"TRIATHLON CHALLENGE MAMAIA" - 2014: 700 de sportivi amatori, participarea unei Alteţe Regale şi perspectiva unei... etape de Cupă Mondială!(1105)


Timp de două zile, staţiunea Mamaia a găzduit a şasea ediţie a „Triathlon Challenge - Mamaia 2014”, cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est, competiţie organizată de către Clubul Sportiv (CS) “Smartatletic”, în parteneriat cu Primăria Constanţa şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Constanţa.


Iată cum descrie cotidianul “Gazeta sporturilor” (gsp.ro) desfăşurarea competiţiei:

“Sâmbătă – 6 septembrie 2014, s-a desfăşurat concursul amatorilor, la startul căruia au fost prezenţi peste 700 de participanţi, printre care s-au s-au numărat cîteva nume mari.

Astfel,… ASR Principele Nicolae al României a făcut parte din ştafeta de sprint “Asociaţia Curtea Veche” (!), iar constănţeanul Răzvan Florea, singurul medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc, a concurat în proba olimpică, în timp ce startul a fost dat de către preşedintele COSR, Alin Petrache.

Sportivii s-au întrecut în cinci probe, supersprint (400 m înot, 12 km ciclism şi 2,5 km alergare), sprint & ştafetă sprint (750 m înot, 20 km ciclism şi 5 km alergare) şi proba olimpică & ştafetă olimpică (1.500 m înot, 40 km ciclism şi 10 km alergare).
Vântul puternic şi valurile mari au făcut însă ca organizatorii să ia o decizie de siguranţă şi să mute proba de înot, care ar fi trebuit să aibă loc în premieră în mare, pe Lacul Siutghiol.

Cei mai rapizi în probele de sâmbătă au fost: supersprint masculin - Andrei Chiş, supersprint feminin - Ana Maria Vulpoiu, sprint individual feminin - Antoanela Manac, sprint individual masculin - Daniel Attila, sprint ştafetă - Bucharest Cycling Team, olimpic individual feminin - Ştefania Ion, olimpic individual masculin - Csaba Kuttor, olimpic ştafetă - TYR Team.


Duminică a fost rîndul profesioniştilor să intre în scenă, avînd loc prima etapă de Cupa Europei la Traithlon desfăşurată vreodată în România. La start s-au aliniat aproape 100 de sportivi profesionişti, mulţi dintre ei cu participări la Jocurile Olimpice, printre care şi rusul Dmitry Polyanskiy, clasat pe locul 5 în clasamentul mondial al probei, iar startul a fost dat de primarul Municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre.

Prima probă a zilei a fost cea feminină, cîştigată de Yuliya Yelistratova (Ucraina), urmată de două sportive din Rusia, Elena Danilova şi Anastasia Abrosimova.

La masculin, startul a fost dat de primarul Municipiului Constanţa, Radu Mazăre.

După o cursă antrenată, Dmitry Polyanskiy (Rusia) a cucerit trofeul, depăşind un alt sportiv din Rusia, Alexander Bryukhankov, în timp ce pe ultima treaptă a podiumului a urcat portughezul Pedro Mendes. Cei doi sportivi români prezenţi în cursă, Ciprian Bălănescu şi Florin Şestacovschi, nu au încheiat cursa, din cauza decalajului mare faţă de ceilalţi concurenţi.


Festivitatea de premiere a fost oficiată de către Alteţa Sa Regală (ASR) Principele Nicolae al României, de preşedintele Federaţiei Române de Trithlon (FRT), Adrian Nanulescu, şi de către preşedintele CS “Smartatletic” (şi iniţiatorul acestui proiect), Vlad Stoica.

Competiţia s-a bucurat de o infrastuctură de nivel internaţional, acreditată de “International Triathlon Union”, iar buna organizare ar putea adduce, anul viitor, la Mamaia, o… etapă de Cupă Mondială!"


Toate rezultatele pot fi găsite pe pagina oficială a compeţiei, (trichallenge.ro), sau pe pagina de “Facebook” a “Triathlon Challenge Mamaia”.
 

Taguri: Triatlon, Mamaia, Triathlon, RazvanFlorea, AdrianNanulescu, Smartatletic, CSSmartatletic, ASRPrincipeleNicolae, DJSTConstanta, ThriathlonChallengeMamaia, ThriathlonChallengeMamaia2014, MamaiaETUEuropeanCup, FRC, FRT, PrimariaConstanta, GazetaSporturilor,



jooble.org