Elevii cer drept de vot în consiliile de administrație ale unităților de învățământ

Elevii cer drept de vot în consiliile de administrație ale unităților de învățământ(1035)


Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa, organizaţie reprezentativă a elevilor din judeţul Constanţa, anunţă faptul că va continua demersurile pentru obţinerea dreptului de vot în Consiliul de Administraţie al unităţilor de învăţământ şi în anul şcolar 2014-2015.

Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa a iniţiat acest demers în luna mai 2013, atunci când a organizat o dezbatere pe această temă la Instituţia Prefectului Constanţa. De asemenea, în luna septembrie 2013 proiectul de lege scris de către reprezentanţii CJE Constanţa, CJE Alba şi CJE Mureş a fost depus în Parlament de un grup de deputați.

În vara anului 2012, la şcoala de vară a Consiliului Naţional al Elevilor, organizată de către CJE Constanţa, doamna Ecaterina Andronescu, pe atunci ministrul educaţiei, le-a promis reprezentanţilor elevilor că va susţine un eventual proiect de lege, în acest sens, dar Comisia de învăţământ din Senat, condusă de Ecaterina Andronescu, a acordat de trei ori la rând raport de respingere proiectelor de lege, prin care elevii şi-ar fi recăpătat dreptul de a fi reprezentanţi în Consiliul de Administraţie al unităţilor de învăţământ.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor Constanţa vor scrie un nou proiect de lege şi un amendament la legea de aprobare şi modificare a OUG 49/2014, în acest sens, şi vor face lobby pe lângă reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare pentru depunerea acestora. De asemenea, le solicităm reprezentanţilor Consiliului Naţional al Elevilor să îşi păstreze consecvenţa, şi să continue la rândul lor demersurile pentru recăpătarea dreptului de vot în Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, așa cum a fost stabilit în Strategia Consiliului Naţional al Elevilor pentru perioada 2013-2014, adoptată de către Adunarea Generală în martie 2013.

Reamintim că reprezentantul elevilor a avut drept de vot în Consiliul de administrație al unității de învățamânt din 1995 până în 2011, odată cu adoptarea noii legi a educației acest devenind observator, iar din aceast vară, după emiterea OUG 49/2014, reprezentantul elevilor a devenit observator ocazional.

“Consider că nu putem avea un învăţământ de calitate în condiţiile în care elevul, beneficiarul principal al actului educaţional, nu este reprezentat în procesul de luare a deciziilor. Suntem minţiţi de doi ani de zile că ne vom recăpăta acest drept, dar dimpotriva, din observator permanent am ajuns observator ocazional. Pentru a fi un reprezentant al elevilor în adevăratul sens al cuvântului trebuie să şi ai unde să îţi reprezinţi colegii.” a declarat Constantin - Alexandru Manda (foto), vicepreşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Constanţa.
  




jooble.org