Autoturism Hyundai cu certificat de înmatriculare fals(693)


Ieri, în jurul orei 07.00, în punctul de trecere a frontierei Negru Vodă s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român P.P., în vârstă de 34 ani, care conducea un autoturism marca Hyundai, cu numere de înmatriculare spaniole.

În urma verificărilor a rezultat faptul că certificatul de înmatriculare al autoturismului prezintă indicii de falsificare, fiind contrafăcut.
Conducătorul auto, domiciliat pe raza judeţului Constanţa, a declarat că i-a fost încredinţat autoturismul de către o rudă, pentru a-l înmatricula în R. Bulgaria, fără a cunoaşte faptul că respectivul document este fals.
Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 320, respectiv art. 323 din Codul Penal.
  




jooble.org