MAMAIA: Competiţia de înot - maraton în mare

MAMAIA: Competiţia de înot - maraton în mare "AQUA CHALLENGE" - 2014 a fost un succes de participare, în ciuda valurilor mari(1635)


Ieri, sâmbătă - 2 august, în staţiunea turistică MAMAIA (Plaja Casino), s-a desfăşurat cea de-a patra ediţie a competiţiei - maraton de înot în mare “AQUA CHALLENGE”, organizată de către Federația Română de Natație (F.R.N.)!

Valurile destul de mari nu i-au împiedicat, pe sutele de participanţi, deopotrivă constănţeni şi turişti aflaţi în vacanţă pe Litoralul Românesc al Mării Negre, să încerce să treacă, măcar, linia de “finish”!


Un elev din Bucureşti, Mihnea, în vârstă de doar… 13 ani (!), care, însă, practică, de cinci ani, înotul de performanţă, a câştigat proba de 500 de metri.

Câștigătorul probei de 1.500 de metri este un alt bucureștean, Radu Mihai Anghel.

Proba de 5.000 de metri a fost câștigată de Alin Artimon (masculin) și Ionela Cozma (feminin).

Cel mai vârstnic concurent, care s-a înscris la proba de 1500 de metri, are… 73 de ani!
Bărbatul a participat la toate cele patru ediţii ale concursului!

Singurul înotător român care a câștigat o medalie olimpică pentru România (la masculin), constănţeanul Răzvan Florea, s-a numărat printre organizatorii / promotorii competiţiei.
„Înotul este un sport pe care lumea îl iubește foarte mult și cred eu că majoritatea oamenilor trebuie să învețe să înoate, pentru că mișcarea înseamnă sănătate și o dorință de viață mai lungă“, a declarat Răzvan Florea, pentru TV “Neptun” Constanţa.
 

Taguri: AquaChallenge, AquaChallenge2014, RazvanFlorea, RaduMihaiAnghel, AlinArtimon, IonelaCozma, Mihnea,



jooble.org