UDTR organizează Festivalului Interetnic „Primăvară Comunitară(1124)


Uniunea Democrată Turcă din România organizează sâmbătă, 23 martie 2013, de la orele 14.00, spectacolul de gală a celei de a-XII-a ediţie a Festivalului Interetnic „Primăvară Comunitară" care se va desfăşura în Sala „Remus Opreanu" din cadrul Instituţiei Prefectului, Judeţul Constanţa. În debutul spectacolului vor fi acordate diplome reprezentanţilor instituţiilor publice locale care, prin activitatea lor, au sprijinit şi au susţinut promovarea valorilor culturale ale comunităţii turce din România.

La gală sunt aşteptaţi să participe prefectul Eugen Bola, subprefectul Iucsel Selamet, preşedintele UDTR, Osman Fedbi, deputatul Iusein Ibram, reprezentanţi ai Departamentului pentru Relaţii Interetnice, ai administraţiei publice locale dar şi consulii generali ai Republicii Turcia, ai Republicii Populare Chineze şi ai Federaţiei Ruse, la Constanţa.

La eveniment vor participa ansambluri folclorice aparţinând Uniunii Democrate Turce din România, Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România (Ghindăreşti),
Uniunii Ucrainenilor din România (Tulcea), Comunităţii Bulgare dar şi formaţii artistice ale aromânilor.




jooble.org