tur al Franţei, Lamoignon și arhiepiscopii au interzis piesa.
Regele a impus, în final, respect pentru această lucrare, puțini ani mai târziu, când a câştigat mai multă putere (“Absolutismul Regal”) ŞI asupra clerului.
Molière, acum bolnav, își reduce producția.
“Le Sicilien, ou l'Amour peintre” a fost scrisă pentru festivitățile de la castelul din Saint-Germain, și a fost urmată, în 1668, de un foarte elegant “Amphitryon”, inspirit, în mod evident, de versiunea lui Plautus, însă cu evidente aluzii la aventurile amoroase ale… Regelui.
“George Dandin, ou le Mari confondu” (“Soțul zăpăcit”) a fost puțin apreciată, însă succesul s-a întors cu “L'Avare” (“Avarul”).
A folosit din nou muzica lui Lully, pentru “Monsieur de Pourceaugnac”, “Les Amants magnifiques”, și, în final, pentru “Le Bourgeois Gentilhomme” (“Burghezul Gentilom”), o altă capodoperă a sa.
“Burghezul gentiom” se pretinde a fi, în particular, dirijată împotriva lui… Colbert, ministrul de finanţe care îl condamnase pe predecesorul său, Fouquet!
Colaborarea cu Lully s-a încheiat cu un balet tragic, “Psyché”, scris cu ajutorul lui Thomas Corneille (fratele lui Pierre).
În 1671, Madeleine Béjart moare, iar Molière suferă din cuza acestei pierderi, dar și din pricina înrăutățirii bolii sale.
Totuși, a mai oferit o piesă de succes, “Les Fourberies de Scapin” (“Vicleniile lui Scapin”), o “farsă” și o comedie în cinci (5) acte.
Următoarea lucrare, “La Comtesse d'Escarbagnas”, nu s-a încadrat, însă, la nivelul său obișnuit…
“Les Femmes savants” (“Doamnele savante”), din 1672, este o nouă capodoperă, născută din finalul posibilei folosințe a muzicii în teatru, din moment ce Lully influențase, în oarecare măsură, opera, în Franța, astfel încăt Molière a fost nevoit să se întoarcă la specia sa tradițională.
A fost un real succes și a condus mai departe spre ultima sa lucrare, de asemenea considerată de mare valoare.

Unul dintre cele mai faimoase momente din viața lui Molière este… ultimul, care a devenit proverbial: a murit pe scenă, în timp ce juca “Le Malade imaginaire” (“Bolnavul închipuit”).

În timp ce vorbea, s-a prăbușit pe scenă și a murit la puține ore după aceasta, în casa sa,… fără împărtășanie, pentru că doi preoți refuzaseră să-l viziteze, iar al treilea a ajuns prea târziu!
Se spune că purta culoarea galbenă, iar din acest motiv există o superstiție cum că… galbenul ar aduce nenoroc actorilor!
Ca actor, nu i-a fost permis, din prisma legilor vremii, a fi… îngropat într-un cimitir obișnuit, pe pământ sfinţit!
Soția sa, Armande, a fost cea care i-a cerut Regelui Ludovic al XIV-lea, să-i permită funeralii „normale“, dar… desfăşurate în secret, pe timp de noapte!
În 1792, rămășițele sale au fost aduse la Muzeul Monumentelor Franceze, iar în 1817 acestea au fost transferate la celebrul cimitirul al elitelor franceze “Le Père Lachaise”, din Paris, în apropiere de cele ale lui La Fontaine.

Multe cuvinte sau fraze folosite, în premieră celmai adesea, în operele lui Molière sunt folosite și în franceza actuală!

Exemple:
Un „tartuffe” este un ipocrit, în special unul expunând moralitate afectată sau evlavie religioasă.
„Statuia Comandantului” („Statue du Commandeur”), din „Dom Juan”, este folosit ca o comparație pentru rigiditate impecabilă (expresia: „raide comme la statue du Commandeur”).
Don Juan este folosit ca un calificativ de depreciere pentru bărbații care seduc femeile cu motive ascunse, iar apoi le părăsesc.
În „Les Fourberies de Scapin”, actul II, scena 7, lui Géronte i se cer bani de rescumpărare, pentru fiul său, pretinzându-se a fi ținut cu forța pe o galeră.
El repetă, "Ce dracului căuta în acea galeră?" ("Que diable allait-il faire dans cette galère?")
Cuvântul „galère”este folosit, în franceza de azi, pentru a numi o „aventură împovărătoare, dureroasă“, adesea alături de acest citat din „Les Fourberies de Scapin”.

Opera dramatică a lui MOLIERE

„La Jalousie du Barbouillé”; „Le Médecin volant”; „L'Étourdi”; „Le dépit amoureux”; „Les Précieuses ridicules”; „Sganarelle”; „Dom Garcie de Navarre”; „L'École des maris”; „Les Fâcheux”; „L'École des femmes”; „La critique de l'École des femmes”; „L'Impromptu de Versailles”; „Le Mariage forcé” („Căsătorie cu de-a sila”); „La Princesse d'Élide”; „Tartuffe”; „Dom Juan”; „L'Amour médecin”; „Le Misanthrope”; „Le Médecin malgré lui” („Doctor fără voie”); „Mélicerte”; „Pastorale comique”; „Le Sicilien”; „Amphitryon”; „Georges Dandin”; „L'Avare”; „Monsieur de Pourceaugnac”; „Les Amants magnifiques”; „Le Bourgeois Gentilhomme”; „Psyché”; „Les Fourberies de Scapin”; „La Comtesse d'Escarbagnas”; „Les Femmes savantes”; „Le Malade imaginaire”.

(Surse documentare: Wikipedia; biografii ale lui Moliere)

 

IMAGINI: 1. – 4. Scene din spectacolul “BOLNAVUL ÎNCHIPUIT”, după MOLIERE, de la TEATRUL DE STAT CONSTANŢA, în regia lui CRISTIAN GHEORGHE (SURSE FOTO : ziare.com; cugetliber.ro); 4. Actorii distribuiţi în versiunea scenică a lui Cristian Gheorghe, la TSCT (cugetliber.ro); 5. Tânărul regizor Cristian Gheorghe şi actorul din rolul principal, Marian Adochiţei, la prezentarea premierei din mai 2010 (cugetliber.ro).
 

Taguri: TeatrulDeStatConstanta, BolnavulInchipuit, Moliere, MarianAdochitei, CristianGheorghe, DanaDumitrescu, ClaraGhiuvelechian, FlorinaStanculet, FlaviaCalin, LuizaToma, AnduAxente, LauraIordan, AndreiCantaragiu, LanaMoscaliuc,



jooble.org