Un tată a încercat să-și vândă copilul cu 10.000 de lei(325)


Poliţiştii Secţiei 9 Rurală Topraisar au fost sesizaţi astăzi despre faptul că o familie, din localitatea Credinţa – Constanţa, ar fi încredinţat pe fiica lor minoră spre creştere unei femei din Valea Dacilor, solicitându-i suma de 10.000 lei.


Poliţiştii s-au deplasat în localitatea Credinţa, unde au identificat familia reclamată, cât şi pe minora în cauză.

Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, în urmă cu aproximativ doi ani, minora a fost încredinţată fără forme legale de către familie spre creştere unei femei din localitatea Valea Dacilor.

De asemenea, în sesizare se mai arată faptul că, în urmă cu cinci ani, familia respectivă ar mai fi încredinţat fără forme legale spre creştere un alt minor unei familii.
În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor şi condiţiilor în care minorii ar fi fost încredinţaţi celor două familii.

Totodată, poliţiştii au contactat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi autorităţile locale în vederea declanşării unei anchete sociale.




jooble.org