TENIS- Beijing: SIMONA HALEP s-a calificat în turul trei, la simplu

TENIS- Beijing: SIMONA HALEP s-a calificat în turul trei, la simplu(1488)


Numărul doi în clasamentul feminin mondial, de simplu, la tenis de câmp, constănţeanca SIMONA HALEP (care a împlinit, pe 27 septembrie, 23 de ani), s-a calificat în turul III al turneului WTA (World Tennis Association) de la Beijing (capitala Republicii Populare Chineze), după o victorie, în două seturi, în faţa chinezoaicei Lin Zhu (nr. 167 WTA, jucătoare ce a beneficiat de un “wild-card”, acodat de către organizatori, şi care, în primul tur, a profitat retragerea rusoaicei Anastasia Pavlyuchenkova), cu scorul de: 7 – 5, 6 – 4.


Iată cum descrie “Dolce Sport” meciul:

Desfăşurarea primului set.
Simona a început perfect meciul, câştigând pe serviciul adversarei, fructificand abia o a treia minge de “break”.
Chinezoaica a răspuns însă foarte bine, a jucat agresiv, tot timpul în ofensivă și i-a pus probleme serioase româncei, astfel că, la 3 - 1 pentru reprezentanta noastră, Zhu Lin a reușit să câștige 3 gameuri consecutive.
Şi chiar a avut şansa de a face 5 - 3, dar a ratat doua mingi de “break”.
La 5 - 4 pentru chinezoaică, Simona a cerut intervenţia fizioterapeutului, acuzând dureri la spate. În ciuda problemelor, a reusit “break”-ul, pentru 6 - 5, apoi a servit pentru câştigarea primului set, pe care şi l-a adjudecat, dup[ 49 de minute.

Setul al doilea:
A fost o dispută echilibrata în debut, fiecare şi-a castigat primul game, pe propriul serviciu, apoi Simona a reusit “break”-ul, pentru 2 - 1, profitând de erorile neforţate ale adversarei sale.
Imediat însă, chinezoaica a făcut “re-break”-ul. Fiecare şi-a mai câştigat o dată serviciul, apoi Simona a facut un nou “break”: 4 - 3. . Apoi, sportiva noastră a ratat nu mai puţin de…cinci mingi de meci, pe serviciul adversarei, dar a încheiat meciul pe propriul serviciu, cu un 6 – 4, în cel de-al doilea set.


Zhu Lin este abia pe locul 167, în clasamentul WTA, iar la turneul de la Wuhan (R.P. Chineză), cel dinaintea celui de la Beijing (în care, din păcate, Simona Halep a fost eliminată încă din… meciul de debut!), a pierdut în fața jucătoarei spaniole Silvia Soler - Espinosa, cu: 3 - 6, 5 - 7.
La Hong Kong, la începutul lunii, a trecut de românca RALUCA OLARU, cu scorul de: 6 - 3,6 - 4.
În august, la “U.S. Open” (Flushing Meadows) a atins cea mai bună performanţă a carierei sale: a pierdut în ultimul meci dinaintea calificării pe tabloul principal!

Casele la pariuri o calificau pe Simona Halep în faza următoare cu o cotă de 1.05, în timp ce o victorie a chinezoaicei ar fi fost o mare surpriză: cotă 9 (!).


Amintim că duminică, în primul meci disputat de ea la Beijing, Simona Halep o învinsese pe cehoaica Barbora Zahlavova – Strycova (28 de ani, locul 32 WTA), cu 6 - 1, 6 – 4, egalând astfel scorul întâlnirior directe, în care pierduse singurul meci de până acum cu jucătoarea din Cehia, în 2010, când aceasta din urmă s-a impus cu 6 - 1, 6 – 4 (adică:… exact acelaşi scor cu care a fost învinsă la Bejing!), în calificările turneului WTA de la Paris.
A fost prima victorie a Simonei, la acest turneu, la care a mai participat în anii trecuţi!...


În turul următor, Simona va juca împotriva nemţoaicei Andrea Petkovic, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 14, sportiva care a trecut, în primul tur, de românca MONICA NICULESCU, după un meci – maraton, de aproape trei ore şi după ce slătineanca a avut nu mai puţin de… trei mingi de meci, consecutive, în “tie-break”-ul setului doi (!): 2 - 6, 7 -6 (8), 6 – 4.

În turul II, Petkovic a învins-o, cu 6 - 2, 6 – 3, de Madison Keys.


Pentru calificarea în turul trei (3), Simona Halep are asigurat un cec in valoare de 51.850 de dolari U.S.A. şi 120 de puncte în clasamentul WTA.

Turneul WTA de la Beijing este dotat cu premii totale de 5.427.105 U.S.D.


Halep poate să cadă maximum pe locul patru (4), după turneul din capitala Chinei, dar, în acelaşi timp, îşi… poate păstra locul 2 mondial, care-i este asigurat (în cazul în care principalele sale urmăritoare, rusoaica Maria Şarapova şi cehoaica Petra Kvitova merg până în finală sau câştigă turneul) doar dacă va ajunge în finală.

Acum, cum românca s-a calificat în turul al treilea, va rămâne peste Kvitova, cu condiţia ca aceasta să nu câştige turneul, iar dacă va juca în semifinale (dar, atenţie, în “sferturi” va mai avea un “hop” greu de trecut: cel mai probabil, va da piept cu… canadianca Eugenie Bouchard, care a eliminat-o la Wimbledon, în acest an!) , unde ar fi învinsă, Halep nu va putea fi depăşită decât de către Şarapova, dar numai în situaţia în care “Maşa” va câştiga turneul.

Însă, Şarapova şi Kvitova se află pe aceeaşi jumătate de tablou, aşa că se vor… anihila una pe alta, în drumul spre un eventual trofeu!

Şi Halep se află pe aceeasi jumătate de tabou cu Şarapova şi, ca urmare, s-ar putea întâlni în semifinale.


IMAGINE: Constănţeanca SIMONA HALEP (Sursa foto: prosport.ro)
 

Taguri: SimonaHalep, Halep, Beijing, LinZhu, ZhuLin, AndreaPetkovic, MonicaNiculescu, BarboraZahlahova-Strycova, Tenis, WTA, MariaSarapova, Sarapova, Madrid, IonTiriac, Tiriac, Spania, PetraKvitova, Kvitova, AnaIvanovici, Ivanovici, SerenaWilliams, Williams, Shar,



jooble.org