PORTUL CONSTANŢA: Două noi vase de croazieră turistică, în aceeaşi zi

PORTUL CONSTANŢA: Două noi vase de croazieră turistică, în aceeaşi zi(2180)


Astăzi, vineri – 26 septembrie 2014, alte două vase de croazieră turistică, ambele maritime, acostează în Portul Constanţa.


Astfel, la 07.00, soseşte, la Terminalul de Pasageri, pachebotul maritim „QUEEN VICTORIA”, care va pleca în această seară, la ora 19.00.

Tot la 07.00, este programat să fie legat la dană şi vasul maritim de pasageri „”F.T.I. BERLIN”, care va părăsi portul nostru diseară, la ora 18.00.


Sunt navele cu numărul 66 şi 67, din şirul celor nu mai puţin de 95 (!) care au fost programate să ne viziteze în acest sezon turistic estival, al Emisferei Septentrionale, prima fiind fluvialul „River Concerto”, pe 1 aprilie 2014, iar ultimul urmând să sosească maritimul „Ocean Princess”, pe 15 noiembrie.

 

M.S. „QUEEN VICTORIA” este un mega-pachebot maritim, de ultralux (din clasa „Vista - Class Cruise Ships”, adaptată din „Spirit - Class Cruise Ships”),,sub pavilion Bermuda, înregistrat în portul Hamilton.

Face parte din seria pacheboturilor (mai noi) “Queen Mary 2” şi “Queen Elisabeth” (ea însăşi s-a numit, de la lansare şi până în noiembrie 2008, “Queen Elisabeth 2”), dar este mai mică şi mai puţin dotată ethnic decât acestea.

Este proprietatea cunoscutei firme de profil “CARNIVAL Corp. & Plc.” (compania – mamă a : „P & O”, „Holland America” şi „Cunard”), fiind operată, actualmente, de „Cunard Line” (este cea mai mică navă a firmei, actualmente).

A fost construită de către “Fincanteri”, în Şantierul “Maghera Shipyard”, din Italia, costând aproximativ 270 milioane de lire sterline.

Lansarea la apă s-a petrecut pe 15 ianuarie 2007, iar botezul navei a fost oficiat pe 10 decembrie acelaşi an, a doua zi pornind şi în primul voiaj de croazieră turistică (era considerată, în acel moment, cea mai luxoasă navă a companiei “Cunard Lines”).

Cântăreşte 90.000 de mii de tone (GT), este lungă de 294 de metri şi lată (între bordure) de 32,5 m.

Înălţimea supramarină este de 62,5 m, iar pescajul de 8 m.

Vitezamaximă este de 23,7 noduri, cea “de croazieră” fiind de 18 noduri.

Din cele 16 punţi, 12 sunt la dispoziţia celor 2014 pasageri, echipajul (navigatori şi personal de deservire) fiind de 900 de oameni.

Dispune de şapte restaurante, 13 baruri, trei piscine, o sală de bal şi un teatru.

 

Nava „F.T.I. BERLIN”, sub pavilion Malta (port de înregistrare: La Valletta), este proprietatea companiei „Berlin Shipping Ltd.” şi este operată de firma „F.T.I. Cruises”.

Construită la Kiel (R. F. Germania), în Şantierele “Howaldtswerke-Deutsche Werft”, a fost lansată la apă pe 4 septembrie 1979 şi „botezată” pe 12 ianuarie 1980.

Date tehnice: 139 metri – Lungime; 17,5 metri – lăţime; 18 noduri - viteza maximă.

Capacitatea de transport: 1796 tdw şi 330 de pasageri.

 

FOTO: 1. – 3. „Queen Victoria” (Sursă: wikipedia); 4. - 5. „F.T.I. Berlin” (shipspotting.com; fti-cruises.com)
 

Taguri: PortulConstanta, Port, Constanta, QueenVictoria, FTIBerlin, QueenElisabeth, QueenMary2", CostaDelizioza, CelebrityConstellation, Carnival, NaveDePasageri, TerminalulDePasageri, CroaziereTuristice,



jooble.org