TULCEA. Ministrul Fondurilor Europene:

TULCEA. Ministrul Fondurilor Europene: "Instrumentul financiar I.T.I. demonstrează importanţa pe care o acordăm DELTEI DUNĂRII"(1020)


Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici, prezent la Tulcea, a declarat: „I.T.I. demonstrează importanța pe care Guvernul o acordă Deltei Dunării !“

Astăzi, joi – 25 septembrie 2014, începând cu ora 10.00, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a participat, alături de președintele Consiliului Județean Tulcea (C.J.T.), Horia Teodorescu, la o serie de dezbateri, pe tema accesării fondurilor europene, disponibile pentru perioada 2014 - 2020.


Întâlnirea a fost structurată pe două părți: începând cu ora 10.00, în sala «Mihail Kogălniceanu», din sediul Consiliului Județean Tulcea, discuția s-a axat pe domeniul public, astfel că ministrul Teodorovici a vorbit despre oportunitățile de accesare de fonduri pentru instituțiile publice.

La ora 12.00, delegația de la București a discutat cu reprezentanți ai sistemului privat, despre variantele de accesare de fonduri pentru dezvoltarea afacerilor din această zonă a țării.


„Putem să ne lăudăm că am avut, la nivel de județ, reușite extrem de importante atunci când vine vorba despre accesarea de fonduri europene. Pornind de la investiții deosebite pentru Tulcea și Delta Dunării, cum ar fi proiectul de 30 de milioane de euro pentru gestionarea deșeurilor, până la proiecte ale unităților administrativ teritoriale, cred că noi stăm foarte bine la absorbția fondurilor“, a spus președintele Teodorescu, în cadrul întâlnirii.

Şeful administrației județene a prezentat, pe scurt, realizările extrem de importante pentru județul nostru.
În acest sens, a discutat despre F.L.A.G. Delta Dunării, un real succes pentru Tulcea: grupul de acțiune locală pentru pescuit creat în județul nostru (F.L.A.G., așa cum este el cunoscut) a reușit deja să aducă la Tulcea peste 3 milioane de euro, bani europeni.
„Vorbim despre proiecte derulate atât de agenți privați, cât și de instituții ale administrației publice, pentru care s-au semnat deja contractele de finanțare.
În total, valoarea proiectelor derulate prin FLAG la Tulcea se ridică la peste 20 de milioane de euro – avem, astfel, un procent de peste 100% absorbție a fondurilor.
Cea mai mare realizare a județului Tulcea rămâne, totuși, acest instrument nou de plată, I.T.I.
Județul nostru este... SINGURUL beneficiar al instrumentului financiar I.T.I.! Acordul de Parteneriat, semnat recent între Guvern și Comisia Europeană (C.E.) prevede faptul că acest I.T.I. va fi aplicat pe zona Deltei Dunării.
Vorbim despre un buget estimat la peste 1,2 miliarde de euro, pentru perioada de programare 2014 - 2020, bani care vor fi direcționați atât către sistemul privat, cât și către autoritățile publice.”, a spus preşedintele C.J.T.

 


Ministrul Eugen Teodorovici: „ITI demonstrează importanța pe care Guvernul o acordă acestei zone“

 


„Sper ca toți președinții de consilii județene să fie la fel de implicați în ceea ce privește dezvoltarea județelor, precum Horia Teodorescu“, a spus, la începutul discuțiilor, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
În ceea ce privește alocările prin I.T.I., Teodorovici spune că este pentru prima dată când Guvernul ia o astfel de decizie, iar suma alocată este una foarte importantă.
„Vorbim despre o alocare de 1,2 miliarde, la care se adaugă și partea de cofinanțare a României. I.T.I. demonstrează faptul că Guvernul acordă o importanță deosebită acestei zone. Sper să începeți să scrieți proiecte, pentru a simți cât mai repede efectele concrete ale acestei alocări“, le-a transmis ministrul Fondurilor Europene reprezentanților administrației publice din județul Tulcea, prezenți în sala „Mihail Kogălniceanu”, a sediului Consiliului Județean.

 


Scopul Ministerului: simplificarea procedurilor

 


Pornind de la ideea că beneficiarul trebuie să fie cel în jurul căruia trebuie să își organizeze activitatea, ministrul Teodorovici a precizat că: „Scopul nostru este simplificarea, iar una dintre măsuri este transmiterea documentelor în format electronic“.
El a mai vorbit și despre faptul că statul român a preluat corecțiile financiare din România, în sumă de 1 miliard de euro.
„A fost un efort financiar destul de mare, pe care actualul guvern și l-a asumat”, a susținut ministrul Eugen Teodorovici.

 


Idei noi pentru POS DRU

 


«Una dintre propunerile cu care vine actualul Cabinet este aceea a optimizării POS DRU: în acest sens, există un ghid pentru economii sociale (cu o valoare de peste 200 de milioane de euro), iar de săptămâna viitoare se va deschide o nouă sesiune de finanțare. Vreau să sprijinim satele, astfel că am încurajat prin punctaj ca aceste proiecte să dezvolte zona rurală. Ne dorim să nu susținem numai crearea unor poli de dezvoltare“, a spus ministrul Fondurilor Europene, la Tulcea.

«De asemenea, sunt luate în calcul proiecte pentru sănătate. Una dintre idei este aceea a dotării centrelor pentru copiii cu malformații (banii ar putea fi direcționați și spre operații pentru micuții pacienți).
În plus, vor fi alocați bani pentru achiziționarea unor aparate medicale (angiograf) pentru dotarea spitalelor din România. Pentru Tulcea, discuția s-a purtat la începutul lunii mai, atunci când l-am însoțit pe premierul Victor Ponta, într-o vizită în județul Tulcea (respectiv la Spitalul Județean de Urgență)”, a adăugat Teodorovici.

 


Problemele primarilor: ajutoarele europene sau salariile angajaților

 


Primarul comunei Mahmudia, Gherghina Vrămuleț, a adus în discuție posibilitatea asigurării unor salarii mai mari pentru personalul din primării (pentru cei care lucrează pe fonduri europene), iar în acest sens ministrul Eugen Orlando Teodorovici a solicitat să îi fie transmise documente prin care să fie prezentată, punctual, situația de la Mahmudia.

Primarul din comuna I.C. Brătianu, Viorel Chiriță, a solicitat ca ajutoarele europene destinare persoanelor defavorizate să fie distribuite în funcție de anumite liste întocmite cu sprijinul primăriilor. În acest sens, primarul Chiriță a precizat că ar exista, la nivelul comunei I.C. Brătianu, persoane cu venituri suficient de mari, dar care, ca urmare a unor proceduri birocratice, devin beneficiari ai acestui program. În altă ordine de idei, există persoane cu probleme financiare care nu trec de selecția stabilită pentru întocmirea listelor de beneficiari.

Georgel Roșca, din cadrul G.A.L. Delta Dunării, a fost interesat de posibilitatea primăriilor de a accesa fonduri atât pe I.T.I., cât și pe F.L.A.G. sau G.A.L.

În acest sens, Anton Enăchescu (expert în cadrul Ministerului Fondurilor Europene) a adus în discuție faptul că accesarea fondurilor se va face în baza unei strategii, astfel că nu va exista o dublă finanțare. Sursele pot fi, însă, complementare.
„Important este să atrageți cât mai mulți bani pentru județul dumneavoastră”, a transmis ministrul Teodorovici.

 


Probleme legate de birocrație…

 


Primarul comunei Luncavița și șeful A.Co.R. Tulcea, Ștefan Ilie, a expus o parte din problemele cu care se confruntă primarii din judeţ, atunci când vine vorba despre fondurile europene: „Dacă avem un procent mic de absorbție a fondurilor, nu este din cauza europenilor sau din cauza beneficiarilor. Este din cauza noastră, a tuturor, pentru că așteptăm câte două luni pentru un aviz. (…) Dacă vorbim de specii protejate în Deltă, trebuie să luăm în calcul și oamenii. Pentru că și ei merită protejați“.

 


Patru (4) miliarde de euro pentru domeniul privat

 


Ministrul Eugen Teodorovici a discutat despre principalele direcții de interes pentru accesarea de fonduri europene în perioada următoare: producția, respectiv exportul (atât în spațiul euro, cât și în spațiul non-european).

Suma destinată operatorilor privați, pentru perioada 2014 – 2020, ajunge la aproximativ patru (4) miliarde de euro, a spus ministrul Teodorovici, dintre care 2 - 3 miliarde se vor duce spre I.M.M. - uri.
Un lucru deosebit de important este ca plățile să fie făcute la timp, iar procedurile să fie simplificate.
„La nivelul I.T.I. vor exista două persoane care vă vor sprijini pentru accesarea de fonduri. De asemenea, P.O.R. are un birou la Tulcea, iar reprezentanții lor vă stau la dispoziție pentru orice informații. Vă putem ajuta cu date legate de direcțiile de abordat pentru proiecte, vă putem spune unde să vă îndreptați pentru atragerea de fonduri europene“, le-a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, operatorilor privați prezenți la sala de ședințe. În acst sens, șeful administrației județene a amintit faptul că prin ITI vor vor fi alocați peste 100 de milioane de euro pentru domeniul privat.

 


Delta Dunării, zonă «periferică»?...

 


Daniel Buhai, președinte al F.L.A.G. Delta Dunării și investitor local, i-a solicitat ministrului să ia în calcul posibilitatea ca Delta Dunării să fie declarată zonă periferică. Astfel, cotele de finanțare pentru agenții economici ar crește foarte mult.
Eugen Teodorovici i-a transmis că această problemă va fi discutată la Minister, pentru a afla care ar fi avantajele și care ar fi dezavantajele unui astfel de statut.

Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic, cel care a gândit proiectul «Rowmania», a insistat asupra faptului că Delta Dunării ar trebui să fie un brand, iar produsele locale să aibă o valoare crescută. „Scopul este ca banii să rămână aici, la Tulcea“, a precizat Patzaichin.


De la ora 14.00, în sala «Dobrogea», din sediul Consiliului Județean Tulcea a avut loc o conferință de presă, cu participarea ministrului Fondurilor Europene,s Eugen Teodorovici.


La ora 15.00, președintele Teodorescu a participat, alături de ministrul Eugen Teodorovici, la o emisiune difuzată în direct pe postul de televiziune «Money Channel». La dezbatere au mai participat primarii din Sulina, Luncavița, Jurilovca, multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin, Daniel Iluşcă, președinte al Asociației Patronatului în Turism din Delta Dunării (A.P.T.D.D.), Doru Poponete, președinte al Camerei de Comerț Tulcea, Florin Pascale, reprezentant al V.A.R.D. Tulcea, Ion Bălan, deputat de Tulcea și Gigică Apostol, investitor în zootehnie. Tema discuțiilor: accesarea fondurilor europene, pentru perioada 2014 - 2020.


Sursa FOTO: C.J. Tulcea
 

Taguri: Delta, Dunării, EugenTeodorovici, EugenOrlandoTeodorovici, FLAGDeltaDunarii, DeltaDunării, I.T.I.DeltaDunarii, Turism, HoriaTeodorescu, ConsiliulJudeteanTulcea, CJT, C.J.T., AcorduldeParteneriatRomania-C.E.2014-2020, Tulcea, MuntiiMacinului, Macin, Romexpo,



jooble.org