TENIS - FLUSHING MEADOWS: Cine este veterana (32 de ani) croată Mirjiana Lucic - Baroni, pe care o va întâlni SIMONA HALEP în turul trei

TENIS - FLUSHING MEADOWS: Cine este veterana (32 de ani) croată Mirjiana Lucic - Baroni, pe care o va întâlni SIMONA HALEP în turul trei(1988)


În turul trei (3), al “şaisprezecimilor de finală” la “U.S. Open” (Flushing Meadows), constănţeanca SIMONA HALEP (22 de ani) o va întâlni pe veterana croată Mirjana Lucic - Baroni (32 de ani!, locul 121 WTA).

Până acum, cele două jucătoare nu s-au întâlnit niciodată, într-un meci official!

Cea mai mare performanță (la simplu), pentru această jucătoare croată, a fost o… semifinală la Wimbledon (!), în 1999, pierdută, în trei seturi, în fața nemțoaicei Steffi Graf (care domina, pe atunci, tenisul feminin mondial)!

De asemenea, la nivel de junioare, a câștigat “U.S. Open” – Flushing Meadows (1996) și “Australian Open” – Melbourne (1997).

Până în noiembrie 2011 era cunoscută drept Mirjana Lucic, iar după căsătoria cu Daniele Baroni a devenit Mirjana Lucic - Baroni.

De-a lungul carierei, şi-a trecut în cont “doar” 1,9 milioane de dolari U.S.A., ca premieri în turnee, în timp ce Simona Halep, deşi cu 10 ani mai tânără, are deja, câștigați, în circuitul WTA, peste cinci (5) milioane de dolari, sub formă de premii.

În 1998, croata a făcut pereche, la dublu, cu celebra Martina Hingis (Elveţia), reușind să se impună în două turnee: “Australian Open”- Melbourne (6 - 4, 2 - 6, 6 – 3, contra cuplului Lindsay Davenport (S.U.A.) / Natasha Zverva (Rusia) și Tokyo (în fața aceluiaşi dublu: 7 - 5, 6 – 4).

Între 2004 și 2006, a jucat doar trei (3) meciuri în circuitul profesionist de elită, WTA, jucătoarea având probleme personale și financiare.
Ea a acordat mai multe interviuri, povestind viața grea când era copil și recunoscând că a fost… abuzată sexual de câtre tatăl său!

La “U.S. Open”, Lucic - Baroni a produs surpriza, în primul tur, eliminând-o pe Garbine Muguruza (Spania), cu: 6 - 3, 7 - 6, iar în turul secund a învins-o pe Shahar Peer (Israel), cu scorul: 6 - 7, 6 - 3, 6 - 2.

Dar, de asemenea, ca să ajungă pe tabloul principal, veterana croată a avut nevoie de trei (3) meciuri în calificări, pe care le-a câștigat, însă, fără probleme, trecând de două jucătoare din SUA, Falconi și Pera, și una din Georgia, Shapatava.


Surse FOTO: Wikipedia şi „site” WTA
 

Taguri: USOpen, FlushingMeadows, SimonaHalep, MirjianaLucic, MirjianaLucic-Baroni, JanaCepelova, Cepelova, Halep, SoranaCirstea, IrinaCameliaBegu, AlexandraDulgheru, MonicaNiculescu, DanielleRoseCollins, DanielleCollins, wild-card, GrandSlam, NewYork,
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri