Tulcea: Comunitățile izolate din Delta Dunării vor avea la dispoziție peste un miliard de euro(811)


Asociația de dezvoltare intercomunitară ITI (Investiții Teritoriale Integrate) Delta Dunării va deveni operațională la data de 1 august, bugetul estimativ al instrumentului financiar european ITI care va fi la dispoziția autorităților tulcene pentru dezvoltarea comunităților izolate din rezervație urmând să depășească un miliard de euro.

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a declarat pentru AGERPRES că autoritățile naționale au primit deja din partea Comisiei Europene acordul verbal cu privire la bugetul acestui instrument ce va deveni funcțional odată cu programele operaționale.

"Acordul de parteneriat cu CE va fi semnat în luna septembrie și sper ca acest eveniment să aibă loc la Tulcea, în prezența ministrului Fondurilor Europene", a declarat Horia Teodorescu.
Consilierul președintelui CJ, Sorin Zaharcu, membru în Comitetul interministerial pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării, a menționat că Asociația de dezvoltare intercomunitară ITI Delta Dunării este pregătită să funcționeze începând cu data de 1 august.

"S-au pus deja bazele funcționării interministeriale și s-au semnat deja acorduri cu Ministerul Agriculturii, Ministerul Dezvoltării Regionale și Ministerul Fondurilor Europene, singurele instituții din România care vor avea abilități în implementarea fondurilor europene în perioada 2014-2020. Odată cu aprobarea programelor operaționale va fi disponibilă și alocarea pe ITI Delta Dunării", a spus Sorin Zaharcu.

La sfârșitul săptămânii, potrivit consilierului, Banca Mondială va prezenta un prim draft al documentului care va sta la baza implementării ITI, acesta urmând să fie aprobat printr-o hotărâre de guvern.

"În momentul de față, CNADNR pregătește studiul de fezabilitate pentru drumul expres Constanța-Tulcea-Isaccea-Măcin, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral are pregătite deja 12 cereri de finanțare pentru lucrările de apărare împotriva inundațiilor. Am solicitat APDM Galați să întocmească patru cereri de finanțare pentru porturile din Tulcea, Sulina, Mahmudia și Isaccea, iar în același timp există proiecte în valoare totală de 70 de milioane de euro pentru reabilitarea infrastructurii rutiere, punerea în valoare a potențialului județului, dezvoltarea comunităților locale și asigurarea unui nivel de trai îmbunătățit pentru populație", a afirmat Sorin Zaharcu.

Bugetul total al ITI Delta Dunării este de 1,112 miliarde de euro, cea mai mare alocare financiară urmând să revină comunităților din Rezervația Biosferei Delta Dunării prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

"Suma care va fi alocată de MDRAP este de circa 360 de milioane de euro, iar banii vor fi destinați îmbunătățirii drumurilor, unităților de învățământ și chiar celor sanitare. Viitoare finanțare este de cel puțin șase ori mai mare decât cea de care a beneficiat județul Tulcea în perioada de programare 2007-2013", a precizat Horia Teodorescu.

În anul 2013, Banca Mondială a început demersurile pentru întocmirea unei Strategii de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării, în baza unui contract de finanțare încheiat cu Guvernul României.

Inițiativa înființării a fost făcută publică în luna septembrie a anului 2012 de comisarii europeni pentru Agricultură și Mediu, Dacian Cioloș și Janez Potocnik, care, în timpul unei vizite în județul Tulcea, au declarat că populația din comunitățile izolate din Delta Dunării se poate dezvolta printr-o abordare multisectorială și multifond.




jooble.org