Mașini furate, depistate în vamă(739)


Ieri, în jurul orei 22.00, în P.T.F. Ostrov s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român P.A., în vârstă de 43 ani, domiciliat în Italia, care se afla la volanul unui autoturism Chrysler, cu numere de Italia.

În urma verificărilor s-a stabilit că autoturismul figurează în baza de date ca fiind furat din Italia din iunie 2014.
Conducătorul auto a declarat că a achiziţionat autoturismul, fără a cunoaşte că acesta este furat.
Autoturismul a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor, valoarea acestuia fiind de aproximativ 4.000 de euro.
Poliţiştii de frontieră au întocmit conducătorului auto lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228, alin. 1 din Codul Penal.


Tot ieri, în jurul orei 13.30, în P.T.F. Vama Veche s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român B.B., în vârstă de 24 ani, care conducea un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în R. Bulgaria.
În urma verificărilor a rezultat faptul că certificatul de inspecţie tehnică al autoturismului prezintă indicii de falsificare.
Persoana în cauză, domiciliată pe raza judeţului Constanţa, a declarat că a achiziţionat autoturismul fără a cunoaşte faptul că respectivul document este fals.
Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 323 din Codul Penal.


  




jooble.org