RAJA semnează un contract important cu BERD(1375)


Colaborarea dintre SC RAJA SA Constanţa şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a devenit în timp un parteneriat de încredere, în care cele două părți și-au garantat reciproc succesul în implementarea şi finalizarea unor programe ambiţioase şi unice la nivel naţional.

Prima colaborare între S.C. RAJA SA Constanţa şi BERD a început în anul 1997, odată cu semnarea Acordului de Împrumut pentru finanţarea „Programului de Dezvoltare a Utilităţilor Municipale, etapa a II-a”, a cărui valoare totală a fost de 46.995.000 USD, din care contribuţia BERD a fost de peste 17 milioane USD.
Deasemenea, BERD s-a implicat şi în cofinanţarea Măsurii ISPA Constanţa, în contextul noii facilităţi de creditare municipală pentru mediu (MELF). Valoarea iniţială a Măsuri ISPA Constanţa a fost de 96.556.653 Euro, din care împrumutul acordat S.C. RAJA SA Constanţa de BERD se ridică la 20 milioane de Euro.
În noiembrie 2010, a avut loc semnarea Contractului de Imprumut între SC RAJA SA Constanţa şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pentru susţinerea finanţării Proiectului „Reabilitarea şi Modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare în regiunea Constanţa – Ialomiţa” din cadrul POS Mediu. Operatorul S.C. RAJA S.A. derulează în prezent 4 proiecte în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu 2007 – 2013 totalizând peste 328 milioane euro cu TVA. Dintre acestea, două proiecte, “Canalizare menajeră, comuna Valu lui Traian, etapa III, Constanţa” și “Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată pentru regiunea Constanţa-Ilfov”, sunt recent demarate şi au ambiţioasa ţintă de a fi finalizate până la sfârşitul anului 2015.
În acest context, și pentru a putea implementa cu succes și aceste noi proiecte, vineri se va semna Contractul de Modificare şi Reconfirmare a Contractului de Împrumut încheiat în noiembrie 2010, de extindere a împrumutului acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Deşi reprezentanţii BERD manifestă o reţinere extremă în ceea ce priveşte finanţarea unor societăţi comerciale, totuşi cei de la Banca Europeană au apreciat activitatea SC RAJA SA Constanţa din ultimii ani şi au clasificat societatea noastră în rândul celor mai stabile şi credibile companii de la nivel european. În acest context, şi condiţiile de acordare a creditului sunt cele mai ajantajoase de pe piaţa financiar-bancară.

  

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri