PROTEST ANTIGLOBALIZARE, ANTICIANURARE şi ANTIFRACTURARE HIDRAULICĂ: Românul care merge... PE JOS la Bruxelles, pentru a înmâna un memoriu Parlamentului European, chiar pe 1 Decembrie!

PROTEST ANTIGLOBALIZARE, ANTICIANURARE şi ANTIFRACTURARE HIDRAULICĂ: Românul care merge... PE JOS la Bruxelles, pentru a înmâna un memoriu Parlamentului European, chiar pe 1 Decembrie!(1102)


Am primit, la redacţie, următorul comunicat de presă, referitor la o acţiune spectaculoasă a unui miitant antiglobalizare şi împotriva agresării mediului natural, inclusiv prin exploatări de minereuri de aur, prin metoda cianurării, ori a explorării şi, ulterior, exploatării gazelor de şist, prin fracturare hidraulică (gen Roşia Montană, respectiv: Pungeşti, Siliştea, Puieşti, Litoralul Românesc al Mării Negre etc.).


Iată textul integralal comunicatului public:

„Echipa de sprijin pentru Alexandru (Sandu) Popescu, acest Badea Cârţan al secolului XXI. 22 septembrie 2014:

În contextul în care guvernul României încearcă să impună proiecte distructive, pentru mediul înconjurator şi pentru sănătatea oamenilor, proiecte ale căror consecinţe vor avea caracter ireversibil, Alexandu Popescu, constiinţa şi purtătorul mesajului societăţii civile româneşti, şi-a început demersul pentru a face cunoscută situaţia din ţara noastră.

Alexandru Popescu, în vârsta de 46 de ani, anticar, colecţionar şi, aşa cum îi place să se autocaracterizeze, „ţăran agricultor”- cultiva produse organice, pe un mic teren de lângă Ploieşti - a militat activ împotriva demarării proiectului companiei R.M.G.C.s, de exploatare a aurului din Roșia Montană, prin metoda cianurării.

În decembrie 2013, după ce s-a întors de la Pungeşti, a petrecut 22 de zile în Piaţa Universităţii, sub cerul liber, făcând greva foamei, în semn de protest faţă de evenimentele înregistrate la Pungeşti, în aceeaşi lună, când Guvernul a instituit, acolo, «Zonă specială de siguranţă publică», în urma repetatelor proteste ale comunităţii locale, împotriva începerii explorării şi exploatării gazelor de şist, de către o companie privată străină.

Timp de şase luni, comunitatea locală a fost supusă unui regim de teroare, şantierul companiei private fiind păzit, zi şi noapte, de către Jandarmeria Română, plătită din bani publici, în timp ce localnicii au fost supuşi unor metode agresive, de intimidare, ce amintesc de perioada comunistă.

Timp de şase luni, până la încheierea primei faze a lucrărilor de explorare a gazelor de şist, localnicii au fost terorizaţi, legitimaţi chiar şi atunci când mergeau cu animalele pe câmp, iar persoanele care încercau să intre în zona respectivă sau să ajungă la şantierul unde începuse explorarea gazelor de şist, erau legitimate şi întoarse din drum.

Timp de şase luni , Siliştea – Pungeşti, o zonă liniştită, unde oamenii se ocupă cu creşterea animalelor şi agricultura, a fost o zonă scoasă în afara Uniunii Europene, devenind o zona militarizată, iar locuitorii trăind o experienţă traumatizantă.

Toate aceste abuzuri şi încălcări ale drepturilor omului au fost reclamate şi în rapoartele întocmite de câteva O.N.G.-uri, cum ar fi “Friends of the Earth Europe”: “Threats to human rights defenders in Pungesti: Field visit report on the struggle of local population affected by the development by Chevron of new shale gas project without their consent” (Amenințări la adresa apărătorilor drepturilor omului în Pungeşti: Raport în urma vizitei vizitei pe teren, privind lupta populației locale afectate de dezvoltarea de către “Chevron” a unui nou proiect de gaze de şist, fără consimțământul lor) şi A.P.A.D.O.R. – C.H. (“Raport privind evenimentele recente din comuna Pungeşti”).

În ciuda protestelor continue ale comunităţilor locale şi a faptului că, deja, mai mult de 60% din suprafaţa ţării este concesionată pentru explorarea / exploatarea gazelor de şist, Guvernul a anunţat scoaterea la licitaţie a noi perimetre pentru exploatarea de hidrocarburi, 28 «onshore» şi alte 8 «offshore», ceea ce ar avea un impact dezastruos, pentru mediul, solul, apa şi sănătatea locuitorilor întregii ţări.

România este supusă asalturilor giganţilor din industria de petrol şi gaze, giganţi care, sprijiniţi fiind de către Guvern, vor să îşi implementeze proiectele ce vor avea un impact catastrofal, asupra întregii ţări.

Alexandru Popescu vrea ca, prin demersul său, să sensibilizeze opinia publică, internă şi internaţională, şi în privinţa pericolelor reprezentate de eventuala semnare a T.T.I.P. (Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții) şi ale tratatelor similare, care nu reprezintă decât o suprimare a democraţiei şi a Constituţiilor naţionale, în favoarea marilor corporaţii.
Astfel, introducerea I.S.D.S. (Soluţionarea Litigiilor dintre Investitori şi State) în acest tratat, nu reprezintă altceva decât o… privatizare a Justiţiei şi o încălcare, flagrantă, a drepturilor omului !

La toate acestea se adaugă defrişările sălbatice, faţă de care autorităţile nu iau nicio măsură şi care ne afectează pe fiecare dintre noi, faţă de care Alexandru Popescu, ca om de munte, îndrăgostit de natură, nu a putut să rămână indiferent şi a decis să pornească către Bruxelles, pe jos, pentru a înmâna Parlamentului European mesajul «societăţii civile» româneşti, mesaj cuprinzând poziţia acesteia, referitoare la toate aceste subiecte, extrem de sensibile.

Alexandru Popescu doreşte ca, prin marşul său către Bruxelles, să sensibilizeze «societatea civilă», din ţările pe care le străbate şi să-i determine, pe cât mai mulţi dintre cei întâlniţi în ţările străbătute, să i se alăture.
Mesajul său, adresat locuitorilor continentului european, este acela că fiecare cetăţean trebuie sa fie conştient că proiectele care folosesc tehnologii cu impact ireversibil asupra mediului, cum ar fi fracturarea hidraulică în volum mare şi cianurarea, desfăşurate într-o ţară europeană, vor afecta, într-o formă sau alta (importuri de alimente, schimbări climatice, lipsa, din ce in ce mai acută, de apă, în anumite zone din Europa, intensificarea fenomenului de deşertificare, poluarea aerului şi a apei ) fiecare locuitor al continentului nostru.

Călătoria sa, începută pe data de 30 august 2014, la Ploieşti, va continua până pe 30 noiembrie a.c., când este planificată ajungerea la destinaţie, oraşul Bruxelles, capitala Belgiei, dar şi a «Europei Unite».

Alexandru Popescu va merge, pe jos, peste 3000 kilometri şi va străbate câteva mari capitale europene: Budapesta – Viena – Praga – Berlin – Paris – Bruxelles.

El ţine ca data înmânării mesajului său, pentru Parlamentul European, să coincidă cu... Ziua Naţionala a României, 1 Decembrie!

Cine doreşte, îl poate ajuta pe Alexandru Popescu, donând în conturile deschise la „Unicredit - Ţiriac Bank”, pe numele Popescu Alexandru:
CONT IBAN LEI: RO13 BACX 0000 0008 9192 1000
CONT IBAN EUR: RO83 BACX 0000 0008 9192 1001
SWIFT: BACXROBU
PayPal: ecobucegi@gmail.com

CONTACTE:
-Echipa - suport: Adrian Dinu (telefon: 0040 748 766 085); Diana Ivan (telefon: 0040 724 203 152).
-Responsabili presă: Mihaela Popescu (telfon: 0032 475 628 652); Daria Pîrvu (telefon: 0032 477 293 639).
-Site: (http://messagetoeu.wordpress.com/).
-Pagina facebook:
(https://www.facebook.com/alexandrupopescusingurpedrum).
-E-mail : (messagetoeu@gmail.com).

 

IMAGINE: Alexandru Popescu (Sursă foto: Autorii comunicatului de presă)

Taguri: AlexandruPopescu, SqanduPopescu, Bruxelles, GazeDeSist, FracturareHidraulica, Cianurare, RosiaMontana, Pungesti, Puiesti, silistea, ParlamentulEuropean,



jooble.org