Ziua Marinei la Mangalia

Ziua Marinei la Mangalia(636)


Primăria municipiului Mangalia şi Garnizoana Mangalia organizează, în data de 15 august, în Portul turistic din localitate, o serie de activităţi prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei Române. Astfel, festivităţile vor începe încă de la primele ore ale zilei, cu primirea invitaţilor şi salutul gărzii de onoare, La orele 10.00 este programată arborarea drapelului la catarg, pe cheu, precum şi arborarea drapelului şi a marelui pavoaz la navele din dispozitiv. Ulterior va avea loc un ceremonial religios, cu sfinţirea ancorei de flori şi depunerea acesteia în mare. Vor urma alocuţiunile oficialilor prezenţi, precum şi citirea ordinului comun al miniştrilor Apărării Naţionale, Afacerilor Interne şi Transporturilor. Conform programului, activităţile în teren şi pe mare constau în exerciţii de inserţie şi extracţie la şi de la obiectiv prin procedeul Fast Rope/Rig Rope, organizat de SSOS/C39 Scf., la bordul RM101. Acţiunea prevede un salt liber din elicopter şi extracţie din apă, cu patru scafandri. De asemenea, mai este prevăzut un exerciţiu de inspecţie la bordul unei nave suspecte, un exerciţiu de stingere a unui incendiu, precum şi concursuri de ambarcaţiuni cu rame şi vele, la care vor lua parte bărci cu rame, schifuri, yole şi veliere, pe raza Portului Turistic Mangalia. Înainte de ora 11.00 vor începe jocurile marinăreşti pe apă pe pe faleză, acestea fiind urmate de un exerciţiu de atac/salut al aviaţiei militare. Mai este programată, totodată, o paradă a ambarcaţiunilor, spectacol de muzică şi fanfară, spectacol artistic şi o expoziţie de tehnică militară şi ateliere interactive.În cursul serii va avea loc retragerea cu torţe şi un foc de artificii. Ulterior, în Portul turistic este programat un concert.




jooble.org