Mandatul lui Eugen Bola la Prefectură expiră pe 15 mai. Vezi ce spune Gheorghe Dragomir despre posibilul înlocuitor

Mandatul lui Eugen Bola la Prefectură expiră pe 15 mai. Vezi ce spune Gheorghe Dragomir despre posibilul înlocuitor(1510)


Plecat de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, unde era director, Eugen Bola a fost numit prefect în luna noiembrie a anului trecut, după expirarea mandatului fostului prefect, Bogdan Huţucă. Mandatul lui Huţucă la conducerea Instituţiei Prefecutului Constanţa a expirat în data de 8 noiembrie 2012, astfel că Radu Stroe, ministrul delegat pentru Administraţie din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor anunţa pe 16 noiembrie 2012 detaşarea în funcţia de prefect a avocatului, Eugen Bola, până la acea dată şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa. Prin protocolul încheiat între partidele care alcătuiesc USL Constanţa, postul de prefect revine PNL, iar singurul dintre cei vehiculaţi ca posibili înlocuitori ai lui Bola a fost Jean Paul Tucan şi fostul şef al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Constanţa, Dumitru Catană, în prezent consilier al ministrului de Interne, Radu Stroe. Amândoi au statut de funcţionar public însă se pare că acest lucru nu este suficient. Preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir a precizat că Bola va rămâne în continuare prefect, practic va rămâne în plutonul funcţionarilor publici cu detaşare până în momentul în care legea descentralizării va fi aprobată de Parlamentul României. „Nu va exista nicio înlocuire, Eugen Bola rămâne prefect, cel mai probabil i se va prelungi mandatul pentru încă şase luni. Nu vor fi operate modificări în zona interimatelor până nu vom trece prin Parlament, pachetul de legi privind regionalizarea”, a precizat liderul PNL Constanţa.

La rândul său, Eugen Bola rămâne optismist şi consideră că şi-a făcut datoria în calitate de prefect însă dacă vor exista nemulţumiri în legătură cu activitatea sa de la Prefectură, Bola spune că se va întoarce la conducerea ITM, acolo unde deţine postul de director cu concurs.


Un prefect părtinitor?


În ciuda declarațiilor sale, Bola este suspectat că a atacat în instanţă doar hotărâri ale Consiliilor Locale cu primari PDL. Întrebat cu privire la acest aspect, prefectul Eugen Bola susţine că „este 100% întâmplător” faptul că de când a venit la conducerea Prefecturii Constanţa şi până în prezent a contestat în instanţă doar hotărâri ale administraţiilor locale conduse de primari PDL. Potrivit prefectului, în cazul primăriilor USL au existat doar notificări. „De când sunt prefect am notificat şi primării de la PSD, PNL. Un exemplu care îmi vine în minte este Primăria comunei Costineşti. Primăriile respective însă s-au conformat cu ceea ce le-am spus şi au venit cu o nouă formulă şi de aceea nu s-a ajuns în instanţă”, susţine reprezentantul Guvernului în teritoriu.

În perioada 2011 – 2013, Instituția Prefectului Constanța a atacat în instanţa de contencios administrativ 145 de hotărâri ale consiliilor locale din judeţ. Hotărârile atacate au fost adoptate de 14 unităţi administrativ teritoriale, dintr-un total de 70 de unităţi administrativ-teritoriale, incluzând întreg spectrul partidelor politice parlamentare, ceea ce dovedeşte că instituţia a fost şi este apolitică. Dintre acestea 100 au fost atacate în anul 2011, 43 in anul 2012 şi 2 în anul 2013. Din cele 43 de hotărâri ale consiliilor locale atacate în anul 2012, 7 au fost atacate după data de 13 mai 2012. ”Scăderea numărului de acte atacate în anul 2013 în faţa instanţei de contencios administrativ se datorează faptului că autorităţile administraţiei publice locale au fost mai receptive la notificările adresate de Prefectul judeţului Constanţa şi, în consecinţă, au modificat actele administrative adoptate conform precizărilor din notificări, pentru a intra în legalitate”, se arată într-un comunicat al prefecturii.




jooble.org