HALAL! ADRIAN NĂSTASE, unul dintre cei mai mari hoţi, din banul public, din istoria recentă a României, A FOST (E)LIBERAT CONDIŢIONAT!

HALAL! ADRIAN NĂSTASE, unul dintre cei mai mari hoţi, din banul public, din istoria recentă a României, A FOST (E)LIBERAT CONDIŢIONAT!(941)


Conform agenţiei de presă MEDIAFAX, fostul (2000 – 2004) prim-ministrul pesedist al Guvernului României, Adrian Năstase a aflat, în urmă cu doar câteva minute, astăzi, joi – 21 august, că va fi eliberat (condiţionat) din puşcărie!”

Fostul premier socialist a cerut Instanţei, la care a venit... neâncătuşat (?!?) (Tribunalul Ilfov, din oraşul Buftea, completul fiind condus de către judecătoarea Mihaela Raluca Andraş) să fie eliberat condiţionat.

Adrian Năstase a fost adus, astăzi, joi – 21 august, la Tribunalul Ilfov, care ia în discuţie propunerea de eliberare condiţionată a fostului premier, acesta spunându-le jurnaliştilor, după ce a fost scos din dubă, că speră să poată vorbi diseară.

Adrian Năstase a cerut să fie eliberat condiţionat, pentru că sunt îndeplinite condiţiile legale, combătând afirmaţiile procurorului Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi arătând că nu a cerut graţiere, ci că şi-ar fi executat pedeapsa şi a promis că va respecta interdicţiile impuse prin decizia de condamnare, Instanţa urmând să dea o decizie.

Tribunalul Ilfov a discutat, astăzi, contestaţia procurorilor anticorupţie, în cazul deciziei Judecătoriei Sectorului 4 - Bucureşti, prin care a fost admisă propunerea de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase, după ce a executat o treime din pedeapsa de patru ani şi şase luni de închisoare.

Cu obrăznicia şi ironia golănească caracteristică, unul dintre cei mai mari hoţi, din avutul public, din istoria modernă şi contemporană a României, escrocul Adrian Năstase a arătat, în faţa Instanţei, că… atunci când a citit motivele contestaţiei procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a avut sentimentul că există un diferend între două instituţii ale statului, între Penitenciar, care a urmărit comportamentul lui permanent şi care trage o concluzie, şi procurorii DNA, care, cităm: “din când în când citesc bloguri!....

Fostul premier a precizat că este o mare problemă între procurorii anticorupţie şi comisia condusă de un judecător, care a avut o mai mare posibilitate de a analiza conduita lui.

Cu a lui cunoscută aroganţă, Năstase a adăugat că în cauză este vorba de executarea pedepsei şi că… nu înţelege de ce procurorii DNA trebuie să participe şi la faza eliberării condiţionate, el ştiind că aceştia se desesizează la trimiterea în judecată!

Năstase a combătut… ironic nevoie - mare, cu nesimţire şi obrăznicie porcească, afirmaţiile procurorului DNA care a fost prezent la şedinţa de judecată, arătând că în cauză nu se discută despre ce a făcut el, cităm: “în copilărie”! (Sic!)

Adrian Năstase a mai arătat că, din concluziile comisiei de liberări condiţionate, de la Penitenciarul Jilava, rezultă că a avut o conduită impecabilă, în timpul detenţiei.

Năstase a precizat că a fost şi… “cursant” la dezbaterile organizate în penitenciar, pentru… “educarea” puşcăriaşilor, nu doar “lector” sau “formator”, cum a reproşat procurorul DNA.

Fostul premier nu a scăpat ocazia să facă pe intelectualul, precizând, sfidător, că nu a cerut graţiere, ci şi-a executat pedeapsa şi a respectat, cităm: "legile cetăţii!".

Năstase a mai spus că DNA a încercat, şi la Instanţa de fond şi acum, la contestaţie, să amâne o decizie privind liberarea sa condiţionată, cerând de la penitenciar tot felul de documente.
El a mai spus că, din punctul de vedere al DNA, el nu ar trebui să critice, ar trebui să nu spună nimic.

Cu ironia sa de doi lei (în contrast cu sutele de milioane de dolari sau euro pe care le-a furat din buzunarul nostru, al cetăţenilor “proşti”, “de rând”, Adrian Năstase a mai arătat, astăzi, în sala de judecată, că îl asigură pe procurorul DNA că… nu se va înscrie la alegerile prezidenţiale în campania care urmează, menţionând că din acest punct de vedere nu există niciun risc, în condiţiile în care prin decizia de condamnare are mai multe interdicţii civile!

Fostul premier a mai asigurat că va respecta Legea şi, în finalul pledoariei sale, a cerut Instanţei să respingă contestaţia DNA şi să dipună eliberarea sa condiţionată.

Tribunalul Ilfov a rămas în pronunţare, urmând să decidă, DEFINITIV, dacă Adrian Năstase va fi eliberat sau dacă acesta va executa în continuare pedeapsa în penitenciar.

La finalul şedinţei de judecată, Adrian Năstase a fost scos din sala de judecată şi dus înapoi la Penitenciarul Jilava.

La ieşirea din sediul Tribunalului, Adrian Năstase le-a spus din nou jurnaliştilor, la fel ca şi la sosire, că speră să poată discuta diseară cu aceştia.

Fostul premier a fost adus cu o dubă de la Penitenciarul Jilava la Tribunalul Ilfov, care ia în discuţie contestaţia procurorilor anticorupţie, în cazul deciziei Judecătoriei Sectorului 4 - Bucureşti, prin care a fost admisă propunerea de eliberare condiţionată a lui Năstase, după ce a executat o treime din pedeapsa de patru ani şi şase luni de închisoare.

Adrian Năstase are în continuare barbă, pe care şi-a lăsat-o după ce a fost condamnat în dosarul "Zambaccian".
Fostul premier a venit îmbrăcat cu un costum şi, după ce a fost coborât din dubă, a zâmbit, s-a oprit pentru câteva secunde în faţa jurnaliştilor şi le-a spus: "Sper să putem vorbi diseară".


Multimilionarul (în euro!) Ion Cazacu (unul dintre “taţii marilor hoţi”!), avocatul lui Adrian Năstase, a declarat, la intrarea în sediul Tribunalului Ilfov, că speră ca astăzi să ia sfârşit calvarul pentru Adrian Năstase.

Avocatul a precizat că a citit motivele contestaţiei procurorilor şi nu a găsit niciun element care să aibă o valoare de probă şi să contrazică ceea ce s-a constatat ca motiv, pentru eliberarea lui Adrian Năstase.

Cazacu a mai spus că va fi un duel judiciar, dar apărătorii lui Adrian Năstase sunt realişti şi calmi, aşteptând o decizie de eliberare a fostului premier.

Decizia Tribunalului Ilfov va fi DEFINITIVĂ, astfel că, pentru că Instanţa a dispus eliberarea condiţionată, Adrian Năstase va putea părăsi Penitenciarul Jilava.


Judecătoria Sectorului 4 – Bucureşti a decis, în 23 iulie, că Adrian Năstase, condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare, după contopirea pedepselor din dosarele "Zambaccian" şi "Trofeul calităţii", poate fi eliberat condiţionat, în urma executării unei treimi din pedeapsă.

Propunerea a fost înaintată Judecătoriei Sectorului 4 de comisia responsabilă din Penitenciarul Jilava, care a arătat că Adrian Năstase "a avut un comportament foarte bun pe perioada detenţiei, nefiind sancţionat disciplinar".

"Astfel, potrivit caracterizării ataşate la dosar, petentul condamnat a participat în mod constant la activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială desfăşurate la nivelul secţiei de deţinere, implicându-se cu precădere în acţiuni de instruire şi influenţare pozitivă a celorlalte persoane private de libertate. Totodată, urmare a participării la activităţile de educaţie a fost recompensat de opt ori, fără ca pe întreaga perioadă de detenţie să fi fost sancţionat disciplinar. A publicat trei lucrări ştiinţifice (în decembrie 2012, mai 2014 şi iunie 2014) pentru care s-au considerat 105 zile executate din durata pedepsei. Toate aceste aspecte ultim menţionate în referire la petentul condamnat formează instanţei opinia că pe parcursul detenţiei comportamentul petentului condamnat a fost unul foarte bun, aşa cum şi unitatea de penitenciar a apreciat în caracterizarea înaintată la dosar", a scris judecătorul în motivarea deciziei.
Instanţa a apreciat că există premisele că timpul executat a fost suficient pentru reeducarea lui Adrian Năstase şi că acesta, prin participarea activă la programele desfăşurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare, şi-a format şi consolidat o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

Judecătorul a menţionat că scopul preventiv şi educativ al pedepsei a fost atins, iar funcţiile de exemplaritate şi eliminare temporară ale pedepsei au fost îndeplinite, "astfel încât în viitor să se încadreze într-o viaţă normală, părăsind câmpul infracţional".
Judecătorul a aplicat legea penală mai favorabilă, conform articolului 5 din noul Cod penal, analizând condiţiile impuse de lege pentru acordarea liberării condiţionate conform legislaţiei anterioare, iar nu conform noilor reglementări penale intrate în vigoare la 1 februarie 2014.
Astfel, potrivit articolului 59 din vechiul Cod penal, "poate fi liberat condiţionat condamnatul care a executat fracţia de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele penale", iar conform articolului 60 alineatul 2, "fracţia de pedeapsă executată trebuie să fie de 1/3, în cazul condamnaţilor trecuţi de vârsta de 60 de ani, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prev. la art. 59 alin. 1 din vechiul C. pen".

Pentru a putea fi eliberat condiţionat, Adrian Năstase a trebuit să execute o treime din pedeapsa de patru ani şi şase luni de închisoare, respectiv 547 de zile, acesta executând în total 556 de zile de închisoare (la data analizei la comisie - 3 iulie 2014), în care s-au inclus cele 179 de zile efectiv executate din 6 ianuarie, 272 de zile de arest preventiv, de fapt perioada executată în prima condamnare, şi 105 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate, respectiv elaborarea unor lucrări ştiinţifice.
În 24 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a decis, după contopirea condamnărilor primite de fostul premier în dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian", să adauge un spor de şase luni la pedeapsa de patru ani pe care o executa fostul premier din 6 ianuarie.

Din pedeapsa lui Adrian Năstase a fost scăzută perioada în care a stat în penitenciar, respectiv nouă luni (272 de zile), din 20 iunie 2012 până în 18 martie 2013, când a executat condamnarea de doi ani primită în dosarul "Trofeul calităţii".

Instanţa Supremă i-a condamnat în 6 ianuarie, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Năstase a fost încarcerat în aceeaşi zi.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii".
El a fost încarcerat în 26 iunie 2012 şi pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.


(Sursă documentară: MEDIAFAX)


FOTO. Familia Năstase :Adrian – “pater familias”, soţia sa, Dana, şi fiul cel mare, Andrei). Sursa: enational.ro
 

Taguri: AdrianNastase, NastaseEliberat, EliberareConditionataAdrianNastase,



jooble.org