Scriitorul Bogdan Ghiu şi… ”Urme de distrugere pe Marte”, spectacol de la „Odeon”. Astăzi, la Clubul DOORS

Scriitorul Bogdan Ghiu şi… ”Urme de distrugere pe Marte”, spectacol de la „Odeon”. Astăzi, la Clubul DOORS(1746)


Astăzi, 12 mai, „Mecanici Poetice” vă invită la o întâlnire cu poezia şi filosofia lui Bogdan Ghiu. Se vor viziona secvenţe din spectacolul, produs de Teatrul Odeon , „Urme de distrugere pe Marte”, un video-performing, cu participarea regizoarei Cinty Ionescu şi a lui Miron Ghiu (sound - design).

Evenimentul are loc la Clubul “Doors”, din Constanţa (sediul nou, din spatele BCR de la Gară), de la orele 19.00. Rezervări se pot face la numărul de telefon: 0763. 661 622

Bogdan Ghiu : „lunedistul” – „optzecist” iniţial s-a impus, după 1990, ca analist al fenomenelor şi evoluţiilor din media audio, video şi on-line
La momentul haosului… dirijat din decembrie 1989, Bogdan Ghiu era un nume cunoscut al „semidisidenţei” literare din România, prin apartenenţa la grupul de tineri scriitori format în jurul profesorului lor din studenţie, criticul Nicolae Manolescu. Acesta din urmă a preluat, la începutul anilor 80, coordonarea “Cenaclului de Luni”, al Facultăţii de Filologie de la Universitatea din Bucureşti (înfiinţat de Radu Călin Cristea, în 1977). Prin două antologii poetice ale unor debutanţi (în volum), încă studenţi sau proaspăt absolvenţi, s-a reuşit (în plină teroare, de cenzură culturală, specifică ultimilor ani de domnie despotică a lui Nicolae Ceauşescu), impunerea unei orientări literare (dar şi, implicit, filosofice, „de viaţă”) caracteristică unei întregi generaţii tinere, cunoscută sub genericul, destul de simplist şi simplificator, drept „generaţia în blugi”. Ei, cei de la „Cenaclul de Luni” s-au numit (şi aşa au rămas în istoria literaturii contemporane) „lunedişti”, iar curentul lor literar a căpătat emblema de „optzecism”, ca variantă autohtonă a postmodernismului, destul de originală, totuşi, chiar în sincretismul său pro – occidental, ultracosmopolit pe alocuri. Vorbim de volumele, de poezie, colective „Aer cu diamante” (1982) şi „Cinci” (1983), care au trecut, ca prin minune (dar... „minunea” are şi un nume: curajosul şi tenacele redactor al Editurii „Albatros”, Gabriela Negreanu) de cenzura condusă, de la butoanele ghilotinei Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, de către celebrul satrap literar, tovarăşul Dulea.

Este de ajuns să enumerăm numele celor nouă tineri (pe atunci) scriitori, care publicau pentru prima oară în volum, pentru a realiza importanţa „optzeciştilor” pentru ultimii 20-30 de ani de cultură şi dezbatere socială, fundamentală dar şi conjuncturală, în România: Mircea Cărtărescu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Ioan Bogdan Lefter, Traian T. Coşovei, Romulus Bucur, Mariana Marin, Alexandru Muşina şi Ion Stratan.

Şi ca să fie lucrurile şi mai clare, iată doar câteva nume de poeţi, dar şi câţiva prozatori, care au trecut pe la „Cenaclul de Luni”, unii dintre ei debutând (în) public acolo (în plus, Nicolae Manolescu publicându-i şi în revista „România Literară”, cu bunăvoinţa şi... riscul directorului, criticul literar George Ivaşcu): Elena Ştefoi, Marta Petreu, Matei Vişniec, Mircea Nedelciu, Cristian Teodorescu, Gheorghe Crăciun, Magda Cârneci, Nichita Danilov, Liviu Antonesei şi mulţi, foarte mulţi şi valoroşi, alţii! De acolo, din acea... „lume bună”, din „turnul de fildeş” al rezistenţei prin cultură, în care se refugiaseră din faţa noului tsunami de proletcultism nivelator şi de protocronism vulgarizator (bunicul caloriferului strămoşesc al lui Andrei Marga...), vine şi Bogdan Ghiu!

O nouă carieră, după 1990 : poet, eseist, traducător, dar şi analist al fenomenelor media şi on – line !

Bogdan Ghiu este poet, eseist (a scris în domeniile: literatură, media, artă, urbanologie) şi traducător („French Theory” şi literatură franceză). A tradus peste 50 de lucrări din filosofia franceză contemporană (Bataille, Foucault, Deleuze, Derrida, Bourdieu, Baudrillard etc.) şi din literatura franceză (Sade, Baudelaire, Artaud, Duras etc.). Cele mai recente eseuri publicate: „Telepitecapitalism. Evul Media 2005-2009” (Idea, 2009) şi „Eu(l) Artistul. Viaţa după supravieţuire. Cod de bare pentru viitorul monstruos al artei” (Cartea Românească, 2008). A finalizat eseurile „Dadasein şi Inconstrucţia. Pentru o arhitectură etică.” Este coautor al proiectului „Performing History”, care a reprezentat România la Bienala de Artă de la Veneţia (iunie-noiembrie 2011) şi curator al expoziţiei internaţionale de arhitectură „Fluenţe” (Timişoara, octombrie 2011). Este redactor la revista „Artă + Societate”, colaborator permanent al revistei „Arhitext Design” şi titular de rubrică la „LiterNet”(„Evul Media”), „Luceafarul de dimineaţă” („Politica lui Bartleby”) şi Radio România - Cultural („Unde ne oprim în Bucureşti”).

„Urme de distrugere pe Marte” este o instalaţie performativă, în care mai multe media contribuie activ la interpretarea live a poeziei, care se rescrie pe măsură ce e interpretată şi comentată de creatorii spectacolului prin performer, proiecţie video şi sunet, ceea ce adaugă de fiecare dată un nou strat de înţelesuri.

Artişti cu mare apetit pentru experiment şi inovaţie expresivă

Cinty Ionescu este un artist video cu un interes constant pentru experimentul video live şi în convergenţă cu alte media. Experienţa ei variază de la începuturile sale ca VJ în cluburile bucureştene, alături de muzicieni, la instalaţii multimedia, la video - design pentru spectacole de teatru şi dans. Cinty Ionescu şi-a prezentat lucrările pe numeroase scene naţionale şi internaţionale, iar în 2011 a primit Premiul de Excelenţă pentru video – design - ul spectacolului „Nils’ Fucked Up Day”, de Peca Ştefan, la Festivalul internaţional „Fringe”, din New York.

Miron Ghiu activează ca sound - designer şi DJ, precum şi ca jurnalist freelancer, pentru diferite publicaţii, off şi on-line. E pasionat de muzică şi de noi tehnologii şi are tendinţa să folosească în lucrările sale cât mai multe… media. E transumanist şi iubeşte roboţii, la fel de mult ca pe oameni, aşteptând… singularitatea tehnologică. Miron Ghiu a câştigat, în 1998, locul II la Olimpiada Internaţională de Filosofie, cu un eseu despre spaţiile virtuale. A studiat Filosofia, la Universitatea Bucureşti, şi a început să lucreze, la sfârşitul anilor '90, ca jurnalist specializat în noile media şi muzică. În 2004 a publicat, la Editura „Humanitas”, cărţi despre The Beatles, Ozzy Osbourne şi Marilyn Manson.




jooble.org