Cât cheltuiesc pentru mâncare românii aflaţi pe litoral. Alimentele, cu 20-40% mai scumpe în magazinele din staţiuni faţă de cele din ţară(650)


Cei peste 90.000 de turişti prezenţi în staţiunile de pe litoral cheltuiesc zilnic pe mâncare mai mult de 1,5 milioane de euro, în condiţiile în care fiecare persoană alocă în medie 75 lei pe zi pentru alimente, care sunt cu 20-40% mai scumpe în magazinele din staţiuni faţă de cele din restul ţării.

"În fiecare zi din săpămână, cu excepţia weekend-urilor, când hotelurile sunt şi mai pline, pe litoralul românesc sunt aproximativ 90.000 turişti. Din studiile noastre, fiecare turist alocă în medie, pe mâncare, aproximativ 75 de lei pe zi, ceea ce înseamnă o sumă totală de 6,7 milioane de lei, adică peste 1,5 milioane de euro pe zi. Suma de 75 de lei include atât mâncarea de la terase şi restaurante, cât şi alimentele cumpărate din magazine", a declarat agenţiei MEDIAFAX Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Răducan spune că sumele cheltuite pe mâncare diferă în funcţie de bugetul turiştilor, dar şi în funcţie de staţiune.

Astfel, în sud, unde turiştii nu dispun de foarte mulţi bani, preţurile sunt mai mici, iar aceştia pot mânca şi cu 50 de lei pe zi.


"În staţiunile din sud, micul dejun costă 10 lei pe zi (iaurt, gogoşi, plăcinte), prânzul poate fi cumpărat cu 15 lei - meniu fix la terase pe plajă, care cuprinde două feluri principale şi pâine, iar cina costă 25 de lei la restaurante şi terase (friptură, salată, o bere sau vin la carafă", potrivit datelor dintr-un studiu al federaţiei.

La restaurantele de tip autoservire o ciorbă costă 6-9 lei, un fel principal gătit, 7-12 lei, iar friptura sau peştele au preţuri pornind de la 8 lei suta de grame. În concluzie, un turist poate mânca la autoservire cu 25 lei.

Pe litoral sunt la mare căutare şi hamsiile şi preparatele din peşte ieftin.

Din cauza scăderii puterii de cumpărare, însă, mulţi români care merg în vacanţă la mare au renunţat la desert. Tot din cauza situaţiei financiare precare, mulţi caută berea la dozator.

"În Mamaia, unde turiştii sunt mai cu dare de mână, preţul unei singure mese poate depăşi 100 de lei, în funcţie de categoria restaurantului, iar o sticlă de vin costă, în medie, 40 de lei. Aici, pe plajă, se pot servi băuturi fine, şampanie sau cocktailuri elaborate, care au preţuri pe măsură. Restaurantele din Mamaia sunt pe toate gusturile: italian, chinezesc, libanez, pescăresc etc., iar ca noutate, în acest an a apărut şi un restaurant cu produse bio", a continuat Dragoş Răducan.

El a adăugat că, la nivelul întregului litoral, magazinele alimentare din staţiuni practică preţuri mai mari cu 20-40% faţă de cele din alte zone ale ţării.

"Cei mai câştigaţi sunt turiştii care au ales all inclusive sau au masa inclusă în pachetul de servicii", a mai spus oficialul FPTR.

În weekend, când pe litoral sunt peste 120.000 de turişti, cheltuielile zilnice cu mâncarea depăşesc 2 milioane de euro. 

Sursa: Mediafax




jooble.org