Din toamnă, învățătorii și educatorii vor învăța cum să predea ore de educație fizică

Din toamnă, învățătorii și educatorii vor învăța cum să predea ore de educație fizică(1200)


Pentru a dubla numărul orelor de sport, reprezentanţii Ministerului Tineretului şi Sportului au luat în calcul posibilitatea ca învăţătorii şi educatorii să fie chemaţi, din toamnă, să ia cursuri ca să poată preda şi educaţia fizică, pe lângă materiile teoretice. „Noua programă ar trebui să prevadă cinci ore de sport pentru clasa 0 și patru ore pentru clasele I – IV. Aceste ore vor fi susținute de învățătorii care vor învăța cum se desfășoară o oră de educație ficiză”, precizează Adriana Oprea, inspector şcolar adjunct în cadrul ISJ Constanţa.


Totodată, potrivit programei, elevii care vor fi scutiți medical de orele de educație fizică, vor face sport pentru minte, cum ar fi biliardul sau șahul. Și programa pentru clasele V – XII va suferi modificări. Pe lângă cele două ore existente, se vor adăuga două ore de sport competițional, adică baschet, fotbal, volei. Ministrul Educației, Remus Pricopie, și-a exprimat dorința ca orele de sport să nu se suprapună cu orele de educație fizică, deoarece au o programă diferită.


Mai mult sport din anul şcolar 2013-2014

Elevii din clasele primare vor face mai mult sport din anul şcolar 2013-2014, a declarat ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu. Ministrul a afirmat că numărul de ore de educaţie fizică ar putea creşte de la două la patru pe săptămână pentru şcolarii din clasele I-IV. Propunerea a apărut după ce mai multe statistici au arătat că România se află pe locul trei în Europa în ceea ce priveşte obezitatea infantilă.În plus, date furnizate de Ministerul Educatiei indică faptul că aproape jumătate dintre elevii români au scutiri medicale de la orele de educaţie fizică.


Jumătate dintre elevii români sunt scutiţi la sport

Jumătate dintre elevi au scutiri medicale pentru sport, deşi mulţi dintre ei sunt sănătoşi. Datele alarmante vin chiar de la reprezentanţii Ministerului Educaţiei, care spun că de cele mai multe ori cei care incurajează aceste lucru sunt părinţii. În plus, nu există un mod de a controla felul în care medicii acordă aceste adeverinţe. Exceptând cazurile reale, în care copiii cu probleme serioase de sănătate nu pot face sport, scutirile medicale sunt aproape la îndemână oricui.Nu puţini sunt elevii care refuză să facă sport ori să participe la orele de educaţie fizică, din comoditate sau pur şi simplu, din lipsă de interes.Nu tot timpul, şcoala reuşeşte să îi încurajeze pe copii în astfel de activităţi. O vină poartă şi părinţii care acceptă această situaţie, fără să conştientizeze cât de important este sportul pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor lor. Şi nu doar părinţii îi scutesc pe copii de sport, ci indirect şi unii profesori, pentru care timpul alocat unei acestei activităţi poate fi folosit mai degrabă pentru pregătire suplimentară la materii de studiu mai importante.

Scutirile medicale, prea ușor de obținut

Autorităţile şcolare sunt îngrijorate de numărul mare de scutiri medicale pentru orele de sport, dar problema este destul de greu de rezolvat, atât timp cât medicii şi părinţii îi încurajează pe copii. „Mergeau la doctorul de familie, acuzau niște dureri și primeau scutirea. Atât”, susţine inspectorul şcolar Adriana Oprea care este de părere că ar trebui să existe o mai mare responsabilitate şi din partea medicilor de familie atunci când primesc astfel de solicitări.




jooble.org