C.C.I.N.A. CONSTANŢA: În prezenţa ministrului Economiei, s-a desfăşurat una dintre primele conferinţe din cadrul programului naţional

C.C.I.N.A. CONSTANŢA: În prezenţa ministrului Economiei, s-a desfăşurat una dintre primele conferinţe din cadrul programului naţional "EXPORT - 2015"(969)


Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa a organizat, joi - 18 septembrie 2014, la sediul său, Conferinţa Regională “MODALITĂŢI DE DEZVOLTARE A AFACERILOR PE PIEŢELE INTERNAŢIONALE”.

La Conferinţ[ au participat ministrul Economiei, Constantin Niţă, şi secretarul de stat (în Ministerul Economiei) Marcel Bogdan Pandelică, ca Mihai Daraban, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României / CCIR şi al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie si Agricultură (CCINA) Constanţa.


În aceste zile, Ministerul Economiei (ME) şi Sistemul Cameral din România a demarat programul național de conferințe, privind acțiunile de susținere a exportului şi internaţionalizării, în judeţele țării, intitulat „Export 2015”.

Programul îşi propune o creştere semnificativă a numărului de firme exportatoare, precum şi creşterea intensităţii exportului, la nivel judeţean şi regional.

Prin acest demers, se urmărește o mai bună antrenare a firmelor, din judeţe, la programe de susţinere, naţionale şi europene, precum şi la susţinerea activă a ofertei lor de export, prin reţeaua externă a Ministerului Economiei.

,,Prin lansarea acestui program de conferințe regionale, marcăm un nou început, în relația instituțională dintre Ministerul Economiei și Camera de Comerț și Industrie a României.
Împreună, vom aborda într-un mod mai ofensiv acțiunile care vizează sprijinirea mediului de afaceri din România, atragerea de investiții străine directe și expansiunea companiilor românești, pe piețele externe.
Reţeaua externă a Ministerului Economiei, cu cei 83 de consilieri economici, este una dintre pârghiile importante pentru atingerea acestor obiective.
În 2013, exportul a însumat 49,6 miliarde Euro, în creştere cu 10% faţă de anul 2012. Această cifră, de aproape 50 miliarde euro, reprezintă un record absolut al exporturilor României din toate timpurile. Pe primele șapte luni ale acestui an, exportul a fost de 30,3 miliarde euro, în creștere cu 7,5%, față de aceeași perioadă din 2013. Aceste date ne îndreptăţesc să estimăm că exportul se va menţine la o pondere constantă în PIB, în jur de 40%, şi că acesta va rămâne, în continuare, unul dintre motoarele importante ale creşterii economice a României”, a declarat Constantin Niță, Ministrul Economiei.

În agenda programului „Export 2015”, sunt prevăzute întâlniri în principalele județe ale României, în cadrul cărora se vor prezenta evoluţii recente în comerţul exterior, evoluţia exportului, modalităţi de susţinere ale exportatorilor, din fiecare regiune, şi de acces pe pieţele externe.
La fiecare dintre aceste întâlniri, vor fi prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Economiei, CCIR (Camera de Comerţ şi Industrie a României), „EximBank”, experţi, autorităţi locale, precum și reprezentanți ai firmelor private.

“Camera de Comerţ şi Industrie a României, împreună cu Sistemul Cameral, salută initiaţiva Ministerului Economiei, de a demara programul naţional de conferinţe, privind stimularea şi susţinerea exportului, la nivel naţional, intitulat “EXPORT 2015”.
Acesta va cuprinde o serie de evenimente regionale, în cadrul cărora se vor aborda obiectivele strategice privind direcțiile în care România ar putea fi competitivă, pe piețele externe, elaborând, în acelasi timp, şi strategiile regionale de competitivitate la export, pentru perioada 2014 – 2020.
Prioritatea absolută a Sistemului Cameral este promovarea mediului de afaceri. În acest sens, Sistemul Cameral din România se va implica, direct, în stimularea companiilor româneşti, de a participa la o serie de evenimente, pe plan internaţional, identificarea de noi pieţe, precum şi sprijinirea agenţilor economici, în absorbţia fondurilor europene, în vederea finanţarii exporturilor.
Un accent deosebit va fi pus pe dezvoltarea sustenabilă a exportului, la nivel regional şi local, privind noua modalitate de a realiza activităţi de export şi de a diversifica serviciile oferite de companiile româneşti, pe pieţe externe”, a declarat Mihai Daraban, în dubla sa calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României / CCIR şi al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie si Agricultură (CCINA) Constanţa.

Tot în cadrul amintitelor întâlniri, vor fi prezentate instrumente şi soluţii de susţinere la nivel naţional (târguri, misiuni, portal) dar şi la nivel european (fonduri structurale, programele de internaţionalizare ale Comisiei Europene, SUERD).

De asemenea, „EximBank” va prezenta instrumentele financiar – bancare, prin care poate contribui la implementarea programului, iar CCIR va prezenta servicii de susţinere, din mediul privat.

În cadrul întâlnirilor se vor aborda şi obiective strategice importante, precum elaborarea de strategii regionale de competitivitate la export, aliniate la SNE (Strategia Naţională de Export), sau extinderea şi consolidarea reţelei consiliilor de export la nivel judeţean.

Ca element de noutate, trebuie subliniat faptul că acest program îşi propune şi susţinerea firmelor care... până acum nu au avut activităţi de export şi doresc să fie prezente pe pieţele externe, cu produsele lor!

Întâlnirile de prezentare şi promovare ale programului „Export 2015” se vor desfășura în intervalul 18 septembrie - 10 decembrie a.c.

Programul „Export 2015” vizează și elemente de training şi informare, privind oportunităţile, riscurile şi barierele existente pe pieţele ţintă, precum şi o consultare interactivă cu mediile de afaceri cu privire la modalităţile de susţinere şi neajunsurile pe care le întâmpină în activitate.

Parte a Strategiei Naţionale de Export (SNE) 2014 - 2020, programul vizează şi creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene, din perspectiva competitivităţii la export.

Un accent deosebit în cadrul acestui program se va pune pe importanta „branding”-ului, a finanţării exporturilor, a reţelelor de export şi a „cluster”-elor.

Se va insista pe perspectiva dezvoltării sustenabile a exportului, la nivel regional şi local, printr-un nou mod de a face comerţ şi export, prin extinderea bazei de exportatori şi a serviciilor de susţinere a firmelor la nivel local.


IMAGINE: Ministrul Economiei, Constantin Niţă, vorbind la Conferinţa de la Constanţa (sursă foto: CCINA Constanţa)
 

Taguri: CCINA, CCINAConstanta, ConstantinNita, Export2015, MinisterulEconomiei, CCIR, CameraDeComertSiIndustrieARomaniei, MihaiDaraban, PieteleInternationale,



jooble.org