Cum am alergat prin gara Constanța după vagonul 20 pentru Suceava

Cum am alergat prin gara Constanța după vagonul 20 pentru Suceava(1163)


O călătorie cu trenul începe din momentul în care te-ai hotărât să pleci. Și sigur, este supusă unei anumite regii pentru că pune în scenă o artă prin excelență colectivă anume, călătoria. Baudelaire spunea despre adevărații călători c-ar fi aceia care pleacă pentru a pleca. Lumea vrea să fie văzută, conștientă fiind de frumusețea ei iar omul, omul îi devine atunci un agent. Regizorul în cazul de față însă, nu și-a făcut treaba pe deplin, astfel că spectacolul – deși cu sala plină, a se înțelege peron - a fost unul ridicol, cu fluirăturicare, în final, au fost acoperite de șuieratul locomotivei, pierdută în noapte. Deci, la ora 21.20 caut, și găsesc cu greu un loc de parcare, pentru că cele douăzeci de locuri de parcare din fața gării ar fi, poate necesare unei gări precum Sinaia, să zicem, nu uneia cum este Constanța. Trag după mine geanta cu troler, pe umăr altă geantă cu schimburi la nevoie, drumul lung, îl iau de mână pe nepotul meu cu geanta în care și-a pus rolele, ne urmează maică-sa, și așa, toți trei intrăm în gară. Prevăzător, după ce mă lămuresc la ce linie va fi tras trenul, știam că vine de la Mangalia, uitându-mă pe panoul din gară, întreb și la biroul răcoros de informații o doamnă înaltă, cu părul prins într-un coc, dacă trenul de Iași cu vagoane de Suceavavine întradevăr la linia 4. Îmi confirmă că așa este, trecem prin tunelul care miroase a urină, ieșim pe peron. Lume multă, strânsă în jurul celor câteva felinare care luminauun peron îmburuienit și plin de gropi. Asta este soarta gărilor provinciale! Din alte dăți, știam că vagonul 20 pentru Suceava era ultimul, așa că ne-am pus în mișcare în momentul în care a fost anunțată sosirea trenului. Dar, surpriză. Uitasem că CFR Călători este încă în faza de incubație, că suferă de platfus managerialși că nevoia de lăptic matern îi dictează să nu dea informația completă pentru uzul public. Ne vom lămuri. Oprește trenul, peronul e întunecat, vagoanele nu au nici un număr luminat, parcă ar fi unul clandestin, călătorii aleargă de colo colo, noi mergem spre capăt, vagonul lipsește, întreb un ceferist controlor de vagon, îmi spune că e lângă locomotivă, ne-ntoarcem, iuțim pasul adică, nepotul meu gâfâie, călcând într-o groapă se rupe mânerul trolerului când mă opintesc să scot geanta, pe buze nu am niciun cuvânt de mirare, doi controlori stau de vorbă, intru și eu în vorbă cu ei cerându-mi scuze că le întrerup intimitatea dialogului dar vreau să știu și eu unde este vagonul pentru Suceava anume, vagonul 20. Păi nu e aici, îmi spune unul cu seninătatea unui întemeitor de căi ferate. Și atunci unde este, pentru că vin din capătul celălalt, și nici acolo nu este. Cum nu este ?se miră el. Nu este, domnule, nu înțelegi că de acolo venim. Aveam deja impresia că omul cu care vorbeam abia se trezise din somn . Apa-mi curgea pe spate. L-am întrebat dacă lucrează la CFR. I-am spus că nu îl cred, pentru că nu știe nici el unde este vagonul 20 pentru Suceava. Între timp lumea se rărise pe peron, cel de-al doilea îmi spune, în final, că vagonul în cauză urmează să fie atașat la coada vagonului. Exact de unde plecasem mai înainte, ca actori într-un film și prost, și în alb și negru. Apoinu era nici marți, nici sâmbătă, să zic că ar fi fost 3 ceasuri negre, nu mă întâlnisem cu popa în ziua aceea, și nicio pisică neagră nu îmi tăiase calea. Asta este. Scrâșnesc din dinți, noroc că ai mei nu și-au pierdut răbdarea și nici încrederea că se vor sui în tren. Facem cale întoarsă, ni se alătură un tânăr care și el e nemulțumit de situația creată, îl urmează bunică-sa în spate, când ajungem în coada trenului constatăm că atunci se lega și vagonul nostru.Doi muncitori trebăluiau la lumina unei lanterne între vagoane, mai în glumă, mai în serios le spun : Sper să nu pierdeți vagonul pe drum. Fiți liniștit, nu se întâmplă așa ceva, unde sau când s-a mai pomenit? Păi la modul cum m-ați plimbat în seara asta prin gară, de parcă tare dragă mi-ar fi gara Constanța, nu m-aș mira dacă voi auzi pe la știri că ați pierdut vagonul, că e franjuri pe undeva. Haide, domnule, chiar așa ne credeți, mai adaugă și celălalt muncitor. Vagonul este unul pe care eu îl detest, cel numit supraetajat, cu locuri strâmte,cu scaune ca pentru grădiniță, de plastic, inconfortabil pentru că nu are plase pentru bagaje. Nu știu de ce acest CFR Călători, mai ales pe curse lungi folosește astfel de vagoane. Am evitat subiectul cu cei doi, pentru că oricum ar fi fost în inutil, și de nerecomandat la o oră târzie. Cum eu nu plec, îmi aranjez cum pot copiii, ne-mbrățișăm și cobor. Un șuierat anemic, mamă ce mai șuirat trăgea locomotiva cu abur care a făcut mare drumul de fier!, trenul se pune în mișcare, îl urmăresc pînă ce se pierde în întunericul peroanelor neluminate din gara Constanța. Și, ca să-mi închei apoteotic seara, merg la biroul de Informații al gării, acolo, nu e nimeni, mă uit pe la alte ghișeie cu nădejdea că o voi zări pe doamna cu care vorbisem mai devreme. Voiam o lămurire. Iese dintr-un birou, mă vede și ce credeți că se întâmplă?E uimită că nu am plecat cu trenul. Mă ținuse minte, domnule! Îi spun că nu plec nicăieri, decât acasă, dar că vreau să mă lămurească și pe mine de nu mi-a spus că vagonul 20 pentru Suceava va fi atașat abia aici. Păi dacă nu m-ați întrebat de vagon, îmi replică ea. Și dacă nu am făcut-o, nu trebuia să îmi spuneți, sau să mă întrebați ce vagon am, măcar pentru faptul că venisem și vă cerusem o informație, continui eu tirul. Păi nu era treaba mea. Dar a cui? A șefei de gară. Și de n-a făcut-o? Întrebați-o pe ea, îmi spune femeia. Hai s-o-ntrebăm, zic eu. E la masă spune ea. Și atunci ce facem? adaug eu. Doamna dă din umeri, oricum nu aveți dreptate, încearcă să mă dezarmeze, dar cu întunericul de pe peroane și gropile în care mi-am rupt mânerul la geantă ce facem? Aia e treaba Infrastructurii. Da, doamnă, zic, dar ce facem? Mergem să căutăm un zeu, mai întreb eu, așa l-a îndemnat și Socrate pe Harmide, când vorbeau despre înțelepciune,mergem? Să amintești despre Socrate într-o gară?era o impietatete cumva? Eu am plecat, doamnă.




jooble.org